Pe bune, chiar mă bucur. E o lege dată dracu’, suntem mai dihai ca europenii, avem o lege minunată. Nu îmi place cum li se pune pumnul în gură fumătorilor, undeva trebuie să-și verse și ei năduful și mi se pare chiar aiurea că de acum trebuie să se ferească de doi pereți în unghi de 90 de grade cu semi-acoperiș sau ce naiba o fi deasupra, pentru că s-ar putea să ia amendă. Mi-e milă de bolnavii internați și de profesorii fumători da-n fine, legea-i lege și e bine că guvernanții se gândesc la sănătatea noastră și iarăși e bine că poporul vociferează rar și se stinge repede.
Mno, nu-i treaba mea să judec care cui şi la ce mod îi bagă pumnul în gură…numai că în drumul meu spre muncă întâlnesc destul de des drogați de care vă spun sincer, mi-e teamă. Am văzut și locuri de seringi folosite și aruncate într-un loc, ca și cum ai goli scrumiera mașinii la marginea drumului și-am fugit de locurile alea ca dracul de tămâie.
Cât despre ei, da, mi-e teamă. Se văd de la distanță, că nu sunt beți, sunt anormali. Unii folosesc pungile alea de aurolac din care sug aerul cu nesaț și sunt aiurea când vorbesc. Alții parcă sunt nebuni.
Azi dimineață una cu un copil de-o șchioapă de mână țipa după bărba-su, aflat pe cealaltă parte a drumului:
-Fu..-..-n gură de drogat, iei toți banii din casă să te droghezi, mă lași fără pâine în casă??? Bă nenorocitule, să nu te mai întorci acasă!
Și arunca cu pământ de pe marginea drumului spre el, dar ăla fiind de cealaltă parte a șoselei, pământul cădea pe șosea. Nenorocitul râdea de ea că e proastă și nu-l nimerește, apoi deodată a schimbat foaia și a încercat să traverseze în claxoanele mașinilor care goneau:
– Fă, dă-te dracu că dacă vin la tine te omor! Fac ce vreau cu banii, nu-mi ţii tu contul!
Şi încerca să traverseze, numai că nu pricepea care e mersul maşinilor pe şosea.
Nevastă-sa trăgea copilul după ea să fugă şi dacă vedea că ăla n-a traversat, iar ţipa:
– Dă banii, drogatule, stai şi te înţepi toată ziua şi nu mă întrebi cu ce trăieşte fi-tu!
Am iuțit pasul, era un spectacol macabru la care n-am fost în stare să mă mai uit.
Ce vreau să spun e că de fumători nu mi-a fost niciodată frică.
Confirm cu “tara arde si baba se piaptana”!
de la fumători arde țara 😀
Ştii ce-i trebuia chelului? Tichia de mărgăritar! Nu sunt fumătoare şi nici n-am fost dar legea asta, ca multe alte legi date doar ca să fie date, are mari şanse să nu fie aplicată în practică sau… mai ştii!?
Mie, ca fost fumător, mi-a făcut poftă de fumat!…
nici eu nu sunt fumatoare si nu-mi place legea asta. n-o sa se lase nimeni de fumat pentru ea .si parca vad ca in spital va fi amendat doar personalul si pacientii o sa fumeze in voie. deja am vazut numeroase exemple. si n-as vrea sa ma opereze chirurgul caruia ii arde buza dupa o tigara. ai dreptate cu drogurile si frate , tara asta e plina de betivani care se bat , isi bat nevasta sau o omoara , fac accidente. n-am vazut pe nimeni care si-a omorat nevasta sau vecinul ca nu mai avea tigari sau fumase prea mult.