bârfe service auto

Ce-mi place mie când ajungem cu maşina în service: bărbaţii în general stau protectori pe lângă maşinile lor, doar-doar le-or rezolva mecanicii problema mai repede, iar femeile lasă cheile şi se tot duc.

Devizul capătă sume astronomice în cazul unei maşini lăsate de o femeie, iar devizul maşinilor lăsate de bărbaţi se calculează în x piroane de frig făcute pe margine ore întregi, y nervi din cauza comenzilor de piese care ajung mâine sau peste câteva zile, z păreri aflate de la prietenii proprietarului, păreri care de obicei mai mult încurcă gândurile decât să le descurce.

Posibil ca x + y + z + bonusul impresiei că ţi-a ieşit o treabă mai ieftină şi mai rapidă să dea mai bine decât devizul pentru femei.

Acum fiind co-pilot, cât pe ce să-i spun lu’ Mixu ca de obicei : “vezi că plec pe jos acasă” când, îmi atrage atenţia întâlnirea a 2 bărbaţi cu maşinile la doctor.

Oooo, ce mai faci ? De când nu te-am mai văzut ! Am auzit că ai doi copii ? Aşa mare-i fi-tu?! Să-ţi trăiască ! Bă, ce-a trecut vremea ! A, păi din a doua a 2-a căsătorie, dă-o-ncolo pe-aia, abia am scăpat de ea ! Tot în Crângaşi stai ? Cum ? Proprietate sau închiriat ? Câte camere ? Nu nici eu, are ea proprietate. Unde mai lucrezi ? Ăştia-s ăia care-au dat faliment ? Dă-i dracu, că aşa intraseră şi ăştia în insolvenţă, era s-o luăm în gură cu salariile…

Trecuseră vreo 20 de minute şi eram uluită câte informaţii îşi pot vărsa într-un timp atât de scurt. Până şi lui mamaie, la poartă, îi ia mai mult. Am mers către aparatul de cafea, i-am băgat 2 lei pe gât şi-a apărut Mixu radiind lângă mine:
– Rămâi ?!
că el aşa se extaziază când rămân cu el într-un astfel de loc în care nu-mi place, nu că m-ar băga în seamă, dar îi place să ştie că sunt icoană acolo în timp ce el e pe sub maşină cu mecanicii şi-i întreabă de fiecare şurubel.

– Da… Când îţi spun că bărbaţii formează radioşanţuri de 2 ori mai tari decât femeile, mă contrazici aiurea. Vouă vă place să vorbiţi…
Îi sună telefonul. Probabil vreun prieten care să-l îndrume cu piesele de maşină. Cu degetul pe tasta de răspuns, îmi aruncă rapid:
– Ia-mi şi mie o cafea ! Alo ? Da, mă ! Zi !

Îi mai bag pe aparatului 2 lei, ăla tuşeşte şi-mi scuipă unul înapoi, netezesc bancnota şi i-o înfig grijulie înapoi ca o mămică medicamentul: “inghite!”
Mă reîntorc lângă zidul de aşteptare unde vecinii mei de piroane abureau atmosfera vorbind. Unuia dintre ei i se umfla geaca spunând:

Acu’ sunt bodyguard la casino, da, e bine, nu mă plâng ! Asta-i maşina lor, pe-a mea am vândut-o şi ce să fac ? Să merg cu tramvaiul ?!?… Îmi spusese Radu că te-ai mutat în Drumu Taberei, cum ai ajuns în Titan ?… Da’ te-ai plimbat ceva, nu glumă ! Nuuu, acolo merg să-mi văd copiii, am divorţat. Acum trebuie s-o duc pe fi-mea la casting, are şi ea 15 ani, uite-o colo-n maşină.. .E frumoasă ! Da, aoleo, ce tremură, mânca-o-ar tata !

Arunc o ocheadă către maşina îngheţată de colo. Tăticul deschide uşa şi-o scoate pe-aia mică să-i dea un ceai de la aparat, să se mai încălzească.
Aia mică are câteva straturi de fard înţepenit pe ea, se vede că încearcă să surâdă şi rămâne cu surâsu-n gips. Se dă rimelata jos din maşină într-un pardesiu scurtuţ – probabil are şi fustă pe sub el – din care ies numai picioare oprite în ghetuţe lucioase.

Îmbrăcată ca Moş Martin cum sunt, fac paşi mărunţi să nu-mi îngheţe picioarele. Viitoarea divă dârdâie pe loc lăsând ceaiul să se răcească pe o masă unsuroasă aflată lângă ea. Are o alură de stâlp de telegraf.

După vreo oră aflu că ăştia au stat în copilărie în acelaşi bloc şi de acolo se cunosc . De aici începe istoria celorlalţi prieteni de la bloc sub forma: ” Ce mai ştii de …”

Gata. Îmi iau avânt spre Mixu:
– Plec acasă !
– În 5 minute plecăm, ai răbdare.
– Sigur nu se dilată 5 minute ?

Mixu se apleacă spre meşterul de sub capotă:
– Dacă nu termini în 5 minute nu te mai spală toată Dâmboviţa, că şi-aşa are o părere foarte proastă despre voi!

Am plecat în 5 minute 😀