În locul în care muntele sărută lacul și mai naște o imagine de munte în el, în locul în care aproape că e iarnă în mijlocul verii, acolo unde anotimpurile coabiteaza și se țin în brațe diferite, iar iarba și zăpada se acceptă reciproc alături, în locul în care poate fi Crăciun și în luna iulie cu tot izul de kurtos și scorțișoară adulmecat prin aerul rece, unde muntele și cerul se apleacă să-și admire măreția în oglinda apei, acolo unde parcă se strâng toate națiile pământului și se entuziasmează de aceiași priveliște în toate limbile de pe lume, un copil întreabă îngrijorat:
-Vai, nu mai e nici un român pe aici?!
Și-i răspund ciufulindu-i chica de vară de sub gluga de iarnă :
-Păi nu suntem, mă, noi?! Facem cât o nație întreagă!…
Sunteti in vacanta?
Yeap. În vacanță
Foarte bine, relaxare placuta ! Asteptam si noi cu nerabdare sa inceapa concediul peste 10 zile :).
Unde? Unde?
Mvai, Kurtoskalacs!! As da o tura până la Tușnad numai pentru asta! Am mers acolo în gazdă cu ai mei vreo trei ani la rând, eram mica, cred că de prin clasa întâi… Lumea era încă așa cum trebuia să fie, rânduială firească, cu mamă și tată și copil zburdalnic și bucuros. Cred că sunt singurele mele amintiri așa, și lumea asta mirosea a kurtoskalacs 🙂 (și, evident, nu vorbea românește:-)).
Te pup. Respiră și zâmbește mult.