cura la babe

By | 2014-03-19

Mamaie şi prietena ei, Gica, amândouă babe plinuţe, sărite de 80 de ani. Ba pardon, nu-s babe, cred că sunt femei în floarea vârstei, nici nu ştiu cum să mai spun; erau vremuri când existau babe şi moşi, dar în vremurile astea toată lumea se simte exagerat de tânără, nici nu ştii cum naiba să-i clasifici.

Deci „fetele” stau cuminţi pe marginea patului, cu ochii la o emisiune de la televizor.

MAMAIE: ‘Ai, Gico? Ziceai că faci prăjitură d-aia cu vişăne, ai făcut?

GICA: N-am făcut şi dacă făceam, ce? Ţi-e frică că am mâncat-o singură şi nu ţi-am adus şi ţie?

MAMAIE: Nu, că şi-aşa nu vroiam! Nu-mi trebuie prăjitura ta! Mănâncă tu, ca să te-ngraşi, că de-a dracu’ ce eşti, nimic nu se lipeşte cum trebuie de tine!

GICA: Ba se lipeşte, fă, da’ io fac mişcare, d-aia arăt bine!

MAMAIE (oftând): N-arăţi bine, arăţi mai sănătoasă, atâta tot.  Dă fapt, mişcare fac şi io! Uite, azi dimineaţă am ajuns pân’ la colţu’ casii! I-am dat să mănânce la câine, da’ mai mult i-am aruncat dă sus, că dacă mă aplec îmi vine ameţeală şi cad boalii jos, mă găseşti grămadă lângă căţel! Da’ să ştii că mă simt altminteri după mişcarea asta şi mi-a făcut şi-o poftă de mâncare!…

GICA (dă din cap că a înţeles) : Mda, da. Te-a luat cu leşin de foame de la atâta mişcare? Stai liniştită, că n-am făcut prăjitură!

MAMAIE: Nu d-aia zic, da’ cum să nu mă îngraş dacă mânânc-stau, mănânc-stau, mănânc- stau?? Mai trebuie şi mişcare!… D-aia zic! Uite, mâine o să-ncerc să ajung până la găini!

GICA: Stai cuminte, Caterino, că sunt douăjdă paşi până acolo şi nu vreau să te am pă cunoştinţă! Stai liniştită aici, dacă e să ieşi, ieşi până colea-n faţa casii, da’ ieşi când oi veni io, nu singură! Ai înţeles?

MAMAIE: Nu se poate, Gico, trebuie să slăbesc! (arătând către televizor: ) Ia uitele la zuzele astea ce uscate sunt! Fă, eu cred că astea nu mănâncă decât iarbă, alfel nu se esplică!

GICA: Mănâncă pă dracu’ să le ia! Face sport mult, da’ noi nu putem să facem, fă, atâta mişcare, că se dezlipeşte maţele din noi, dă la o vârstă nu să poate să te mişti mult că-ţi pleacă boalii toate alea care-ncotro!

MAMAIE: Fugi, fă, ai văzut-o pă Mariţa cum se mişcă cu sapa pă câmp? Abia are 80 de ani împliniţi şi nu-i mai pleacă nimica. Dăcât sticla către gură. Şi ce-i mai trage la măsea, o-ho!

GICA (puţin supărată): Eh, poate dacă ne antrenam şi noi mai din vreme… Da’ noi am luat pastile în loc să luăm d-astea naturale cu alcool. Şi Mariţa a rămas târziu văduvă, fă, a avut timp să facă mişcare!

MAMAIE:  Cu cine, fă, cu amărâtu’ ăla de bărba-su?! Vai dă capu’ lui! Bine dracu’ că a murit, că cred că a lăsat-o domnişoară la cât era de pămpălău, abia ştia să ţină nădragu’ agăţat de curea! Auzi?…Io cred că d-aia bea Mariţa, de supărare! O fi fată-mare! Ă? Ce zici?

GICA: Fă, Caterino, nu ţi-e ruşine să vorbeşti aşa în post?

