Uneori oamenii sunt binevoitori şi se întâmplă să ofere chestii doar aşa… de dragul de a da. Sau ca să scape de ele? Naiba ştie! Cert e că ajung acasă într-o zi în care țara noastră nu era încă membră UE, dau buzna în baie ca tot omul venit de pe drum şi la noi în cadă … surpriză! Mi se taie pofta de nevoi fiziologice şi alerg la mama:
– Mamăăăăă, e unu’ la noi în cadă!
– Da, ştiu! zice mama cu năduf. L-am primit cadou.
– Şi ce dracu’ facem cu el?!
– Aşteptăm să i se trezească lu tac-tu’ instinctele criminale şi să-l stârpească de-acolo, că deja mi-a făcut capul pătrat.
– Îl omorâm?!
Mama se uită la mine ca la ultimul dobitoc:
– Vrei să-l creştem în cadă?!
– Nuu…. da’ e mare !
– Da’ cât dracu’-ai vrea să fie?! Cât Neghiniţă?! E gâscan! E normal să fie mare! Ai luat-o şi tu ca tac-tu’, care-a zis că nu ştie ce tehnică de luptă să abordeze, că e prea mare animalul?!
Mă duc la tata, să văd ce-a hotărât. El, serios, cu ochii ţintă-n televizor.
– Tată…
– Şşşşşt!
– Ce faci?
– Aştept să-mi vină cheful de omorât. Sunt la al doilea pahar. Nu mă deranja, te rog.
E genul de om care nu omoară nici muşte. Le goneşte. Foarte rar, de gura soacră-sii a mai tăiat şi el câte o găină în curtea ei. Trăiesc senzaţii de milă vizavi de el, da’-mi vine şi să râd când îl văd aşa serios. Drept e că n-are cine, nu suntem decât noi trei acasă în următoarele 2 zile, eu şi mama exclus tăieri, deci toată baza e în tata. Şi când aud şi ce garagaţă face păsăroiul ăla în baie şi îl văd pe tata aşa serios, combinaţia mă face să mă abţin greu să nu hohotesc de râs. Tata simte şi percutează:
– N-ai vrea să te duci să râzi pe lângă mă-ta?
– Hahahahahaha…
– Ooof, mi-ai stricat toată meditaţia! Te-am trimis pe lângă, nu în mă-ta, şi nici aşa nu e bine… Treaba ta (se ridică anevoie din fotoliu), dacă tot ţi se pare hazlie situaţia, tu o să-l ţii de cioc!
– Ce faceeeee??… Ăştia muşcă!
– Ştiu, am încercat deja (rânjeşte la mine). Are o danturăăă! Mamă-mamă!
– Păi am văzut că are deja o sfoară legată pe cioc!
– Corect, deci dacă aşa muşcă, îţi dai seama că până nimeresc eu să-i tai gâtul se duce dracu sfoara, ăla se enervează şi sâsâie şi muşcă …Doamne şi ce gât lung are! Nici nu ştiu de unde să încep! La ce i-o trebui atâta gât?! … Şi-o să trebuiască să-l ţin că se zbate şi umple baia de sânge… Mă tu-ţi dai seama că ăsta e o vietate şi respiră?!
– Pe vremuri …
– Nu mă lua cu poveşti vânătoreşti ca mă-ta, e irelevant! EU simt cum moare, nu voi!!
Peste mai bine de-o oră, gâscanul zăcea mort într-o oală cu apă fierbinte, iar mama transpirase străduindu-se să jumulească gâscanul în bucătărie. Pe lângă ea zburau fulgi mai mici, ca într-o bătaie cu perne, care se aşterneau uşor pe mama. Tata, furios, aduce aspiratorul beştelind întruna:
– Trebuia să iei dinozauru’, păi se poate? Eşti tu neam prost să refuzi? Nooo… vii cu el viu, întreg, să-l omorâm! Unde ? La bloc, fireşte! Căzile au fost special concepute ca să omoare fraierii păsări! Că ăia pe vremuri omorau în cadă căprioare să hrănească nebuna de-acasă ! A-ha! O gâscă moartă nu-ţi plăcea! Aşa… stai şi jumuleşti! De-o juma’ de oră n-ai reuşit să-i beleşti decât curu’ şi ai umplut bucătăria de fulgi, sunt curios ce tapet pufos o să avem pe pereţi până termini !
