Credeam că măcar acasă dorm, pentru că la mamaie am adormit în fiecare noapte târziu de focul furtunilor şi al ploilor şi m-am trezit devreme din cauza cocoşilor şi a nepoţilor mititei şi matinali ai vecinului care se trezeau direct ţipând în curte…
Şi-acum , acasă, auzeam soneria şi bătăile insistente la uşă de parcă ardea blocul şi speram să se plictisească oricine ar fi, indiferent ce ar arde şi să plece.
Le-a deschis mama. Când am auzit atâtea voci bărbăteşti vorbind în casă, i-am urat mamei în gând să aibă o zi frumoasă.
Toţi vecinii au ţipat în ultimele săptămâni când au văzut ce termopane montează ăştia, pentru că „balustrada” montată vine pe undeva prin dreptul pieptului sau al gâtului, funcţie de înălţimea locatarului. Majoritatea ar trebui să se urce pe scăunel să scuture o cârpă pe geamurile astea.
Astăzi nu mai ţipa nimeni, se acomodaseră cu luatu-n nas al reclamaţiilor lor la care li s-a răspuns cu ridicat din umeri, numai mama era în vrie:
– Nu puneţi nici un acoperiş ! Daţi dracu balconu’ ăsta jos, că eu nu stau cu el aşa.
– Doamnă, aşa e proiectul, am terminat la toţi vecinii, trebuie să vă punem acoperişul…
– Nu mă interesează ! Daţi-l jos şi faceţi altul ca lumea !
– Da’ de ce vă deranjează, doamnă ?
– Că mă sufoc ! Ăla-i geam, puţin mai lat ca un vizor ?! Nici nu intră aerul ! Şi-aşa înalt, de nici nu poţi să vezi pe el ? Ce, vă e frică să nu mă sinucid ?!
Ăia se pun pe râs, iar unul din ei începe să tuşească sec, prelung. Venită în inspecţie să-i adulmece, căţeaua începe şi ea să hârâie îngrozitor pe gât, ea aşa face de vreo 3 săptămâni. Ăla constată:
– Ia uite, câinele ăsta face ca mine.
Eram în zonă, să recuperez animalul chior şi surd dintre picioarele lor, astfel că mă întreabă omul:
– Da’ ce are, doamnă ? Că şi eu tot aşa hârâi …
– E pe moarte.
Bineînţeles că toţi colegii lui i-au dat palme compătimitoare pe spate în ropote de râs,iar omul, deja negru de nervi, i-a luat pe toţi după el:
– Haide, bă, dă-l dracu de acoperiş ! Hai să vorbim cu şefu…
Şi-au plecat.
Dar somnul meu s-a dus ( … ) de suflet !
:))) ma primiti intr-o dimineata din asta sa vin cu cafeaua si cu un scaunel? promit ca stau cuminte intr-un colt si doar asist
depinde… împarţi cafeaua aia ? 😀
:)) Il vei avea pe constiinta pe bietul om. I-ai bagat frica in oase cu replica aia bestiala. :))
las’, că la cât mi-au mâncat sufletul… mai merită şi câte o scorpie de-asta 😀
Vin si eu cu Rolling. Facem poze 😀 Spariem internetu……
Mixy, io nu sunt paparazzi ca Hapi, eu am promis ca stau cuminte si asist
da mă, am înţeles. Să vină Hapi cu aparatul, treaba ei, tu adu cafeaua … :))
Se pare că vom fi mai mulţi în vizită la tine să ne uităm şi să bem cafea. Aduc eu cafeaua 🙂 şi o şi împart. Eu şi Rolling Ideas stăm cuminţi (deşi cred că vine şi bărbatul meu, care moare de râs lângă mine, de când i-am citit articolul) şi o lăsăm pe Hapi să imortalizeze evenimentele :))
Mama ta a fost superbă – “Ce, vă e frică să nu mă sinucid ?!” :)) Mare dreptate are, deşi nu cred că acum, la spartul târgului se mai modifică ceva, din păcate.
Iar replica ta este fără egal. Râd şi acum :)) Cred că l-ai pus pe om pe gânduri, dar ce s-au amuzat ceilalţi, pot să-mi imaginez.
Uite, pentru replici de genul “e pe moarte” trebuie sa continui cu blogul… Iar mi-ai inseninat o zi apocaliptica :))
dragut 🙂 asa intrebare, asa raspuns. bravo din nou, Mixy! tare si mama Mixy, sper totusi sa nu devina ea vedeta la iarna in locul lui mamaie ;))
poţi să ştii ce veleităţi are mama ? 😀