Nevroza din nimic

Ştii când te nervozezi aşa…din nimic?
Măi, când îţi buşeşte copilul sertarul metodic, cu tact: îl deschideeeee….zdrang! îl trânteşte-napoi; iar îl deschideee….zdrang!
Ei da, atunci înţeleg că pe la al şaptelea sertar începi să latri la el.
Dar când te enervezi aşa….te-ntreaba unu’ : „ce mai faci?”
„Pe dracu! Zici răstit, cu naduf. Că poate că ţi-e cald, sau ţi-ai aruncat nişte replici acide cu nevasta sau te-au sunat iar ăia de la bancă să-ţi reamintească loiali că potrivit graficului ai intrat în penalizari…

Ce vină are omul să-ţi verşi amarul că-ţi dă bineţe? Ei da, dacă te-ntreabă nedumerit pe urmă :”da’ ce-ai păţit?” – păcatul lui sa fie!
Dar aşa?

Sau când faci câte ceva prin casă şi nu se mai termină (hainele de exemplu, nu se termină nicicand de strâns), sau la muncă, nu-ţi iese ceva, şi-o iei şi pe faţă şi pe dos, şi iar nu iese şi te-apucă starea aia de război!
…Şi-i pui capac, c-apare şefu.
„Cum merge treaba?”
„Merge-merge ….” spui zâmbind scremut.

Şi-apare vreun amărât de coleg, sau subaltern, şi starea-şi iese din fire din senin..

Mamaia mea când nu-şi găseşte ceva, se enervează de nu mai poate şi pe urmă îşi ia seama si se-aşază cu blândeţe jos. Îi vine să-njure şi zice cu năduf: „Uite că n-am să zic nimic de rau, să vedem ce-are să se-ntâmple…”

Şi se întâmplă că găseşte ce caută. Şi mă învaţă ea să stau calmă, dar uite că până nu iau tot tabelul de necuraţi la pomenit…

Ideea e că ştim foarte bine când greşim enervându-ne din nimic, iar în vremurile astea se-ntâmplă din ce în ce mai des. Şi dacă nu ştim în momentul ăla, aflăm în cel imediat urmator. Sau când deja e prea târziu.
Unii sunt însă pe drumul cel bun: se umflă să se abţină, sau se scuză trist, sau mârâie uşor „lasa-mă puţin că am nervi!”
Alţii…