Se spune că dintre afacerile care dau faliment în proporţie de 60 % în primul an, cele mai multe sunt cârciumi, indiferent că le spunem restaurant, snack bar, împinge tava, pub, club, lounge, ceainărie, cigar club (şi nu, nu mă refer la ce vă ganditi, alea merg şi merg bine…). De ce se întamplă asta?
S-au scris vagoane de carti în psihologie care încearcă să explice ce motivează şi conduc oamenii spre decizia de a aborda un brand şi a îl urma ducându-l în cele din urmă spre succes.
Mergând din Victoriei spre Romană şi poposind la localul Marianei în Centrul Vechi, observ pe drum că au dispărut repere de altă-dată (altă-dată fiind acum câţiva ani) Multe localuri au dispărut la câteva luni după apariţie, altele (mai rar! ) încă rezistă după ani de zile
– În primul rând te omoară preţurile, taxele, concurenţa, îmi spune Mariana. Când am pornit aici ştii foarte bine că aveam un spaţiu de 2/2 şi-un subsol minuscul în care cu greu coboram mărfurile fără să spargem capul celui care le prindea jos şi uită-te acum cât ne-am extins! Pe urmă angajaţii, că nu ştii peste cine dai. Fură, tratează prost clienţii, umflă notele de plată… Şi, foarte importantă este atmosfera. Dacă te zgârceşti la investiţii, ajungi să cumperi decoraţiuni şi mobilier cu scaune bar de pe care rişti să îţi rupi gâtul, mai ales dupa ce ai consumat o pintă sau două.
Localul Marianei e intim, plăcut, te îmbie să mai vii. S-a extins în timp, dar pare că nu-şi doreşte mai mult. S-a reinventat de mai multe ori pe parcursul a celor aproape 20 de ani de când îl ştiu, păstrându-şi tematica. Merge pe principiul USP – unique selling proposition, adică atunci când clientul te întreabă de ce să intru eu la tine şi nu la alţii, îi spui: pentru că am narghilea pe care o tragi tolănit pe saltele saltex învelite în mătase, 100 de soiuri de vin din toată lumea, friptură de urs, bere facută de noi, muzică la cerere, chelnerite ca la Hooters, all you can drink buffet, unicorni care scot curcubee pe gură, etc.
Apoi detaliile contează, nu numai la deschidere: cine vine la tine, hipsteri corporatişti sau turişti nemţi de 60 de ani? Pui o formaţie lăutărească sau una obscură de trip hop acid jazz acoustic metal din Suedia? Chelnerii, picoliţele, barmanii sunt ok sau fără chef şi cu obrazul gros? Toaleta e într-adevăr utilizabilă? Preţurile sunt decente sau ai SMURD-ul aproape pentru ca rişti ca la fiecare notă un client să facă infarct? Şi lista se tot prelungeşte.
Aşa cum pasărea pe limba ei piere, atitudinea multor patroni de localuri îi îngroapă. Profitabilitatea pe termen lung se contruieşte cu investiţie şi răbdare. Şi cu gândul la oameni, care sunt cea mai instabilă variabilă economică.
Cei mai multi patroni sunt doar in goana dupa profit imediat.Uita-te pe litoral cum te jecmanesc, vor in trei luni sa castige cat altii intr-un an intreg si-ti dubleaza pretul numai ca se aude valul si simti briza marii, de parca ei ar fi inventat sau platit marea asta. Si daca incerci sa fii decent la preturi iti faci numai dusmani, cica strici piata!In oraselul meu cineva a deschis o cafenea modesta, e drept ca intr-un spatiu cam neadecvat dar cu vad bun;Omul o facea din pasiune, lucrase o viata in turism, vizitase lumea toata si nu urmarea profit, voia doar satisfactia de a educa gustul consumatorului, sa-i invete pe tineri sa bea si altceva decat bere ieftina si cafea la dozator.Era o enciclopedie ambulanta, ii placea sa povesteasca despre tipuri de cafea, despre cocktailuri si despre statiuni, nu primea nici un leu in plus decat era pe nota de plata, il jigneai sa lasi un bacsis.Dupa un an , dezamagit, a trebuit sa inchida, tinerii preferau tot berea ieftina si cafeaua proasta…si eu nu mai am unde sa ma rasfat cu o cafea sofisticata…
Uite de-aia îmi place mie să merg în locul fetei ăsteia. O vorbă la locul ei, atmosferă plăcută… de drag te întorci ! Din păcate, trendul e altul…
Subscriu la ce spune Adelina
Cand incepi o afacere si esti setat pe castiguri rapide si nu pe ceea ce oferi tu in primul rand (nou si bun) pe piata, toate se duc la vale la un moment dat
Clientul decide.
