De data asta fata mea m-a sunat să-mi spună “Vezi că de data asta nu te mai sun cu probleme de note , de teatru, scrabble sau voluntariat. M-a pus profu’ de (… ) să recit un poem la festivalul liceului de ziua României și m-a rugat să recit îmbrăcată într-o ie cu motive naționale. Prin clasă n-am găsit nimic, în recuzita profei de română n-am găsit. Ce facem, mami? De unde iau o ie? “
Mbun.
După sms-ul ăsta s-a declanșat Acținea IE: cât costă o ie românească, cusută manual? 300 de lei cea mai proastă variantă, apoi urmează 600, 800 lei și mai mult. Oricât de mult mi-ar plăcea n-aș putea să dau 300 de lei pe o ie care să fie bună pentru un poem, nu-mi permit. Pe banii ăștia, ăhăăăă, câte se pot face!. Am văzut niște știfturi cu câteva rânduri de cruciulițe cusute pe ele pe la tarabele bucureștene de 30, 60, 100 și 150 de lei care n-au nici o legătură cu ia românească.
Și-am luat agenda de prieteni și i-am sunat rând pe rând ca să-i întreb dacă au o ie.
(Ca să înțelegeți în ce hal de solitudine tristă am ajuns în acest moment, consum 200 de minute pe lună din cele nelimitate vorbind la telefon, și alea strict pe probleme urgente, nici măcar de sărbători nu dau “fie ca”-uri. Dar acum am sunat, aveam o urgență)
Doamne, ce bucurii am stârnit! Doamne,ce s-au bucurat că-i sun! Vreme de două zile m-am simțit moderator de televiziune! Și ce mai faci și ce mai face și cum se simte și ce crezi despre și ce-ai votat și cu cine te-ai mai întâlnit????
“Și ai o ie?”
“ Nu, dar mi-aș dori. Tot le bat apropouri la ăștia de la muncă, le spun în preajma onomasticii mele că mi-aș dori tare mult o ie, dar ei – niște nesimțiți! Flori și alte nimicuri perene!”
“Dacă găsești, vreau și eu una! Ai idee cât de mult îmi doresc?”
și cea mai frumoasă replică, pe buzule tuturor:
“Aș cumpăra o ie numai ca să ne vedem. Să ți-o împrumut, și-apoi să ne mai vedem o dată ca să o returnezi.”
Cu care ocazie am înțeles că înainte să fie prieteni, oamenii sunt oameni. Trebuie doar să deschizi gura și să țipi după ajutor.
Ia pe care am găsit-o a stârnit un val de indignare- pentru că restul agendei telefonice nu mai trebuia să caute prin părinți, vecini, prieteni – și are câteva decenii bune, nici Elena nu știe sigur câte, dar e autentică, ceva cu soacra lu’ bunica lu’… :
M-am bucurat când am văzut-o și m-a răscolit. Mi-am adus aminte de vremurile când cei mai buni din clasă la învățătură eram luați de la școală de pe la jumătatea lunii mai și duși zilnic pe stadionul național pentru repetiții la dansuri pentru defilarea de 23 august. Nu știu cum se nimerea de picam numai la dansuri naționale. Pe ultima sută de metri, înainte de defilare, primeam costumul: ia din pânză de bumbac, fusta albă cu inserție de dantelă pe margini, fotă (catrință) țesută și brâu.
Atunci uram costumul național.
Acum îl apreciez. Mult de tot. Cu toată lucrătura lui. Și am strigat la mama:
– Mamă, din clipa asta tot ce avem castroane, căni de lut, mileuri, bibelouri vechi, le punem deoparte la departamentul artizanat. Nu mai folosim nimic. Cred că peste douăjde ani ne umplem de bani dacă le vindem!
În clipa aia mama a spart un castron de lut în care îi pusese lui tata niște supă. S-a auzit țipând din bucătărie:
– Ei, cât poa să fie ăsta peste douăjde ani? 20-30 de lei?!??
:)))))))))))))) Ce pacat ca nu ii arati si mutra feticii, ca tare frumoasa e!
A, multumesc, mulțumesc, dar fata era afara “la joacă” în momentul în care probam ia. N-am băgat moacă în poză pentru că am niște coșuri în barbă 😛
superba ie. Eu tot spun ca ma apuc sa cos una…
Să știi că mă bate și pe mine gândul. Ce-ți trebuie ? Răbdare și timp.
Este superbă ia! Şi mie îmi plac teribil de mult, dar din păcate eu am tot crescut şi ele n-au avut bunul simţ să se întindă după mine :)) Zilele trecute am asistat când o colegă i-a dat un costum întreg, cu ie, fotă, laibăr (din ţinutul momârlanilor) unei alte colege pentru fiica ei. Fiica colegei este la grădiniţă şi costumul era micuţ şi frumos ca un bibelou. M-a impresionat cu adevărat când am auzit că cea care făcuse costumul era colega noastră.
Wow! Cât timp i-a luat?
:)) vedeti ca la kaufland parca o sa apara ii din 1 decembrie si pozele erau dragute…
:))) Treaba ta, vizitez și kaufland, să vezi ce te-alerg dacă nu văd ie 😛
cand eram mica, aveam si eu o ie, cusuta cu fir de matase albastru. o tin minte si-acum!
apoi cand m-am facut mare, am avut una cusuta tot cu matase, dar culoarea maroniu-roscat. doamne, ce frumoasa era si aia! le-am purtat pe amandoua pana s-au destramat de tot, pana s-au gaurit si mi le-a confiscat mama 🙂
si nu le purtam pentru ca era cool, ca nimeni pe vremea aia nu le aprecia, ci le-am purtat pentru ca mi s-au parut frumoase si deosebite.
da’ fota si catrinta uite ca n-am purtat niciodata, ca pe mine nu ma luau la defilari. norocul meu ca eram ingrozitor de mica si de slabanoaga iar astia ma suspectau de toate bolile de pe lume, numa’ de alergat non-stop nu :))
:)))) Am avut și eu una, dar eram prea mică să o apreciez