Pe mine când mă lovește câte un gând uitat, vine ca un fleshback cu viteza luminii, de mă năucește pe moment. Și-ăsta de față a venit la fel: Hait ! Când mi-o fi dat Vienela leapșa aia ?? Să vezi că iar trece o juma’ de an !
Am scormonit blogul și m-am liniștit că nu-i nici o lună de când m-a trosnit cu ea.
Dacă tot mi-am adus aminte, să suflec frumos mânecile și să trec la treabă !
Brrr, cam friguț. Iar a închis mama repartitoarele. Hai, las, că pot scrie și cu mânecile nesuflecate.
Așadar:
1. Când faci o pauză de la citit, foloseşti un semn de carte sau îndoi un colţ al paginii?
Rețin pagina. Urăsc să îndoi colțurile cărții. De fapt urăsc să uit și pagina reținută…
2. Ai primit în ultimul timp o carte? Dacă da, care a fost aceasta?
Parcă Urzeala tronurilor de George R.R.Martin, dar s-ar putea să mă înșel.
3. Citeşti în baie?
Asta cred că e o întrebare… medicală. Cam cum te-ar întreba doctorul cum faci, la cât timp faci, dacă e fluid sau lichid…
Am niște reviste în baie pentru zile cu probleme. Chiar așa, ar trebui actualizate.
4. Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?
De la 14 ani mă gândesc continuu, chiar am început de câteva ori. La ora actuală nici măcar nu mai am timp să încerc.
Subiectele diferă, că dacă la 14 ani visam marțieni, acum sunt mai pământeană…cred.
5. Care este cartea ta preferată?
Ca cititor, nu e corect să am o singură carte preferată.
6. Îţi place să reciteşti unele cărţi?
Da. Vezi altfel lucrurile la diferite vârste. Chiar am citate scoase din cărți mai prin copilărie, iar acum mă distrează că aș scrie alte citate, dacă aș mai avea răbdare să folosesc pixul.
7. Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciezi şi ce le-ai spune?
Nu m-aș întâlni cu ei, aș vrea să-mi păstrez imaginea creată despre sufletul lor. Restul e can-can.
8. Îţi place să vorbeşti despre ceea ce citeşti şi cu cine?
Cu cine prind, în zilele noastre nu mai faci nazuri în privința asta…
9. Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?
Citesc/ascult recomandări, dar cel mai bine mă conving pasaje citite răsfoind prin ea.
10. Care crezi că este o “lectură obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?
Legende sau Basmele Românilor – Petre Ispirescu.
11. Care este locul tău preferat pentru lectură?
Oriunde, că amorțesc într-o singură poziție
12. Când citeşti, asculţi muzică sau preferi liniştea?
Nu contează decorul dacă nu e pe sunete înalte.
13. Ai citit cărţi în format electronic?
Așa chioară ?! Am citit NUMAI dacă n-am avut încotro cărți electronice. Prefer însă hârtia.
14. Citeşti numai cărţi cumpărate sau şi cărţi împrumutate?
Orice, cu cât mai pe degeaba, cu atât mai bine.
15. Fă un top 5 al celor mai bune cărţi/serii pe care le-ai citit vreodată:
Hai să spunem că sunt următoarele, pentru că sunt ample, dar să știți că nu mi se pare OK să faci top cărți citite.
– Dune ( primul volum) – Frank Herbert
– Pe aripile vântului – Margaret Mitchell
– Shogun- James Clavell
– Marile speranțe – Charles Dickens
– Spre fericire – N. Porsenna
Gașca aleargă să se împrăștie.
Pun bacheții ca să pot fugi să dau leapșa mai departe lui
adelinailiescu, Adi, Adrian, Alex, Alina, AlinaGav. Ana, Anarkali, Andreia, Coco, Iulia, Mihaela A., Mihaeladr1, Roxx, Sorina, Simona, Sany și tuturor celor pe care îi mai prind pe aici.
Am sintetizat leapșa, să vă fie mai ușor să răspundeți:
1. Când faci o pauză de la citit, foloseşti un semn de carte sau îndoi un colţ al paginii?
2. Ai primit în ultimul timp o carte? Dacă da, care a fost aceasta?
3. Citeşti în baie?
4. Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?
5. Care este cartea ta preferată?
6. Îţi place să reciteşti unele cărţi?
7. Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciezi şi ce le-ai spune?
8. Îţi place să vorbeşti despre ceea ce citeşti şi cu cine?
9. Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?
