Sunt momentele alea când se rupe filmul şi tot ce ai strâns în ultima vreme răbufneşte în crize de nervi, vorbe grele sau plâns. De-aia nu e bine să strângi !
Motivul pentru care se rupe filmul e de obicei unul de rahat: o vorbă aiurea, un prosop lăsat nelalocul lui, o mâncare pe care n-o mănânci…
Şi mi-am adus aminte de cel mai de râs motiv de plâns:
De vremurile în care terminasem şcoala şi căutam de muncă la câţiva ani după revoluţie. Băi, urâte vremuri ! Alea în care ai fi muncit orice, oriunde, pe oricât, cu sau fără carte de muncă ! Trimiteam cv-ul plătind fax la poştă….
Vremuri în care mama ieşise la pensie “pe caz de boală”, pentru că, culmea ! Chiar era bolnavă şi lumea ştia că se iese la pensie aşa numai cu şpagă, dar nu ne-a întrebat şi pe noi nimeni – copii fiind – de câte ori am ţinut-o pe braţe şi am îndopat-o de medicamente să-şi revină….
Şi adusese mama recent de la ţară o ţărancă de raţă tare pe care o chema Dodo când era ea raţă, iar acum era pur şi simplu o raţă pe varză.
Am ajuns acasă de la ultimul interviu plină de praf şi cu coada-ntre vine, că anunţul din ziar de fapt nu era de actualitate, dăduseră anunţ doar aşa, ca să fie, şi angajaseră în schimb o nepoată.
Şi soră-mea plângea într-o cameră, habar n-aveam de ce, dar mi-era foame.
Mama plângea în bucătărie, deci m-am gândit că s-au certat. Flămândă, am ridicat capacul oalei de pe aragaz şi când am văzut cine-i acolo, am zis că mie nu mi-e foame.
A început mama să urle, că după ce că suntem amărâţi şi vai de mama noastră, mai facem şi nazuri ?!
Şi atunci am înţeles de ce plânge şi soră-mea şi am plecat în cealaltă cameră, să plâng şi eu în linişte.
A venit mai apoi tata de la muncă şi ne-a găsit umflate de plâns, fiecare-n altă parte.
S-a aşezat pe marginea patului meu:
– Auzi, dar de ce bâzâiţi aşa… la unison şi separat ?
– De la raţă…
– Toate trei ?!
– Da…
– Să fiu al dracu ! Toate trei plângeţi din cauza unei raţe ?!
– Da, tată…
S-a ridicat, a aşezat tacticos cutele perdelei aşezate de la geam, apoi mi-a zis:
– Hai să facem o omletă, dă-o dracu pe Dodo, că o mănânc cu fulgi cu tot – dacă i-o fi lăsat mă-ta pe ea ! Du-te şi ia-o pe sor-ta de dincolo !
Pe Se: Dacă nu-i secret… voi din ce motive-aţi plâns ultima oară zdravăn ?
E secret, da’ pe motiv de ratza n-am plans niciodata … inca 😀
De la raţă n-am plâns nici eu, dar au fost ele multe motive de râs pentru care am plâns. Deşi eu plâng extrem de greu 🙂 dar şi când mă apucă! nu-mi vine, pe moment, în minte nici un motiv.
înseamnă că plângi de la prosoape dezordonate 😉
Eu bufnesc in plans aproape fara motiv, cam o data la 2-3 luni, probabil din nevoia de a scapa de ceea ce s-a acumulat. De la o cescuta sparta, de la o carte pe care nu o gasesc… :))
Noi am plans asa, in grup, cand a taiat tata iepuroaica pe care o cresteam in balcon. :))
ei, vezi ? aşa pare că suntem şi noi oameni normali…