Şi dacă te uiţi în jurul tău, vei vedea că majoritatea e doritoare de micii lui vanghele, bere la flacon, manele şi rahat.
Cu 2,3,4 persoane cu bun simţ nu faci business.
Nu ne place, dar asta e realitatea.
Sper că sunt mai mult de 2,3,4. Cât despre fanii (de) mici vangheliști, teoretic ar trebui să rămână la statutul ăsta, nu să hang-out prin localuri 😉
Acum vreo doua luni am intrat intr-un barulet simplu, unde mesele si scaunele semanau cu cele din bucataria bunicii, peretii erau varuiti cu alb si aveau din loc in loc placi de pick-up si schite in creion, cu chipurile unor cantareti. Am ascultat toata seara jazz in surdina si m-am simtit excelent, pentru ca era o atmosfera calda, intima, parca toti se cunosteau si se acceptau de o viata. Deci, se poate…
O, da!
Cu mulţi ani în urmă am călătorit pe tren cu o doamnă care era consultant pentru firme. Ea făcea o estimare a ceea ce este nevoie să facă firmele să îmbunătăţească pentru a-şi mări profitul, pentru a-şi rentabiliza afacerea şi în acelaşi timp oferea consultanţă celor care doreau să se apuce de-o afacere – le spunea cam câţi bani trebuie să aibă din start, că nu este normal ca să “îşi acopere paguba” din primii 2 ani, că standardul trebuie menţinut şi, eventual, ridicat… A fost una din cele mai interesante conversaţii pe care le-am purtat în tren şi … eu chiar vorbesc mult şi cu toată lumea, chiar şi în tren 🙂 Ea spunea că fusese la un hotel ca musafir şi s-a întors, pentru că a fost extrem de mulţumită şi peste un 1 an. Ce a observat a fost că lipsea ciocolăţica de pe pernă, că nu erau flori proaspete în vază, că erau doar prosoape, nu şi halate în baie (anterior fuseseră şi halate). Toate acestea le-a simţit ca o scăderea a calităţii. Le-a spus asta şi patronilor, care au întrebat-o cum s-a simţit la ei… Iar ei nu s-au supărat (poate şi pentru că ştiau că este profesionistă, poate şi pentru că locaţia nu era în România… 🙂 ) Eu zic că multă lume care se gândeşte să-şi deschidă bar, bodegă, restaurant, motel, hotel sau orice unde se doarme, bea şi mănâncă – cred că este nevoie să ai localul şi utilităţile, pe când lucrurile minore contează. De la zâmbetul celor care servesc, la calitatea mobilierului, până la calitatea mâncării, băuturii… , curăţenia locului cum spuneai şi tu. Ori pleci de la mic şi te extizi pe măsură ce ai dever, ori încerci să ai banii din start şi să te gândeşti că timp de 2 ani de zile doar investeşti – în clădire, oameni, mobilier, publicitate, în felul ăsta asigurându-ţi viitoare clientelă. Cei care n-au banii necesari, n-au cunoştiinţele sau cum spun englezi “know-how”-ul n-ar trebui să facă aşa ceva.
Uite-așa, facem ce facem și poposim an de an la mare în același loc. Proprietarii pensiunii s-au reinventat cu trecerea timpului și chiar dacă nu le-a mers bine, m-au făcut să mă simt ca acasă.
Cu toate că uite, ciocolată nu i-a dat decât fie-mii !
Ah, pardon ! Noi aveam cafele din partea casei 🙂
Unde la mare? Cine? Cred că m-ar interesa un loc frumos şi plăcut.