validaţi cardul RATB dacă arătaţi decent, vă rog !

Cred că-s mai bine de 2 săptămâni de când văd controlori sau ceva de genu’ prin staţiile RATB de la capătul liniilor cârâind ca un stol de ciori:
– Validaţi cardul !
– Validaţi cardul !

Dacă te văd că nu te mişti să-l validezi îţi cer cardul şi îl validează ei.
Campania asta de validare carduri mi se pare agresivă, mai ales când ai abonament RATB, că cică vor ei „să vadă gradul de încarcare al mijloacelor de transport” şi li se pare că sunt prea multe călătorii într-un abonament , adică vreo 200 .

Hai, lasă-mă! Păi abonamentul îl iau să mă duc la muncă, nu să fac ture cu RATB-ul lor !
Grad de încărcare ? Păi trimite dracu’ un om să vadă cum arată linia aia RATB toată ziua şi mai ales în orele de vârf, nu un cârd de ciori să cârâie „validaţi, validaţi, validaţi !”

Şi normal că n-am în fiecare zi nervii la locul lor:
– Aţi validat doamnă ?
– Nu.
– Validaţi, vă rog…
– Nu-mi trebuie, am abonament, mulţumesc.
– Trebuie să-l validaţi, RATB-ul vrea să vadă…
– Am impresia că RATB-ul vrea să vadă când chiulesc eu de la muncă ! Pe cerşetorul ăla de ce nu-l întrebaţi dacă a validat ? RATB-ul e interesat de validări funcţie de locul de muncă ?

Întrebarea mea s-a dispersat către uşa maşinii, o dată cu controloarea pe care n-o interesa cardul cerşetorului, ăla probabil are ţidulă separată de vreo 600 de călătorii, ca şi zarzavagiii care umplu o maşină de paporniţe fără nici o validare, ca şi aurolacii care umflă o pungă de la cap la cap de linie, ca şi boschetarii care sug câte-o bere şi-o pişă pe locurile pentru bătrâni sau gravide…

După ce-am scăpat de controlori, a început cerşetorul:
– Daaaaţi-mi şi mie o mie de lei vă rog din suflet doar o mie de lei că n-am mâncat nimic de azi dimineaţă, doar o mie de lei vă rog din suflet ! Daaaaţi-mi şi mie o mie de lei !…

Cale de 2 staţii ne-a disperat pe toţi, miorlăia continuu. Într-un final, un nene s-a hotărât să se caute în buzunare, şi pentru că avea pantaloni de-ăia cu 20 de buzunare laterale se scotocea de mama focului lunându-le pe rând, timp în care cerşetorul miorlăia în surdină aşteptând răbdător în faţa lui nenea.
Deja ne atrăsese privirile, pentru că toată lumea ar fi vrut să-i dea nenea ăla un bănuţ, ceva, numai să tacă !

Scoate nenea victorios mâna dintr-unul din buzunare, împreună cu o ţigare electronică pe care o şi pune în funcţiune.
Cerşetorul – uluit.
Nenea s-a simţit dator să-i explice:
– M-ai enervat atât de tare, încât nu mai aveam răbdare să ajung în staţie la mine să fumez…