feminitate

Dacă le întrebi pe femei ce înseamnă feminitate, răspunsurile lor variază între sensibilitate, gingăşie, iubire, dăruire, senzualitate, naturaleţe Pe bărbaţi nu-i întrebăm, că ştim dinainte răspunsurile lor ancestrale.

Indiferent de caracteristicile de bogăţie interioară ale feminităţii aclamate cu atâta drăgălăşenie de femei, primează întotdeauna grija pentru aspectul exterior. Cu trecerea timpului feminitatea a evoluat o dată cu societatea, şi dacă în vremuri străvechi frumuseţea consta în a fi sănătoasă şi a face copii sănătoşi, cu timpul au început să apară podoabe, accesorii, tunsori de la cocuri supreadimensionate şi pudrate la părul tuns scurt şi rebel al secolului abia trecut. Practic, femeile de azi au o moştenire genetică de feminitate, eleganţă, rafinament.

Datorită invaziei de produse cosmetice din piaţă intens mediatizată , frumuseţea se întreţine funcţie de preţ, nu de calitate. Nu ştie nimeni dacă produsul e benefic şi totul se testează pe propria piele.

Mamă, ce „feminin” am scris!

Acum îmi vin în cap fotografiile de sper-vedete, la felul cum arată ele în viaţa cotidiană şi cum apar pe sticlă. Dar nu sunt numai ele! Cunosc multe femei care trebuie să aplice zilnic câteva straturi de vopsele ca să aibă curaj să iasă din casă. Dacă le întreb de ce: „aaa, păi nu-mi ia mult timp, imediat mă fac”, „ce machiaj, dragă? Rimel şi fond de ten şi fardul ăsta?!”

OK, n-am nimic împotrivă. Dar dacă sunt femei pe care le văd des (la muncă, vecine, etc), deja sufăr. Pentru că atunci când nu sunt machiate arată de parcă ar fi lovite de icter mecanic şi simt un gol în stomac şi mă gândesc: „Aoleo, moare!” Spre binele meu, aş vrea să se machieze absolut zilnic sau absolut discret ! Nu-i normal să le sar în ajutor când ele n-au nici pe dracu!

Nu sunt neapărat adepta naturalului, mie mi-e lene. Da, şi? N-am voie să-mi fie lene? Nu-i de-ajuns că trebuie să faci atâtea lucruri în 24 de ore (inclusiv să te opreşti să vezi firul ierbii crescând!! ), stau să pierd timpul şi la machiaj?!

Mai grav e că de curând, mi-am dat seama că am cam pierdut filmul cu apariţia produselor cosmetice pe piaţă (astea de machiat), din păcate, la o înmormântare. Murise o vecină de vreo 55 ani, şi se strânsese lumea cunoscută de pe la blocuri la priveghi, în prima noapte.

Bineînţeles că 98% erau femei. M-a vrăjit mama să merg şi eu, că hai, că am plimbat câinii împreună cu defuncta, cum să nu merg? Şi dacă-i vine rău mamei?

M-a convins.

Era o atmosferă de tristeţe apăsătoare acolo, de-mi venea să urlu. Toată lumea tăcea îndurerată şi privea cu amar spre sicriu.

La un moment dat o bătrână zice:

– Ar fi bine să o machieze cineva, că ea toată viaţa s-a machiat, îi plăcea…

Toată lumea a început să murmure aprobator, dar cine se bagă?

Tot bătrâna (pe care n-o cunoşteam) dă soluţia:

– Una din fetele astea tinere…

Fetele tinere eram eu şi încă o vecinică. Asta se duce şi caută trusa de machiaj a defunctei pe la baie şi vine cu o pungă de-aia de farduri, transparentă, cam mărişoară!

Am încremenit când am văzut ce-i acolo !

Acu, o mâzgăleam eu, nu-i bai, dar cum? Erau perii şi periuţe, farduri peste farduri stil paste, prafuri sau biluţe de m-a luat groaza! Nici măcar nu ştiam care pe unde ar trebui să vină pe o moacă!

Dacă am văzut aşa, m-am scuzat trist că nu pot, că îmi vine rău dacă mă apropii de sicriu şi ce-oi mai fi balmăjit eu acolo (că arătam destul de pierdută ! ), şi-am făcut stânga-mprejur spre uşa de ieşire.

În timp ce ieşeam, am surprins câteva figuri zâmbăreţe, femei care mă cunoşteau şi ştiau de ce plec, inclusiv mama mea, care abia se abţinea să nu bufnească-n hohote de râs!!!

Am lăsat-o pe mama acolo chit că i-o veni rău şi mi-am propus…

…nu să învăţ utilitatea tuturor biluţelor ( „perle” parcă le zice, nu? ) de fardat,

ci să mă uit bine înainte, să nu mai intru decât dacă-i mortul machiat !