eticheta de la haină

Aşa cum economia de piaţă o cere, te reprofilezi şi mergi cum bate vântul potrivit ca să rămâi în picioare, mai ales atunci când ai obligaţii, ca să-ţi păstrezi demnitatea sau să nu fi luat drept preş.

Astfel că, într-unul din locurile prin care am peregrinat de-a lungul cărţii mele de muncă, ajung să mă angajez şi să prestez prima zi de muncă.

Pasul 1: îmi aşez haina în cuier;
Pasul 2: cunosc colegii;
Pasul 3: îmi ocup locul de muncă.
Da… dar vine şi pasul 4: o colegă de muncă întârziată, care îşi aşază haina în cuier… vede haina nouă din decor, o ia, se uită la etichetă, strâmbă din nas de-şi face faţa pungă, după care întreabă stupefiată:
– A cui e haina nouă?
– Aaaa…avem o colegă nouă…. faceţi cunoştinţă.

Facem cunoştinţă.

Mi-au trebuit câteva luni de zile să reuşesc să-i reduc figuraţia la cote normale şi să-i demonstrez că nu o etichetă defineşte omul.
De-atunci îmi tai etichetele de la haine (plus că nu le suport, mă mănâncă pielea de la ele 🙂 )