Porneşte aspiratorul şi începe să o aspire pe mama, care vociferează în van:
– Stai cuminte, că ai luat toată blana de pe ăla! Pe urmă scoatem sacul de la aspirator şi-ţi facem ţie o pernă, că meriţi, ai idei geniale!
Muream de râs, la propriu. Erau amândoi nervoşi, le venea să râsu’-plânsu’…
Tata mă ia la rost:
– După ce termini de râs, dar numai după ce termini ! du-te şi spală şi tu locul crimei, că cedez complet dacă mai intru acolo…
PS
Nici căţeaua n-a mâncat din gâscanul ăla.
„Articolul participă la concursul Moment umoristic, organizat de Cudi & Ketherius”.
Crede-ma ca nici eu nu as fi mancat =))
Haaaa.buna de tot,am ras cu lacrimi! Familie foarte simpatica,sa-ti traiasca si sa se mentina asa haiosi 🙂
Eu nu te-am auzit niciodata spunand ca ai tai ar fi “haiosi”…ai alte epitete la adresa lor…oricum, am rezistat eroic pana la faza cu “locul crimei” :))
fetelor, se vede treaba că trebuie să aprofundăm poveștile cu ai mei… 😀
eu zic sa faci o categorie separata cu ei…prietenii stiu de ce
No tu,Sorina la noi se foloseste “haiosi” este asa un cuvintel mai batranel dar mie imi place mult de tot 🙂 stiu ca in vestul tarii (?) este un dulce 🙂 dar la mine echivaleaza cu amuzanti,spiritosi :-)Ce pofta de haiosi mi-a venit…mi-e foameeeeeeeee.
Mixy,tu da-i inainte cu povestile,ca tare-s faina,fata 🙂
Doamne, in ce hal am putut sa rad!
Imi pare bine ca am dat peste tine :)) Nu numai ca esti inteligenta si ai umor, dar mai scrii si bine.
sper să ai dreptate 😀
=)) super tare! parca-i vad 😀 si revenind la chestii serioase, daca ar trebui sa macelaresc gascani in baie as deveni si eu vegetariana… cu toata traditia noastra de criminali in serie ;))
acum înțelegi de ce mănâncă oamenii carne ?! numai măcelarii sunt vegetarieni… 😀
mai, macelarii cred ca mananca victimele lor mai abitir, ca macar sa-si justifice cumva sangele de pe maini, in schimb oameni ca mine, care fac cunostinta cu Ghita inainte de Craciun, au toate sansele sa nu-l mai manance nici macar pe amaratul de Nemo ;))
Am răs în cunoştiinţă de cauză pentru că şi noi am primit … o găină – pe care n-am adus-o eu, a primit-o bărbatul meu. Până la urmă, după ce vreo trei zile a stat găina în cadă ca şi condamnaţii la moarte – că-i dădeam să mănânce tot felul de bunătăţi, pentru că ne simţeam vinovaţi pentru ideile criminale, s-a îndurat bărbatu-meu şi a tăiat găina pe când nu eram acasă. Cea mai mare fericire a fost constatarea că eu am prieteni buni – pentru că atunci când am ajuns acasă, prietena mea, care a stat cu fetiţa mea, că era bolnavă, s-a gândit să mă ajute şi a ciupilit găina, a şi tranşat-o. A fost cred cel mai frumos gest de prietenie pe care l-a făcut cineva pentru mine. Bineînţeles că am mâncat din găină, pentru că dacă participam la omor şi jupuire cred că deveneam brusc vegetariană şi eu 🙂
:)) mă gândeam eu că nu suntem singurii năpăstuiţi cu cadouri de-astea…
M-am distrat copios citind articolul tău, dar cu acest prilej mi-am adus aminte o intamplare din copilărie.
Eram acasă la parintii mei, fiind inca o fetita. Ai mei au placat in vizită si eu am rămas mare gospodina.
Mămica mea, Dumnezeu s-o odihnească, avea o multime de orătănii in curte, printre care şi mai multe gâşte leşeşeti ( adică de acelea care nu prea găgăie), gâştele au prostul obicei de a zbura, atunci când iţi este lumea mai dragă şi mai era şi “avantajul” că, spre poartă curtea noastră era în pantă, aşa că, toate cele 8 gaşte au avut plăcerea de a evada şi au zburat peste poartă.
Cu toate că erau puţine maşini pe vremea aceea s-a nimerit ca, o maşină să treacă şi una din gaşte a fost atinsă şi urma să fie taiată.
