Blackie e bătrână, deci titul e pus din experiență. La experiență se adaugă conjunctura economic-financiară a societății, deci nu-mi permit alt câine pe criza asta. (Alo ? Copilu ? Ai citit ultima propoziție ?)
Pentru că e scump traiul lui. Dacă are probleme… e horror! Pe noi ne-a ferit Sfântu de probleme mari, a fost foarte îngăduitor cu noi până când am călcat câinele în picioare și i-am făcut piciorul praf.
Adică ea e mică și foarte neagră, pe aleea lui mamaie e foarte beznă noaptea și-am auzit-o schelălăind.
O luăm destul de des în șuturi așa că n-am dat importanță. Mi-am cerut scuze, am băgat-o în mașină și gata.
Și-acasă a văzut fi-mea că e șchioapă.
– Mi-ai omorât cățeaua !
Draaaace ! După ce că-mi părea rău, mă mai acuza și copilul. Eram terminată.
Am luat vreo …două spitale și trei policlinici în picioare. Și-am dat bani. Băi… BANI !
Chiar dacă piciorul lui Blackie e puțin mai mic decât ăla de găină, m-a costat radiografia ca la un ciobănesc. Puteam să fac un film 3D cu radiografia aia, da-n fine…
Analizele pentru ăsta 3kg de câine au costat ca pentru toată familia, care atingem toți numai vreo juma de tonă.
Chiar mi se propunea să-i operez cataracta, măcar un ochi, dar un ochi costă cât trei de om… și nici nu ai garanția recuperării.
Operația și tratamentul post-operator au costat cât o operație de-a mamei + 7 zile spitalizare…
Am văzut atâtea animale cu cancer, diabet, infarcturi, încât am considerat noroc chior faptul că n-a suferit de-a lungul vieții decât de o micoză și-un picior…
După toate astea m-am ales cu 2 bonuri fiscale și o groapă de bani datorie.
Obrazul fin cu cheltuială se ține… Și câinele sănătos tot așa!
Stiu! Am avut si la a mea doua operatii! Si copilu ma bazaie sa mai luam unul dar eu nu ma mai prind. Printre altele si pentru ca am suferit mult la pierderea ei!
Offf, nu-mi spune ! Aşa mă bârâie fata mea că vrea alt câine, că ăsta “a expirat” şi pentru orice eventualitate ar trebui să mai luăm unul ! Şi eu nu mai vreau şi se lasă cu cântec…
Deh… patrupezii au rareori asigurări de sănătate…
Şi neagra mea m-a pus pe jar (şi la cheltuială) acum vreo două săptămâni, când nu se mai putea mişca (doberman de 8 ani şi jumătate, care latră şi la muscă dacă bâzâie prea aproape de botul ei)… Dar cu nişte telefoane şi o vizită de două ore şi 150 lei (noi) în care au fost incluse o analiză de sânge pentru babesioză, o ecografie şi tratamentul iniţial cu antibiotic (o injecţie pentru 24h până îi luam antibioticele de pe reţetă de la farmacie), mi-am pus potaia pe picioare.
Ideea e să-ţi întrebi rudele şi prietenii la ce veterinar ar avea încredere să se trateze ei 😀
Plus că nu strică să ai şi o recomandare.