10. Care crezi că este o “lectură obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?
11. Care este locul tău preferat pentru lectură?
12. Când citeşti, asculţi muzică sau preferi liniştea?
13. Ai citit cărţi în format electronic?
14. Citeşti numai cărţi cumpărate sau şi cărţi împrumutate?
15. Fă un top 5 al celor mai bune cărţi/serii pe care le-ai citit vreodată:
Hai ca n-ai avut de lucru. Pai tu pe mine ma intrebi de carti? Cat timp ai la dispozitie????
1. Când faci o pauză de la citit, foloseşti un semn de carte sau îndoi un colţ al paginii?
Urasc sa indoi colturile, ma doare sufletul. Folosesc semn de carte. Uneori, cand dureaza doar putin timp pana revin la lectura recunosc ca mai asez cartea deschisa cu fata in jos, desi stiu ca nu e frumos 😀
2. Ai primit în ultimul timp o carte? Dacă da, care a fost aceasta?
Nu cred sa fii primit in ultimul timp, dar de cumparat mi-am cumparat. Cine a gandit asezarea in hypermarketuri sigur a pus gand rau finantelor mele :)) nu ma pot abtine cand intru sa nu dau si pe la rafturile cu carti…si nu plec niciodata cu mana goala
3. Citeşti în baie?
Ihi…uneori…si eu am reviste, ai dreptate, trebuie reimprospatat stocul :))
4. Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?
Pe vremuri, in tineretea mea tumultuoasa. Acum nu m-as mai inhama la asa o munca. Oricum a durat doar o secunda.
5. Care este cartea ta preferată?
Nici mie nu-mi place sa fac clasamente. Imi plac atat de multe carti si de genuri atat de diferite…Dar exista o carte pe care as reciti-o la nesfarsit: Portretul lui Dorian Gray. De fiecare data cand o citesc mai gasesc cate un motiv pentru care imi place.
6. Îţi place să reciteşti unele cărţi?
Tocmai ti-am raspuns mai sus. Recitesc unele carti pe care am senzatia ca nu le-am inteles cum trebuie prima oara. In general se intampla cand nu le citesc la varsta (nu neaparat biologica) potrivita
7. Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciezi şi ce le-ai spune?
Pot sa te citez? Mi-a placut cum ai raspuns la intrebarea asta 🙂 Imi plac cartile, n-am treaba cu autorii
8. Îţi place să vorbeşti despre ceea ce citeşti şi cu cine?
Mi-ar placea, din pacate gasesc din ce in ce mai rar timp si interlocutori. M-a fascinat intotdeauna ideea unui club de lectura, insa habar n-am daca exista asa ceva pe bune.
9. Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?
Nu prea aleg, devorez tot ce prind. N-am timp sa citesc cat as vrea. In general citesc prezentarea de pe coperta spate, mai intru pe cate un blog sau forum sa vad ce mai zice lumea, merg pe recomandari sau pur si simplu cand mi se pune pata pe cate un gen de literatura citesc tot ce prind pe tema respectiva
10. Care crezi că este o “lectură obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?
Din marile legende ale lumii. La noi a aparut o culegere a lui Alexandru Mitru pe tema asta. Ideea e ca fiecare copil de oriunde ar trebui sa creasca cu legendele tinutului in care s-a nascut. Face parte din formarea lui ca om.
11. Care este locul tău preferat pentru lectură?
Oriunde, oricand :)) De regula imi place sa ma cuibaresc pe o canapea undeva in aer liber, pe la mamaie prin gradina, la mama acasa aveam un fotoliu pe balcon, in facultate ma furisam in gradina botanica si imi gaseam locul pe la poalele cate unui copac… Nu am parte tot timpul de locul preferat, asa ca ma multumesc cu orice loc retras, unde sa nu ma bata altii la cap.
12. Când citeşti, asculţi muzică sau preferi liniştea?
Prefer linistea, dar nu ma deranjeaza nici muzica daca e in surdina
13. Ai citit cărţi în format electronic?
Da, din ce in ce mai mult in ultimul timp, desi nu ma simt confortabil. Am tendinta tot timpul sa dau pagina si ma enerveaza ca in loc de asta trebuie sa mangai mouse-ul. Plus ca le citesc direct pe pc si nu ma pot cuibari cum vreau eu pe canapea. Prefer oricand o carte in format tiparit.
14. Citeşti numai cărţi cumpărate sau şi cărţi împrumutate?
Tot ce prind, de regula cumparate. Dar nu ma sfiesc sa cer cu imprumut o carte care imi atrage atentia.
