bunicul

By | 2013-03-10

Avem aici un guest-post de la Michelle. S-a hotărât în sfârşit să ne povestească despre bunicul ei şi-mi este tare drag cum povesteşte.

“E asa de învălmăşită mintea mea, că multe poate nu mi le mai amintesc de pe vremea aia. Nu am avut parte de el prea multă vreme, dar atât cât a afost, râdeam de ne dureau falcile. Bunicul s-a născut într-o familie de oameni cărora le plăcea să facă haz de necaz, să aibă fraze cu subînţeles şi să-şi pună imaginaţia şi fizicul la încercare.

Au fost vreo 4 fraţi: două fete şi doi baieţi. Când mi se mai povesteşte de ceea ce făceau băieţii, îmi dau seama că mare parte din mine seamană cu bunicul, iar acum băiatul meu parcă este întruparea bunicului. Baieţii – doi nebuni care şi la 20 ani au mâncat bătaie (cu biciul, la vremea aia) pentru că au legat gâsca preferată a uneia din surori de coada viţeleului care de-abia se născuse de două săptămâni şi le-au dat drumul prin ogradă. Le-a trebuit parinţilor o oră să prindă viţelul şi să desfacă biata gâscă aproape leşinată de atâta fâlfâit. Îmi povestea soră-sa că niciodată nu văzuse ograda aşa curată de praf şi paie ca atunci, după rodeul cu viţelul şi gâsca. Au mai pus şi pisica celeilate surori cu lăbuţele în coji de nucă cu melasă şi i-au dat drumul pe gheaţă. Deci nu poţi să-ţi închipui câte tâmpenii făceau!

Cât au fost mici, se mai răzvrăteau pe verii care veneau de la oraş şi primul lucru care-l făceau: îi băgau în coteţul de păsări (cică să le arate puii ) ca să ia purici….şi încă nu-ş’ ce neam de insecte care le dădeau mâncărimi, de îi băgau seara pe ăia la baie cu leşie. Să vezi urlete şi chiuieli de usturime! Pe unul l-au tuns la chelie. Şi i-au dat jos toate buclele blonde care înconjurau doi ochi albaştri ca cerul plini de lacrimi. Făcuse nu-ş’ ce neam de eczemă alergică şi a trebuit să-l dea cu unguente toată vara. Dracii ăştialalţi doi de fraţi jubilau, că la cât erau jegoşi umblând toată ziua pe coclauri, în sfârşit mai erau şi alţii la fel de jegoşi! Veneau verii îmbrăcaţi frumos şi mirosind a săpun de la Bucureşti şi plecau vai de steaua lor înapoi acasă.

Aştia doi fraţi erau de nedespărţit şi la bine, dar şi la tâmpenii, iar când fratele bunicului a murit tânăr într-un accident stupid de căruţă, bunicul a zis că omoară calul şi se omoară şi el după aia.
Trec de la râs la plâns, că n-am încotro, dar oamenii ăştia au trăit la maxim toată viaţa. Au iubit amândoi caii şi când i-au luat cei de la colectiv au plâns ca doi copii în pragul porţii şi după aia trei zile s-au facut muci pe la birt cu alţii de le luaseră caii şi căruţele colectivizarea. Se duceau în fiecare zi la colectiv să-şi vadă caii şi să le dea morcovi, mere până făceau ăia clăbuci la gură.

Bunica l-a domolit pe bunicul. Şi războiul, mai mult ca sigur. Faptul că lăsa o femeie singură, cu două copile mici şi doar o cameră (care era şi bucătărie şi cameră) terminată în casă, iar restul doar pari de lemn, nu era foarte uşor. Şi apoi, să mergi aproape pe jos până în Crimeea, nu-i de colea.

Când s-a întors din război bunica a răsuflat uşurată că nu o mai puneau rudele să-i facă parastas soţului, pentru că fusese dispărut o perioadă. Ea susţinea că simte că nu-i mort, rudele nu şi nu, că vorbeşte satul dacă nu face parastas, că să vezi că nu se mai întoarce, că ăia din Crimeea l-au prins şi l-au mâncat (se auzea că de foame ruşii mâncau şi carne de om).

A venit bunicul şi mai era puţin să-şi ia cu biciul cutrele de susţineau că-i mort şi ar trebui să i se facă parastase. „A-ţi ale dracu’ ,de nu vă fac de săptamană, luna viitoare culeg buruienile din cimitir de pe voi! Parastase vă trebuie – n-aveţi grâu de colivă da’ vreţi parastase!”
Vără-su avusese TBC osos, boală care-i mâncase nasul şi când l-a văzut bunicul venind în curtea lui l-a întrebat: „Tu cu ce nas mai intri în curtea mea, când ai susţinut mai până luna trecută că-s mort?” A râs bunica trei zile pe înfundate, că nu era frumos să râzi de suferinţa omului, dar aşa cum sunase fraza…Pe popa l-a alergat bunicul vreo câţiva ani, că îi spusese bunicii la o slujbă că are picioare frumoase şi a întrebat-o dacă mai crede că se întoarce bunicul din război. Când a venit bunicul era să-l castreze pe popă.”

Michelle

0 thoughts on “bunicul

    1. mixy Post author

      Şi mie ! Mi-au sticlit ochii când am văzut rândurile scrise de Michelle ! Sper că e doar prima parte… 🙂

      Reply
  1. Michelle

    Am mai scris azi printre picaturi. O sa le trimit maine. Ma bucur ca v-a placut inceputul povestii.

    Reply
  2. vienela

    :)) Asa un bunic cred ca isi doreste orice copil. Poti scrie o carte cu asemenea amintiri, Michelle. 😉
    Bunicul meu nu s-a mai intors din razboi. Nu s-a stiut niciodata unde si cum a disparut.

    Reply
    1. Michelle

      Din pacate multi au disparut si nu s-au mai intors. Asa e! Viata asta……au disparut oamenii pe timp de pace si nu s-au mai intors…daramite pe timp de razboi.

      Reply
  3. Roxana

    Frumoasă poveste! Bunicul tău, Michelle, a fost un om deosebit care a ştiut să-şi trăiască viaţa. Frumos ai povestit. Mă bucur că ai făcut-o, aşa mi-am amintit şi eu de bunicii mei – figuri amândoi.

    Reply
  4. arakelian

    tataia meu a fost mai tanar decat bunicul tau. DIn cauza asta, nu a fost trimis pe front. Dar era cat pe ce.
    Si mai linistit, probabil si astmul si infectiile pulmonare si-au spus cuvantul. Copiii din sat ii spuneau pe ascuns: Maresalul, atat de demn si ferm si tacut era. Pt noi, nepotii, a fost de o caldura aparte. Venea cu o piine neagra, mare rotunda, pt noi, ne facea zmeie, ne facea arcuri si sageti, sanie etc.

    Reply
    1. Michelle

      Da mai….painea aia era ceva foarte gustos! Si acum mai simt mirosul. Cred ca oamenii stiau sa gateasca cu mai multa dragoste atunci decat azi. Si eu fac paine de casa si nu o fac la masina. Framant de ma apuca damblaua, pun la dospit…toate alea dar parca are ceva lipsa din parfumul ala de la tara. Cu siguranta si cuptorul de pamant imi lipseste dar parca….era ceva aparte.

      Reply
  5. Pingback: bunicul III | mixy.ro

Leave a Reply to mixy Cancel reply

Your email address will not be published.