Bucureştiul e plin de copii, problema lipsei grădiniţelor se pune de ani de zile. La cele private costurile sunt… nu şi le permite oricine, şi-atunci unii preferă să-i pună pe liste la 2-3 grădiniţe să fie siguri că se înscriu la măcar una dintre ele.
Aşa a făcut şi mămica de care vorbim, a dat zvon cunoscuţilor că uite la câte grădiniţe a înscris copilul şi a reuşit să rămână la una din ele. Toate bune şi frumoase, copilul s-a acomdat rapid și abia după câteva luni de zile a rugat-o pe maică-sa să-i ia copilul de la grădiniţă, pentru că ea iese mai târziu de la serviciu.
– Mamă, deci e la etajul 2, pe stânga, clasa de după dulapuri.
Bunica a înțeles. Toate bune și frumoase până când a ajuns acolo și timp de o jumătate de oră bunica a asudat pe coridoarecu telefonul în mână, ținând-o din treabă pe mămica rămasă peste program.
Mămica s-a enervat, de ce naiba mai rămăsese dacă tot nu făcea nimic ?
Într-un final, bunica s-a isterizat la telefon:
– Nu mai e nici un copil în grădiniţa asta !
Mămica a înghețat la telefon făcând scenarii timp de minute bune. După vizualizarea unuia dintre scenarii, a întrebat-o șoptit pe bunică, cu o brumă de speranță:
– În ce grădiniţă eşti ?
– În asta de lângă casa voastră…
– Oooooof ! Mamă, ai greşit grădiniţa.
– …
După o tăcere prelungă pentru a procesa corect ideea, bunica explodează:
– Jumătate de an ai spus că ai înscris copilul la 3 grădiniţe, dar n-ai zis niciodată şi la care ai rămas !
:))
Asta-mi aminteşte de un banc:
– Vai, Ioane, ce copil ai adus de la grădiniţă?? Ăsta nu-i al nostru!
– Lasă, Mărie, că mâine îl duc înapoi.
sau “tăticule, dacă mă mai plimbi la multe grădinițe, o să întârziem la școală”
Puterea comunicarii… ;))
da, mama ei de comunicare! … dar vezi, că se mai întâmplă să ai senzația că ai spus toate cuvintele pe care le-ai gândit, și când colo…
Bunica a gandit logic, in cazul acesta 🙂
Normal ar fi fost sa prinda loc langa gradinita de langa casa, conform domiciliului.
In Bucuresti cu banii pe gradinita particulara tii copilul acasa cu bona care face mancare si curat 🙂
o, da ! mai ales că bonele au rămas la tariful perceput acum 5 ani
:)) Din fericire a fost doar lipsă de comunicare 🙂 Pe de altă parte, dacă mama ar fi fost cu noi în oraş, cred că ar fi ştiut tot ce era de ştiut despre grădiniţă, educatoare, restul copiilor şi programa şcolară. Chiar şi acum ştie de multe ori mai bine decât mine ce cursuri are fiică-mea şi ce note are la examene.