15. Fă un top 5 al celor mai bune cărţi/serii pe care le-ai citit vreodată:
Frateeee…pai numai 5? Cred ca la fiecare varsta puteam sa zic minim 10 si-ti dai seama ca de fiecare data clasamentul era altul, in functie de pasiunile de la vremea respectiva. Dar sa zicem ca:
Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde
Agonie si extaz – Irving Stone
Maestrul si Margareta – Mihail Bulgakov
Pe aripile vantului – Margaret Mitchell (aici se pare ca avem aceleasi gusturi)
Sa ugizi o pasare cantatoare – Harper Lee
Doamne, cat sadism, sa ma pui sa aleg 5 carti 😛
aaaaa, si-mi place mult, dar mult de tot Yasunari Kawabata, dar mi-e tare greu sa ma opresc doar la o carte, asa ca n-am trecut nimic in top 5 🙂
tu, ce bine-mi pare că te-am stârnit la vorbă ! :))
stiam eu ca asa o sa zici :))
ai castigat solda de jurat la blogwars, felicitari!
http://www.blogwars.ro/2013/02/blogwars-3-tema-3-clasament/
îmi vine să te iau în brațe pentru așa o veste bună, mulțumesc ! :-*
Doamne, ce bere ai de dat…deja salivez :))
stai pe loc. Cel mai ieftin produs Asus sare de 1.000 lei, or cu 300 lei nu fac mare zbârnă, ar trebui să mai câștig măcar un voucher…
Altfel pot să-mi înfig solda-n… :))))
Pai eu de ce ziceam doar de o amarata de bere? Putin imi pasa ce faci cu premiul sau daca faci ceva cu el, berea tot trebuie sa o dai 😀
stai să-ți explic: de anul ăsta berea a fost încadrată în categoria produselor alcoooooolice, ceea ce înseamnă că dacă îți dau o bere, plătesc acciza la stat- ceea ce înseamnă că mă doare burta că dau destul la stat și mai bine îți dau cico până nu-l bagă și pe-ăsta la alcooolice 😉
lasa, mai, chitroaso, ca dau eu berea…cico sa bei tu 😛
aștept 😀
1. Când faci o pauză de la citit, foloseşti un semn de carte sau îndoi un colţ al paginii?
Un semn de carte sau orice care poate fi folosit ca si semn de carte.
2. Ai primit în ultimul timp o carte? Dacă da, care a fost aceasta?
Hmm, nu am primit de foarte multa vreme o carte in dar…din pacate:(
3. Citeşti în baie?
Da, daca cartea e foarte buna, citesc oriunde:D.
4. Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?
Nu m-am gandit niciodata sa scriu o carte, nu consider ca am acest talent, desi luam note mari la compunerile pe care detestam sa le fac :))
5. Care este cartea ta preferată?
Nu pot sa aleg, am mai multe si fiecare are ceva special acre o face”the best”.
6. Îţi place să reciteşti unele cărţi?
Da, chiar da, imi place sa recitesc pentru ca o inteleg altfel, descopar lucruri care poate mi-au scapat la prima lectura.
7. Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciezi şi ce le-ai spune?
Nu cred ca as putea sa le spun ceva, as fi prea emotionata si prea ocupata sa ma tin pe picioare:d
8. Îţi place să vorbeşti despre ceea ce citeşti şi cu cine?
Sunt cateva persoane cu care vorbesc despre carti si ce am mai citit, persoane cu care fac si schimb de carti.
9. Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?
Coperta..stiu sunt superficiala, titlul si daca primele randuri imi plac cu siguranta voi citi acea carte.
10. Care crezi că este o “lectură obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?
Morometii-Marin Preda sau Cel mai iubit dintre pamanteni-Marin Preda sau Scrisoare de dragoste-Mihail Drumes sau…ma opresc aici:D
11. Care este locul tău preferat pentru lectură?
In pat, cu ceva de rontait langa mine, in paturica si liniste completa.
12. Când citeşti, asculţi muzică sau preferi liniştea?
Prefer linistea.
13. Ai citit cărţi în format electronic?
Da, dar e..aiurea.
14. Citeşti numai cărţi cumpărate sau şi cărţi împrumutate?
Nu conteaza.
