Noi am trecut de etapa în care fugeam cu copilul la doctor la primul râgâit cu zgomot satanic, dar n-am ajuns încă la etapa în care „ia şi tu o aspirină” e suficient, deci suntem undeva pe la mijloc.
După vreo 3 săptămâni în care copila mea terminase al treilea tratament şi făcuse 2 seturi babane de analize, sătule de drumuri pe unde cerusem şi părerea altor colegi ai doctorului nostru, iar simptomele în loc să treacă se înrăutăţiseră, ajung iar cu ea la pediatru.
La uşă (că la pediatrul nostru lumea stă ciorchine la uşă, sala de aşteptare de pe vremea când noi, părinţii, eram copii, e mult prea departe şi de ce să rişti s-o ia altu-n faţă?), aşteptăm vreo două ore jumate după ora programării, şi-apoi intrăm.
Înăuntru doamna doctor scria de zor pe o reţetă ce îi dicta asistenta: „…pun 2 ouă, bat bine, ung tava şi o tapetez cu făină…” După ce şi-a introdus viitoarea creaţie la cuptor, ridică privirea la noi şi se-ncruntă… că ne revedem, iar în timp ce-i povestesc cum mai stăm cu simptomele, sprâncenele ei devin o singură linie.
Oftează, se ridică greu, consultă copila, se pune înapoi pe scaun. Răsfoieşte gânditoare teancul de analize şi fişa fetei, apoi se uită luuuung, prin mine.
Deodată, îşi înşfacă o namilă de geantă de sub birou, o scormoneşte bine ca-n maşina de spălat şi scoate….un carton rotund de mărimea unui fund de farfurie şi un compas.
Mă apucă disperarea că a terminat cu bucătăria şi începe geometria şi dau să zic…
…dar îmi ia vorba din gură:
– Vreau să văd ce substanţă i s-ar potrivi cu simptomele, că nu mai pot, nu mai am nici o idee.
Şi aşază compasul şi începe să-l rotească pe cartonul scris mărunt.
Fi-mea îmi ridică bărbia şi-mi închide gura evident stupefiată.
Doamna se joacă în continuare, încearcă 10 grade mai la stânga, se-ntoarce iar la dreapta şi zice:
– Da, da… Cred că asta e substanţa de antibiotic….
Mai învârte niţel compasul şi, mulţumită, începe să scrie reţeta.
Mintea mea refuză să gândească situaţia şi se chirceşte îmbufnată într-un colţ.
– Mai mergeţi şi voi pe la mănăstirile astea din jurul Bucureştiului, zice doamna ridicând privirea la mine şi probabil nu-i place tonsusul meu că adaugă: vă mai relaxaţi şi voi, faceţi o plimbare.
Ştampilează reţeta cu simţ de răspundere şi mi-o înmânează spunându-mi:
– Sper să nu ne mai vedem.
– Poftim?!?!?
– Ah, nu dragă, scuză-mă, vaaaai, ce m-am zăpăcit, adică aţi stat atâta pe drumuri…sper să vă faceţi bine, mai zice ea şi îi îndeasă fie-mii în buzunar 2 bomboane din cutia de pe biroul dumneaei.
Afară, ciorchinele de lume răbufneşte când ies:
– Da ce-aţi făcut domne atâta timp?
Mă uit la ciorchine şi zic supărată:
– Nu pot să vă spun.
O boabă mai stafidită îşi dă cu părerea:
– Of, Doamne, înseamnă că e grav rău!…
Pingback: pensionari muncitori | Mixy.ro
schimb-o 🙂 Pe pediatra. Macar bomboanele erau bune?
nu știu, că fi-mea n-a râgâit nimic în sensul ăsta :))
Da, pediatrii si pediatria! Eram clienta fidela a sectiei de Pediatrie – urgente, clienta medicului de familie, pana am ajuns la concluzia ca nu-mi creste decat tensiunea si-mi imbogatesc vocabularul cu o multime de denumiri de antibiotice…
M-am inversunat si-am inceput sa studiez, spicuind din tratate de medicina(pediatrie), despre plante si multe altele, trecand si pe alti specialisti, nu numai pediatri, nu numai amedicina alopata, ci si alternativa, … ca macar sa contracarez retetele abominale, de fiecare data cu acelasi antibiotic (ca-i laringita, otita, infectie urinara, durere de burta, etc)…
E trist, dar adevarat!
Am marjat pe intarirea sistemului imunitar, o alimentatie echilibrata …si Doamne ajuta e ok!
Cum spunem noi, moldovenii(atat de mult imi place sa mentionez ca-s moldoveanca!…) – Am suflecat poalele si-am dat bici!
Va doresc sanatate tuturor(pici si parinti, bunici, rude, prieteni, cunoscuti, necunoscuti), iubire, intelegere si intelepciune!…
mulțumim așijderea ! E bine că ai găsit calea de mijloc, unii încă o mai căutăm 🙂
Eu am schimbat pediatra şi a fost foarte bine. Dar fiica mea a ajuns extrem de bolnavă din cauză că prima pediatră o trata cu acelaşi antibiotic pentru orice avea. Că avea la stomac, că avea la gât, că era bronşită – tot amoxicilina îi prescria. Până când, avea pe vremea aia 5 ani, ajunsese să facă bronşită astmatiformă din nimic şi pe parcă era pe bază alergică. Am fost la alergolog, tratament la greu şi acolo. Fără rezultat. După ce i-am schimbat pediatra.am ajuns la cineva care făcea homeopatie. Mi-a pus fata pe picioare în câteva luni şi de atunci nici foarte bolnavă n-a fost. Iar când a avut probleme tot cu homeopatie le-am rezolvat. Eu nu zic că este valabil şi în cazul tău, dar cred că, o altă părere, un at medic ar fi o soluţie mai bună decât o lecţie de geometrie 🙂
trimiterile doamnei au fost în mai multe locuri, ea s-a făcut bine până la urmă cu diverse tratamente, iar singurele homeopate care mi s-au recomandat n-a reușit să le înghită.
Și uite și acum e într-o perioadă de-asta, de-mi vine s-o strâng de gât !… 🙁
Homeopatele sunt în nişte tuburi cilindrice mici ce conţin în jur de 80 de biluţe mici, energizate, din care se iau 3 sau 5 bucăţi, ce au gust dulceag şi trebuie ţinute sub limbă, supte, nu înghiţile. Sunt singurele care pot fi luate şi de orice copil mic pentru că au un gust foarte bun. Sigur a luat homeopate şi nu tratamente naturiste?
homeopate a luat, dar numai antigripale. fără efect 🙁