Eu nu prea le aveam cu imaginea tăierii aşa că, m-am cam impacientat şi am luat gâsca ranită, cu gandul că o s-o taie taticul meu când va veni acasă.
Vecinii mei care m-au intrebat ce voi face cu gâsca, mi-au spus că ea trebuie tăiată imediat pentru ca să nu moară, dar nici unul nu s-a oferit sa facă acest sacrificiu, s-o taie.
M-am dus în curte, am luat toporul cu care se taiau lemnele, am pus gatul gâştei pe butuc şi am tăiat-o, bine că era saraca ameţită de maşină că, altfel ar fi suferit în urma celor 3, 4 lovituri de topor.
Am reuşit s-o tai, am pus apoi apa la opărit şi până a venit mămica am şi inceput s-o jumulesc de pene. Pe ceardacul casei erau pene, puf şi tuleie, care s-au împraştiat pentru că batea puţin şi vântul, iar în găleata de gunoi erau destul de multe, dar gâsca mea tot plină de tuleie era.
Mămica mea ştiu că anterior oparirii, curaţa gasca de pene pe uscat, pentru a-mi face “trusoul” , pentru când m-oi marita, eu n-am făcut acest lucru şi pe lângă faptul că eram extenuată fizic şi psihic, am şi fost certată că, nu am lucrat aşa cum trebuia.
Această întâmplare mi-a rămas întiparită în memorie pentru câte zile voi avea pe acest pamânt.
Locul “crimei” era jalnic, resturi de gât, după câtă stradanie depusesem pentru a-l tăia, sânge, iar butucul de tăiat lemne era plin şi de puf şi pene, imaginea asta nu pot s-o uit.
Asta a fost păţania.
Mă bucur că te-am descoperit, eşti o oaza de bună dispoziţie. Întâmplările din familia ta sunt haioase, iar tu ai un real talent în a le aşterne pe hartie.
Multă sănătate si mule bucurii împreună cu familia ta dragă.
wow ! ce curaj ai avut să tai pasărea ! eu cred că trebuia întâi să mor de foame şi-abia apoi luam în calcul posibilitatea 🙂
Mă bucur că m-ai descoperit 😉
Si eu ma bucur ca am ajuns la tine, dar sa stii ca, acest lucru a fost posibil, prin Roxana, ea mi-a citit unele din postarile tale si m+a facut curioasa sa aflu mai multe despre creatiile tale.
Tocmai mi-am amintit, dupa ce am postat primul comentariu ca, n-am zis nimic despre cum arata “tinuta mea” dupa “macel”, rochita mea era plina de sange si pene, la fel cred ca aratam si eu.
Curajul meu a venit din faptul ca, ma gandeam ca, vine mamica mea acasa si ma va altoi pentru ca, n-am fost “grijulie” cu biata gasca si am lasat-o sa moara degeaba.
Un gand bun si scces in continuare.
cand eram adolescenta razvratita am taiat si eu niste gaturi. Pasare alergata prin curte, [prinsa la colt, pus mana pe barditza, si pac. La epilat era de munca ….
:))
mi-ai descretit fruntea cu povestioara asta!
Imi amintesc ca l-am vazut pe tata taind gatul unei gaini..ce mila mi-a fost de ea si ce greu am mancat-o 🙁
Am ţinut şi eu, cânva, găină în beci, unde s-a apucat să ouă nebuna, de n-am putut-o tăia decât după câteva săptămâni, că ouăle erau pe sponci atunci şi nu era de lepădat sursa asta zilnică.
Şi un cocoş am mai ţinut. Pe ăsta, în baie. Partea hazlie era că de fiecare dată când aprindeam lumina, la el se făcea dimineaţă, aşa că cucuriga. Ajunsesem să ne facem nevoile pe întuneric, că ne era jenă de vecini deja.
Mixy…de unde le scoti fata? :)))))
Bine, de fapt familia ta e de toata coma…buuun material!
Respect pentru tată. :p Foarte fain ai scris, multumim!
Pingback: Concurs „Moment umoristic” | Dianaticus Cudi
Pingback: Ketherius » moment vesel
Pingback: Ketherius » de data asta
Felicitari, Mixy! Ai castigat concursul nostru si te astept cu datele de contact pe mail.
😆
Tareeee!
Cu câtă naturalețe ai povestit, că am și vizualizat scena crimei!
Felicitări pentru premiu! Bine meritat!!! 🙂
Pingback: Ketherius & Cudi » Concurs „Movie time!”
Pingback: Ketherius & Cudi » Concurs „Moment umoristic”