15. Fă un top 5 al celor mai bune cărţi/serii pe care le-ai citit vreodată:
Pe aripile vantului – Margaret Mitchell si continuarea Scarlett O’Hara de aceeasi autoare
Descult – Zaharia Stancu
Papillion – Henri Charriere
Cartile scrise de Rodica Ojog Brasoveanu si Agatha Christie
nice !… Nu știu de ce, dar n-aș fi zis că ai băga cărțile polițiste-n top… Vezi, sunt bune clasamentele astea, îți faci o idee despre firea omului 😉
Nici nu vreau sa ma gandesc ce-ai zis cand l-ai vazut pe Bulgakov la mine :))
în loc să zici mersi că sunt o lady și mă abțin ?!?!?
Pot sa intreb de ce nu ai fi zis asta? par asa ..delicata?:))
Eu raspund doar la una , fara sa ma fi intrebat nimeni
10. Care crezi că este o “lectură obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?
BIBLIA clar, fara nicio legatura cu religia, Ca pe o carte. O simpla carte 🙂
E o idee…
Ai extins leapsa si la noi? 🙂 Fie…
1. Când faci o pauză de la citit, foloseşti un semn de carte sau îndoi un colţ al paginii?
Niciodata nu indoi pagini, nu subliniez pasaje si alte dandanale. Semn de carte improvizat – cele clasice ma cam enerveaza, nu stiu de ce…
2. Ai primit în ultimul timp o carte? Dacă da, care a fost aceasta?
“Cum sa te psihanalizezi singur” 😀
3. Citeşti în baie?
Daca ma prinde cartea o iau cu mine chiar si pentru susu 😀 In rest, reviste… 😛
4. Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?
Da, poveste de viata cu filozofie la picior de lemn 🙂
5. Care este cartea ta preferată?
Multe dintre cartile citite mi-au lasat ceva placut in amintire si n-as putea alege una in detrimentul celeilalte.
6. Îţi place să reciteşti unele cărţi?
Da, cartile care si-au lasat amprenta asupra mea.
7. Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciezi şi ce le-ai spune?
Nu m-as intalni cu orice autor. O intalnire cu Camil Petrescu sau Marin Preda n-as rata, de exemplu, pacat ca nu se mai poate… Cu cei de azi nu. N-au aceeasi profunzime a gandirii si aceeasi abundenta de idei.
8. Îţi place să vorbeşti despre ceea ce citeşti şi cu cine?
Imi place in masura in care sunt pe aceeasi lungime de unda cu interlocutorul.
9. Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?
In primul rand ma ghidez dupa gen, autor, titlul, si daca rasfoind-o ma prinde, a mea e!
10. Care crezi că este o “lectură obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?
Toata lumea de peste tot? Nu cred ca exista. Dar e obligatoriu sa nu ramai obtuz citind numai un anumit gen sau dintr-o anumita perioada.
11. Care este locul tău preferat pentru lectură?
Preferat: orice loc in care ma pot intinde confortabil.
12. Când citeşti, asculţi muzică sau preferi liniştea?
Prefer linistea.
13. Ai citit cărţi în format electronic?
Am tot incercat, dar nu reusesc sa finalizez… ma cam enerveaza, chiar si pe kindle…
14. Citeşti numai cărţi cumpărate sau şi cărţi împrumutate?
Nu conteaza, important e sa ma atraga.
15. Fă un top 5 al celor mai bune cărţi/serii pe care le-ai citit vreodată:
Nu stiu daca au fost cele mai bune, dar in mod cert astea mi-au placut mie cel mai mult:
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi – Camil Petrescu
Cel mai iubit dintre pamanteni – Marin Preda
Un veac de singuratate – Gabriel Garcia Marquez
Pe aripile vantului – Margaret Mitchell
Jurnalul lui Bridges Jones – Helen Fielding (:D chiar mi-a placut! e foarte… actuala 😛 )
Castigator la puncte: Pe aripile vantului :))
îmi place răspunsul 2., iar din cauza 7./lui tău și al altora nu reușesc eu să scriu 2 vorbe la un loc :))
Sunt multe carti care mi-au placut mult dar nu m-as intalni cu autorul, asa ca nu mai cauta motive. Tu esti buna pe umor, nu vad de ce ai vrea sa filozofezi mult ca sa vreau eu sa ma intalnesc cu tine, si noi oricum ne intalnim 😛 Asa ca osul la treaba! 😉
Apropo, vrei cartea de la punctul 2? 😀
ah, nu, mersi, săru-mâna, nu ți-am spus că mă preocupă problemele omenirii, nu profunzimea problemelor mele 😀
M-am bucurat f tare cand m-a sunat sora-mea sa-mi spuna de leapsa, ca asa am apucat sa mai discutam si altceva in afara de nepoata-sa si Avon…imi permit sa-mi dau si eu cu parerea
1.Când faci o pauză de la citit, foloseşti un semn de carte sau îndoi un colţ al paginii?
