Noi nici dacă vrem n-avem cum să ajungem la mamaie, că sunt drumurile închise.
Și o sun s-o întreb ce face pe nămeții ăștia.
Îmi povestește că a dat singură zăpada spre găini și câine, să-i poată hrăni.
Eu știu că e bătrână și grea, obosește repede (stă de două ori în loc până se ridică), amețește și cade (cine se nimerește pe lângă ea întâi plânge, și pe urmă o ridică) , și mă miră că a ieșit să dea zăpada. Zice:
– Păi ce să fac, maică, dacă n-are cine?! Nu-mi mai calcă nimeni bătătura, de frică să nu-i pun la treabă, că munca-i grea!
– Și în loc s-o iei spre poartă, să poți să ieși, te-ai dus în spate mamaie, spre curte?
– Și las animalele nemâncate? Lasă, că eu mănânc o mămăligă, da cu ele ce fac?! …Cred c-am dat două căruțe de zăpadă ieri și azi… Mai dau binișor o vreme, mai intru în casă la căldură și mă odihnesc, iară ies… Ce să fac ?…Doar n-o să stau așa? Ce dacă viscolește? …Oi răzbi eu și-n partea ailaltă, că Dumnezeu e mare și m-ajută! Nu știu ce se tot plânge lumea asta la televizor, că-i greu, da au fost vremuri și mai rele și nu e bine să ne mâniem pe vreme… Bună-rea, e bine că e….