Pe ruta pe care merg eu, merge un cartier întreg. La ora când plec la muncă, pleacă trei sferturi de cartier la muncă, școală, grădi, analize. Restul de un sfert rămân sub euforia drogurilor de aseară sau sunt prea șomeri sau prea pensionari ca să se deplaseze.
Deci e atât de aglomerat, încât nu cade un băț de chibrit aruncat între călători. Mașinile se deplasează ca la o înmormântare.
Tramvaiele în care merg eu bagă căldură numai atunci când sunt peste 5 grade afară.
Transpiram și azi dimineață într-un tramvai, așezată fiind lângă o tânără care vorbea la telefon. Dădea sfaturi unei mame al cărei băiat nu vrea să se controleze, de frica unei eventuale operații. N-am zis nimic, vorbea pentru o cauză nobilă, nu ?
Trecuseră déjà 20 de minute și ea relua a nu știu câta oară motivele pe care acea mamă ar trebui să le pună în discuțiile cu fiul ei. Trebuia să fii căzut în cap să nu te plictisească aceleași cuvinte. Și pentru că mi-e silă de reacții tâmpite când atragi atenția cuiva că nu-i frumos ce face și nici n-am destule kilograme să-i înfrunt și fizic nu numai verbal, merg pe principiul “ce ție nu-ți place altuia nu-i face”.
De obicei când mă irită cineva care are peste 3.000 de minute și vorbește într-un total nesimț, tare-răspicat-și mult, sun și eu pe cineva și vorbesc mai tare decât vecinii, că dacă tot e războiul nervilor, război să fie !
Azi dimineață am fost însă calmă. Am reușit să-mi scot telefonul din buzunar și să dau play la maxim unei melodii pe care nu am auzit-o niciodată în căștile co-călătorilor mei.
http://www.youtube.com/watch?v=-hJf4ZffkoI
Simfonia 40 Mozart
Și am niște căști nesimțite care trâmbițează pe o rază destul de mare dacă au volum maxim.
Fizionomia celor din jur mi-a demonstrat că noi, oamenii, nu semănăm. Unii erau oripilați, alții șocați, dar procentul de zâmbete mulțumite și aprobatoare mi-a dat curaj să las melodia la același nivel.
Tânăra care vorbea la telefon și îmi freca umărul în legănarea tramvaiului a terminat convorbirea destul de brusc, chiar iritată. Ușor-ușor am schimbat și eu volumul la o cotă rezonabilă.
Aaaașa, fata neichii, vezi că se poate ?
si eu ma pregatesc sa ma mut in capitala…… 🙁
ai ce povesti 😀
si la noi este la fel…:) , mai fac si eu…chestii d-astea…odata am avut curajul si am pus o melodie…fara casti :)))
hmm… depinde de atmosferă, n-aș vrea să dau de alții, mai nervoși decât mine 🙂
Like melodiei. Daca tot ai casti ar trebui sa le folosesti mai des, desi daca la maxim o auzeai inca pe duduie… trebuie sa iti facem cadou niste casti profi sa nu mai auzi nimic din jurul tau. Bucurestiul devine astfel o splendoare de oras, mai ales cu asa o melodie in urechi, si astfel ziua incepe cum nu se poate mai bine 😉
da, e luni, eu încă am datorii la snoozurile telefonului… :))
Aștept cadoul cu căști profi 😀
Unii sunt de un egoism rasunator 🙂 Fata aia putea vorbi si in soapta la telefon, i-am vazut pe multi care intretin conversatii pe volum redus in mijloacele de transport, deci se poate! Ca doar nu vorbesc cu rudele din Kazahstan si sunt purici pe retea
Bine ai facut 🙂
halal progres și civilizație ! face fiecare ce-i vrea mușchiul…
Imi place ca au trecut la actiune. Altii ar fi povestit povesti nemuritoare si nu ar fi facut nimic.
Dar nu si Mixy! Ea e doar urmasa lui Mamaie, da? :))
păi cum ? numai drăcii învăț de la ea ! 🙂
Văd că şi tu ai dat peste specimen azi. Şi eu.
Naşpa coincidenţă!
aaașa e lumea lunea! 🙂
Ai avut noroc, totusi. Daca nimereai una dintre fetele care citesc mixy.ro? Ori nu puteai povesti pe blog ori data viitoare te paruia in tramvai. :))
Pingback: din anale de bun simţ | mixy.ro