Semn de carte, categoric. Cand eram micuta indoiam coltul, pana cand mi-a explicat tata cat de valoroasa e o biblioteca de care pot beneficia mai multe generatii
2. Ai primit în ultimul timp o carte? Dacă da, care a fost aceasta?
Nu, din pacate…ultima carte am primit-o pe 1 martie 2005 de la sotul meu , pe atunci doar iubit, si se numeste “Secretele comunicarii” …am incercat sa discutam asupra ei, dar s-a dovedit ca avem puncte de vedere diferite…:D
3. Citeşti în baie?
Nu, niciodata nu stau mult in baie, iar in ultimul timp ma bate tot mai tare gandul sa-mi pun pampers sau sa-mi iau o olita, ca de cate ori intru in baie innebuneste fie-mea
4.Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?
In tinerete scriam poezii, dar doar pentru sufletul meu…
5.Care este cartea ta preferata?
Portretul lui Dorian Gray, exact cum spune si Sorina, e o carte pe care as reciti-o la nesfarsit
6. Îţi place să reciteşti unele cărţi?
Da, mai ales ca unele dintre ele le-am citit intr-o perioada cand nu le-am inteles f bine. Inca imi fac curaj sa recitesc (de fapt sa duc pana la capat) “In cautarea timpului pierdut” , aveam doar 15 ani si tot ce mi-a ramas in minte e ca este o carte cumplit de grea
7. Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciezi şi ce le-ai spune?
Niciodata nu mi-am pus problema asta
8. Îţi place să vorbeşti despre ceea ce citeşti şi cu cine?
In gimnaziu si-n liceu aveam multi colegi pasionati de lectura cu care discutam, acum am ramas pe aceeasi lungime de unda doar cu sora-mea ( daca ne mai ramane timp dupa Avon si nepoata-sa)
9. Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?
Acum citesc doar pe apucate, cand doarme Catalina, si aleg sa recitesc, pentru ca ma doare sufletul cand se trezeste inainte sa termin capitolul, si macar am idee despre continuare.
10. Care crezi că este o “lectură obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?
Eu nu-mi inchipui copilaria mea fara “Ciresarii”, adolescenta fara “La Medeleni”…cred ca toata lumea ar trebui sa-si cunoasca clasicii
11. Care este locul tău preferat pentru lectură?
In facultate facusem gaura (la propriu) in mijlocul patului, asta cand nu era prea cald si fugeam cu o patura in Gradina Botanica. Acum pe unde si cand apuc…
12. Când citeşti, asculţi muzică sau preferi liniştea?
Liniste…muzica imi place sa o savurez separat
13. Ai citit cărţi în format electronic?
Nu am reusit sa trec de primele pagini, sunt de moda veche…
14. Citeşti numai cărţi cumpărate sau şi cărţi împrumutate?
Si, si…pe cele cu adevarat bune imi place sa le si am
15. Fă un top 5 al celor mai bune cărţi/serii pe care le-ai citit vreodată:
Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde
Parfumul – Patrick Suskind
Maestrul si Margareta – Mihail Bulgakov
Unsprezece Minute – Paulo Coelho
Crima si pedeapsa – Fiodor Dostoievski
daca primele trei au locurile bine fixate, la mentiuni a trebuit sa fac selectie…
Doua mentiuni am:
La intrebarea 2: rusineeeeeee. De Craciun in 2011 ti-a facut sora-ta cadou “Iubita locotenentului francez” 😛
La intrebarea 8: ordinea corecta este: nepoata-sa si Avon 😀
cu 8-ul Sorinei sunt de acord, cât despre 2, explică-i Sorinei că nu se știe când vei primi următoarea carte de la soțul tău, e bine să ai fresh în minte acel unic moment 😉
Sper să treci cu brio de perioada pampersului, ca să poți citi și tu omenește 🙂
Ca sa fiu sincera, uitasem complet de “Iubita locotenentului francez”, mi-ai oferit-o intr-o perioada cand nu-mi puteai oferi nimic care sa merite atentia mea mai mult decat venirea pe lume a Catalinei…mi-am adus aminte insa de “Mandrie si prejudecata”, varianta in limba engleza, dar deja postasem… In plus, ii multumesc lui Mixy pentru intelegere, are mare dreptate, poate de aia mi-a ramas intiparit in minte momentul…
n-ai de ce ! experiența… 😀
Şi eu am o agendă cu citate preferate, notate din cărţile citite demuuuult. Acum nu mai am timp pt aşa ceva, dar îmi place să le recitesc. Unele sunt cam expirate, nu ştiu de ce mi-or fi plăcut atunci, altele încă mă ung la suflet.
