E hotărât ! N-are sens să prelungesc traiul de huzureală care m-a obosit luptând cu sinuzita sau filmele care trebuiau musai văzute până la cântatul cocoşului, să nu se răcească codecurile în dvd.
Am pus toate ceaaaasurile… au sunat toate caaaasurile…cred.
Cel puţin aşa susţinea mama în timp ce boscorodea că nici la început de an nu sunt în stare să ajung la program, măcar în prima zi, ce naiba !
Mă irită chestiile astea: prima pupătură din an, prima îmbrăţişare, primul pas, prima kkre, de parcă tot anul ţi-ar merge cum merge nr.1. Mă laşi ?
Dacă ar exista o funcţie de trezitor de oameni, mama ar fi remunerată dublu. Se pricepe foarte bine să facă treaba asta enervând, practic e imposibil să nu te trezeşti mârâind câteva sudalme la adresa… zilei de luni de exemplu, pentru că în codul bunelor maniere mama e încă mamă.
Cu globii oculari mijiţi în cana de cafea, primul meu neuron pe ziua în curs constată că e o linişte deplină peste întinderea cenuşie care-mi colorează de obicei tomograful cerebral.
Poc !… Poc !… Poc !… Poc!…
Al doilea neuron cred că-i neuronoaică, pentru că se iţeşte agitând febril o petiţie-n mână:
„Bombă cu ceas ! Se aude o bombă cu ceas !”
… şi-n spatele ei se adună o mulţime de neuroni cu sufletul la gură „ Bombă cu ceas!!!”
Poc !… Poc !… Poc !…
Mama trebăluieşte ca de obicei prin bucătărie pentru meniul zilei: ciorbă felul 1, ciorbă felul 2, ciorbă felul 3 şi 4, apoi mâncăruri, câteva salate, borcane, vinete decongelate, sucuri naturale, mutări din platourile de ieri în farfurioarele de azi…
Pe aragaz clocotesc oale ca-n bucătăria Sfintei Duminici din poveste, de parcă noi, restul, am fi gaşca lui Shreck.
O aud:
– Ce zici, vă fac şi…
mă-ntreabă întenţionat la ora asta pentru că e sigură că nu am nicio idee şi face tot ce-o taie capul.
Poc !… Poc !… Poc !… „Bombăăăă!”
Sar de pe scaun.
Unul neuronic iscă o idee: “Dar mama de ce nu aude bomba ?”
Pe colţul mesei lângă care stăteam văd un radio vechi, antic, al cărui ceas are pentru prima dată o baterie. Şi ticăie ca o bombă cu ceas.
Săritura şi disperarea din uitătura mea o fac pe mama să se îndoaie de râs:
– Ha, ha, ha !Eram sigură că te vei speria, dar ţi-a luat cam mult timp!…
Bine. Mă duc la muncă.
P.S.
Mai am un neuron: La mulţi ani celor cu numele Sf. Botezător. Ai auzit, Ioana ?
🙂
ne ducem la munca :)…nu avem incotro’ :)))
munca usoara atunci !!!
și ție ! așa început de muncă !… 🙂
bai, ce ma enervati…unii amarati batuti de soarta au inceput munca de pe 3 ianuarie, sa cumva sa se invete cu traiul de huzur :((
domne, tristețea ta se compensează cu zilele petrecute frumos pe unde le-ai petrecut 😀
hihi…corect 🙂
=))
Nu ma duc la munca, dar de cate ori vorbesc cu mama, tot are grija sa imi aminteasca de prima cafea din an, de primul vis, de prima kkre, cum bine spui, de toate primele… Singura diferenta este ca ea nu mai gateste. :((
Spor la munca sa ai!
hai, lasă, că și să vezi aragazul ca al nostru !…
:)) Servici uşor pe tot anul – indiferent cum te-ai trezit. Eu, ca şi Sorina am început din 3 ianuarie. Referitor la articol şi mame şi pe mine mama mă trezea când eram acasă. Bineînţeles că nu gătea de dimineaţă pentru că mergea la servici. Iar acum , având în vedere că eu nu mai stau cu mama – gătesc cât vreau de mult, deşi de cele mai multe ori nu vreau să gătesc, dar trebuie. Că ceasul respectiv ticăie fix ca o bombă am constatat şi eu, dar pe unul ca ală din poză l-am avut până recent la noi în cameră. Nu m-am îndurat să iau altul că era cadou de la tata 🙂 Acum, din fericire este unul care proiectează către tavan cifrele – să le poţi vedea din orice parte a camerei eşti – dar ăsta are defect că e în priză printr-un transformator, care bâzâie – un bâzâit de …. ce ştiu eu ce animal – posibil bondar. Oricum deja îl ignor. Dar nu-i de mirare că de-atâta ignorat toate bâzâiturile şi tic-tac-urile enervante – acum nu mai aud nici ce trebuie, când trebuie. Presupun că sunt pe cale să devin o soţie ideală – care nu aude şi nu vede (de-asta am 3 perechi de ochelari). Aş fi atins deja idealul dacă nici n-aş vorbi – dar vezi,”perfecţiunea” este greu de atins :))
:)) am spus eu că eşti bună la casa omului!
Şi zi aşa, chiar poţi să te obişnuieşti şi cu bondarul… interesant… clar ai nervi de oţel, nu-i îndoi nici cu tancul !
Eu am o adevarata fobie pentru bombele astea.. De-aia e dragut cand incerc sa-mi culc copiii in camera parintilor, in vizita: bombe pretutindeni! :-s Cand am vazut faza cu greierasul si ceasurile din Pinochio am ras pe cinste, m-am regasit perfect! 😀
de-aia ne-au mâncat sufletul chinezii cu picătura lor !
Pingback: Cereri si Oferte de Munca 2013 mă duc la muncă luni | mixy.ro | Cereri si Oferte de Munca 2013
Pingback: petrecere surpriză | mixy.ro
Wow! This blog looks exactly like my old one! It’s on a completely different topic but it has pretty much the same layout and design. Excellent choice of colors!
[url=http://www.highland2007.com/0218/703.htm]http://www.highland2007.com/0218/703.htm[/url]
http://www.highland2007.com/0218/703.htm