De când m-am obişnuit cu gândul că trăiesc în oraşul în care trăiesc de o viaţă, dau de tot soiul de nebuni. Azi dimineață s-a uitat unul știrb la mine, arăta ca proaspăt absolvent al școlii de corecție, îmbrăcat la 4 ace- unul care ținea loc de curea la pantalonii plini de vomă uscată, iar alte 3 în loc de nasturi la pardesiul ponosit.
Am crezut că se pierde, dar îmi ținea urma şi bălmăjea pe limba lui.
A început să-mi pulseze adrenalina în tâmple și am iuțit pasul, el după mine. N-am văzut că dalele de pe trotuar sunt puse la mişto şi am intrat cu călcâiul fix între 2 dale julindu-mi piciorul, dar mai ales pantoful! Am trecut şchipătând pe lângă unul care arunca pe jos gunoiul dintr-un coş ca să pescuiască cutiile de doze şi peturile din el înjurând nenorociţii care au aruncat alte ambalaje acolo şi am ajuns la colţul intersecţiei unde a trebuit să dau roată unui cort cu nu ştiu ce doritor să fie primar, să pot vedea semaforul.
În intersecție, un polițist de 30 kg în viu cu tot cu caschetă. Aș putea să fug la el să-i spun că mă urmăreşte un nebun şi cu siguranţă şi încredere mă poate ajuta, dar alung gândul lăsându-l în urmă ca o părere şi o iau mai departe la picior ocolind milimetric nebuna care mi-a tăiat vijelios faţa ca să se înfigă în mâna unui fumător: “Dă-mi mie ţigara ta, dă-mi-o mie!! “
M-am uitat în urmă după nebunul meu. Urmărea acum pe altineva pe trotuarul cu doritorul scaunului de primar.
Oare de ce zâmbim când ni se spune: „Frate, ce nebun eşti!”?!
De nebuni dai, din nefericire, peste tot. Motivul pentru care este fiecare nebun nu e stabilit, dar unul din nebunii (şi ştii că se zice că nebunii spun adevărul) care venea pe urmele mele zilele trecute, striga din toţi rărunchii, dar ştii… foarte tare: “Sunteţi toţi nebuni, hoţi, bandiţi! Hooţiiilooor!!!” Restul chestiilor pe care le răcnea nu le pot reda, dar poţi să-ţi imaginezi. Eu tot grăbeam pasul ca să scap de om, dar el se pare că avea treabă prin zona mea, aşa că l-am auzit repetând totul de vreo câteva ori şi avea un repertoriu amplu. Nu ştiam dacă să-mi fie milă, să-i dau dreptate, să-o iau la fugă… Deşi el nu avea nimic cu nimeni de pe stradă, cred.