Parcă a fost în altă viață… 8->
Buna dimineata.
Pai daca tot am fost mentionat, sa incerc si eu sa raspund.
1. Când faci o pauză de la citit, foloseşti un semn de carte sau îndoi un colţ al paginii?
Semn de carte sau tin minte. Nu se indoaie paginile.
2. Ai primit în ultimul timp o carte? Dacă da, care a fost aceasta?
Am primit de la mine 😀 Prima carte din seria Turnul intunecat de Stephen King
3. Citeşti în baie?
Uneori.
4. Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?
Doar pentru citeva fractiuni de secunda, pentru ca n-am talentul necesar.Daca as scrie probabil as scrie un SF sau Fantasy.
5. Care este cartea ta preferată?
O Doamne, sunt zeci.Seria Dune, Stapanul inelelor, Ben Hur, Quo Vadis , cartile lui Sven Hassel, etc.In functie de final o sa adaug la lista si seria ” Cantec de gheata si foc”.
6. Îţi place să reciteşti unele cărţi?
Daaaaaa.
7. Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciezi şi ce le-ai spune?
Mi-ar place. As vrea sa-l felicit pe Tolkien pentru universul pe care l-a creat de la zero si pe George Martin sa-l rog sa nu incheie saga dupa cum se zvoneste.
8. Îţi place să vorbeşti despre ceea ce citeşti şi cu cine?
Da.Cu toata lumea.
9. Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?
In general recomandarile din diferite surse sau ecranizarile.
10. Care crezi că este o “lectură obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?
Cartea de gramatica ? 😀
Mi-e greu sa numesc o carte anume. Oricare numai sa citeasca.
11. Care este locul tău preferat pentru lectură?
Patul.
12. Când citeşti, asculţi muzică sau preferi liniştea?
Linistea.
13. Ai citit cărţi în format electronic?
Da, desi prefer hartia.
14. Citeşti numai cărţi cumpărate sau şi cărţi împrumutate?
Si – si.
15. Fă un top 5 al celor mai bune cărţi/serii pe care le-ai citit vreodată:
a.Dune
b.Stapanul inelelor
c.Ben Hur
d.Quo Vadis
c.Cantec de gheata si foc( imi rezerv dreptul sa o scot din lista in functie de final)
Bag seama că ești fan colecția Nemira 🙂
Îmi place mai mult scrisul lui George Martin decât al lui Stephen King.
Sunt foarte mândră că ieri am făcut comandă de Quo Vadis, pentru că până acum am citit-o de 2 ori (pe împrumutate), iar acum mi se făcuse un dor de eaaaa !…
Nu neaparat Nemira, cat a cartilor SF si Fantasy, iar ei au cele mai bune titluri.
Mie imi plac ambii . Apocalipsa lui King e foarte buna . Ca un can-can, a scris Apocalipsa cam in acelasi timp cu Ciuma alba a lui Herbert, iar modul de scriere si subiectele sunt foarte asemanatoare .Astept finalul seriei ca sa-mi spun parerea despre Martin.
Cat despre Quo vadis, nu ma porniti.Petronius ramane personajul meu favorit din toate cartile citite.Fabulos e putin zis, fata de cum l-a creat Sienkiewicz. Cumva asemanator e Tyrion , dar deocamdata nu atinge forta lui Petronius.
abia aștept să vină 😀
Spuneam de Nemira pentru că ei sunt specializați pe genul SF și Fantasy 😉
Va cred.
Cat despre Nemira, mea pulpa , vorba Groparului. Acum imi dau seama ca aveti dreptate despre specializare.
like 🙂
Bravo, Alex, pentru raspunsul la intrebarea 10
Radem, glumim, dar cam ai dreptate aici “Cu cine prind, în zilele noastre nu mai faci nazuri în privința asta…” Cel putin pe la mine asa este…
Din seria Dune, cel mai mult mi-a placut Imparatul-Zeu al Dunei. Cred ca am invatat-o pe de rost. :))
Pingback: cu şi despre cărţi | mixy.ro