MAMAIE: Păi n-am zis, fă, că nu mai ţinem post, că suntem bolnave?

GICA: Păi am zis că nu mai ţinem la mâncare, da’ chiar să ne dăm drumu’aşa la gură?!

MAMAIE: Da’ ce-are, fă? Doamne, da’ înapoiată eşti! Ce-i păcatu’ nostru că e aia fată mare?! Am lăsat-o noi aşa? Da-mi pare rău că se mişcă aşa de bine…

GICA (puţin agitată): Fă, Caterino, ştii de ce arăt io bine?

MAMAIE (în şoaptă, rar, ca la nebuni): Gico, tuuuu nuuu arăăăţi biiine. Eşti doar mai sănătoasă şi-atâta tot.

GICA: Ba da, fă, că mi-am luat aparat de slăbit.

MAMAIE (uluită): Hai, lasă-mă!

GICA: Serios, uite l-am lăsat în sacoşă, pe săliţă!

MAMAIE: Nu-mi vine-a crede!… Şi de ce n-ai zis până acu’?

GICA: Mi-era că râzi de mine, că-mi arde de prostii!

MAMAIE (bine-dispusă) : Ptiu, bată-te norocu’ ! Hai, adă aparatu’ încoa’, să slăbim.

Gica înfige picioarele în papuci şi târşa-târşa până pe hol. Scormoneşte în punga ieftină şi plină de cârpe, scoate un aparat şi se întoarce târşa-târşa cu el înapoi.

GICA: Unde-i prelungitoru’?

MAMAIE: Îu! Ce Doamne-iartă-mă faci cu el?

GICA:  Păi să bag aparatu’!

MAMAIE: Fă, ăla-i aparat de slăbit?

GICA: Da.

MAMAIE: Şi se bagă-n priză?

GICA:  Da.

MAMAIE (scotocind sub un vraf de rufe de pe fotoliul de lângă pat, scoate prelungitorul) : Hai, uite, na, bagă-l aici. Vezi să nu dai peste firu’ de la telefon, că te omor! Da’ să pui aparatu’ pe tine mai întâi, să văd cum e.

Gica bagă drăcia în priză, se înfăşoară la mijloc închizând ariciul şi aparatul începe să bâzâie pe burta ei. Rânjeşte apoi satisfăcută, spre stupefacţia prietenei ei. Se aşează mai departe la televizor în timp ce aparatul bâzâie.

MAMAIE (nerăbdătoare) : Hai, acu’ pune-mi-l şi mie!

GICA: Stai, fă, ai răbdare să să termine egzerciţiu.

MAMAIE: Şi când să termină?

GICA: Peste vreo 10 minute.

După 5 minute mamaie deja nu se mai poate concentra la nimic de la televizor şi tot trage cu ochiul la şuncile Gicăi.

GICA: Hai, fă, na, hai acu’ să ţi-l pui şi ţie să slăbeşti.

Şi încinge mijlocul  lui mamaie cu cureaua aparatului. Îl bagă în priză.

MAMAIE: Făăăăă! Opreşte-te, ce vrei să mor?!

GICA:  Stai, fă, la un loc, că-mi strici aparatu’, ce tragi ca nebuna?

MAMAIE: Păi dacă tu vrei să mă corentezi??… Vrei să mor înaintea ta?!! Ia dracu’ ăsta după mine!

GICA: Stai, făi fată, că aşa aşa e el, pă curent, vrei să strici aparatu? Stai, hoooo!… Stai, că ţi-l dau io jos! …Stai aşa că mi-l strici şi te pun să-mi cumperi altu!

MAMAIE (gâfâie, reuşind să scape de încinsoarea aparatului) : Da’ ce fă, io când ţi-am pus aparatu’ dă tensiune la încheietura mâinii şi-ai tras de el ca proasta că te-ai speriat, te-am pus să cumperi altu’? Ia-ţi dracu’ arătarea asta d-aci, că tot urâtă eşti!

