am văzut fantoma

Când am văzut fantoma…
Nu era la televizor. Era de-adevăratelea.

Adică eram la mamaie, era pe înserat şi ne chemase mamaie în casă, că gata, de-acuma, ne-am jucat destul. Parcă o văd pe mamaie:
– Hai, leapădă ţoalele astea după tine, laie-te şi hai să mâncăm.
Termenul de „ţoale” l-am înţeles mai repede, cu „lăiatul” stăteam mai prost, şi până nu m-a frecat mamaie de câteva ori cu mâna ei aspră şi cu săpun de rufe, n-am priceput, dar şi când am priceput, n-a mai pus mâna pe mine!

Şi cum spuneam, aproape că mă aşezasem la masă, când, deodată, mă izbeşte o idee de parcă acum aş fi inventat becul şi ţip în gura mare:
– Am uitat cubul la poartă!!
De obicei aşa îmi aduc aminte de câte ceva, ca şi cum aş avea o idee genială.

Şi nici una, nici două, o iau la fugă spre poartă să-mi recuperez cubul. Cub de-ăla de trebuie să-i faci feţele alea colorate în aşa fel încât să fie o culoare pe câte o parte. Mă pricepeam de minune să-l fac, dezlipeam culorile şi le aşezam pe câte-o parte, să zic şi eu că l-am făcut, de-arăta bietul cub aşa de jumulit de-atâtea dezlipiri / lipiri!….

Ajung aproape de poartă şi văd trecând prin dreptul porţii, o pată albă, mare, levitând la un metru de pământ, ca un nor. Norul ăsta fără formă era alungit în sus, şi avea aşa, ca două găuri în loc de ochi, prin care vedeam câmpul din spate. Şi mă uitam eu încremenită la el, şi fantoma se mişca uşor, şi mi se pare la un moment dat că începe să zboare spre poartă, adică spre mine.

Aoleoo…păi nici nu ştiu când mi s-a dezmorţit încremeneala şi-am făcut stânga-mprejur înapoi spre casă!
– Mamaieeeee…..mamaieeeee….e o fantomă la poartă!!!
Dau buzna-n casă gâfâind, ăştia rămân toţi cu lingurile-n aer, eu respirând ca ăia pe ultima sută de metri încep să povestesc că uite-uite ce-am văzut! Mamaie, calmă, îmi zice să stau jos, să mănânc, mă lasă-n pace să termin de mâncat şi povestit şi rămâne uitându-se lung în gol…

Rarele momente când am văzut-o pe mamaie speriată sau agitată, au fost când se sperie pe moment şi ţipă: „Aoleo, cade!”…în rest… am văzut-o în multe momente grave, dar mereu calmă. Parcă-i piatră!
Şi-ncepe mamaie şi ne povesteşte că-s multe rele pe lumea asta, că unele sunt chiar trimise de oameni!
Cum i s-a întâmplat fratelui ei mare, Fane.

„Şi ne trimite tătica la câmp pe noi, ăştia 7 fraţi mai mari , că restu erau prea mici dă muncă, să tăiem cocenii dă pă loc, acu noaptea, cât erau uzi, şi haide ne pornim noi în căruţă cu doi boi în faţă şi frate-miu Fane- Dumnezeu să-l ierte că-l pomenesc la ora asta!- în faţă, să cârmească boii…

Şi mergând aşa, din când în când Fane mai oprea căruţa şi vorbea singur în toiul nopţii şi până la urmă l-am întrebat:
– Măi frate-meu, ce-ai dă te tot opreşti din drum?
Şi frate-meu zicea:
– Da’ voi nu vedeţi capra asta frumoasă cum behăie pe lângă mine, că nu pot să m-abţin să n-o mângâi!
Noi ne uitam şi ziceam:
– Nu e, măi Fane, nici o capră, unde vezi tu capră?

Şi uite-aşa ne-a plimbat capra aia până a cântat cocoşu’, şi cum a cântat cocoşu’, am găsit şi locu’! Şi tătica ne aştepta acolo şi muncea şi s-a luat de noi că am dormit în căruţă în loc să venim la treabă, şi-atunci noi i-am povestit cum ne-a plimbat capra! Tătica dacă a auzit, ne-a luat înapoi acasă, că nu-i lucru curat ce-am păţit, şi când am ajuns acasă i-a povestit şi lu’ mămica, şi-a luat biata mămica şi-a tămâiat toată casa şi curtea şi pă noi! Ca să afle după câteva zile că era una cu ochii pe frate-miu Fane, şi-i descântase să o iubească! Şi necuratu’ ia multe forme, dă animale, dă oameni…”

– Auzi, da tu ţi-ai luat cubul de la poartă? îşi aduce ea aminte.
– Nu mamaie, ‘mi-ardea de cub?
Se uită mamaie gânditor la mine, apoi zice:
– Şi nu te duci să-l iei?
– Nu-l mai vreau!

Mamaie se întoarce către fiu-su’ mai mic:
– Du-te mă, tu!
– Lasă-mă bre-n pace, că nu mă duc nicăieri!

Mai târziu, am văzut-o pe mamaie strecurându-se prin curte cu tămâie într-un ibric ars, lăsând în urmă rotocoale mari de fum.
Mai apoi a intrat şi la mine-n cameră şi m-a întrebat şoptit:
– Dormi?
– Da, mamaie, dorm!
Mamaie a început să râdă şi-a zis:
– Bine, dacă dormi! Vezi că ţi-am adus cubul, îl las aci, pe masă.

A doua zi am aflat că se spânzurase un frate de-al ei, Ion, care nu prea era întreg la minte…