Stau amândouă supărate pe pat, se uită lung la televizor, sunt prea îmbufnate să priceapă ceva din emisiune.

MAMAIE (împăciuitoare) :  Hai, fă, Gico, şi nu te mai supăra. Uite, mâine mie îmi faci prăjitură cu vişăne şi tu poţi să te faci frumoasă, dă-te dracu’ de urâtă!

 

0 thoughts on “cura la babe

  1. shori

    Deci, pana la urma, despre prajitura cu visine era vorba…

    Reply
  2. Michisor

    Ce comori ai!
    Le-ai inregistrat? Daca nu, cum faci sa tii minte atatea detalii ….. detalii care fac tot deliciul lecturii!

    Sanatate tuturor (adica nu numai protagonistelor)!

    PS: imi vad colegii ranjetul de pe fata si da-i sa traduci in franceza sau engleza, dupa caz, de ce naiba ranjesc asa de frumoooooos! Si de ce-i ranjetul frumos? Pai nu stiu cum sa fac cum sa nu rad de-a binelea in timp ce ma strofoc sa curat niste tabele excel, mda gandidu-ma la lectura. Si uite asa imi “egzersez” si imaginatia, si coerenta in imaginatie (daca se vorbesc colegii intre ei si afla ca le-am spus versiuni diferite …. 🙂 ) si cate oi mai “egzersa” eu …

    PS2: daca intradevar le-nregistrezi fa-o mai des 🙂 pliiiiiiiz! Mie nu mi-ar conveni sa ma stiu inregistrata dar, in contextul asta, parca mai draga imi e zicala “scopul scuza mijloacele” decat “nu face altuia ce tie nu-ti place”. 🙂

    PS3: la cat matetrial ai, ai putea foarte usor sa incropesti o carte. Ma refeream la continutul cartii ci nu la operatiile de editare, tiparire si dispribuire care sunt alta mancare de peste!

    Reply
    1. mixy Post author

      Le-aş înregistra cu mare drag, dar aparatura mea e de tot râsul. În plus, dacă stau pregătită să le înregistrez, ca un făcut, nu mai am ce! Nu se întâmplă nimic mişto, mor cu aparatul în mână!..

      Reply
    1. mixy Post author

      Compoziţie de pandişpan pe care arunci vişine (congelate de-astă vară, că pe piaţă nu-s :D)

      Reply
  3. Roxana

    :)) Cam aşa şi eu! Ca mamaie şi Gica 🙂 dar fără aparat pe curent şi tot cu gândul la prăjitura lor cu visine. Dacă face Gica – să ne dai şi nouă, câte-o felie virtuală 🙂

    Reply
  4. B

    Stai, ca io nu pricep: se face frumoasa numai daca face prajitura cu visine? “ce frumoasa esti, mancati-as visinele tale din prajitura” =))

    Reply
  5. adelinailiescu

    Hai, fa, Mixo, ca abia mi-am luat si io aparat d-ala! Daca faci tu prajitura cu visine aduc io aparatu’ si punem de-o paranghelie aerobica! :))

    Reply
    1. mixy Post author

      Faci TU prăjitura, că nu stau să mă coc pentru aparatu’ tău! 😛

      Reply
  6. Roxx

    Cum sa nu iti fie dragi?! Hai mamaie de Mixy ca poti pana la gaini..azi un pas, maine doi..:)

    Reply
    1. mixy Post author

      Hoooo! Că trebuie să fie şi Gica pe lângă ea, s-o adune de pe jos 😉

      Reply
  7. Javra

    Mai vorbesc babele despre bărbaţi la vârsta lor?
    Se poate. Cică dorinţa nu scade cu vârsta.

    Reply
  8. Horia

    Nustiu ce miracole au facut, dar eu nustiu cum reusesc sa traiasca asa mult, eu nu imi dau nici 40 si ele parca is nemuritoare…
    Is niste maestre la rezistenta sau aceasta floare a varstei au vrun secret?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *