De ceva vreme Crissu le vedea rar pe fete şi cine o întreba ce se întâmplă, susţinea sus şi tare oricui o întreba că de fapt fetele o ţin la distanţă, vor să fie numai ele BFF-uri (best friends forever), fără ea. Uneori ajungea târziu la şcoală sau pleca mai devreme. Fiindcă era întotdeauna la timp acasă, părinţii ei habar n-aveau de cele peste 50 de absenţe adunate de fată, iar diriginta susţinea în faţa clasei că nu îi prinde pe părinţii fetei la telefon să le spună situaţia în care se afla fiica lor.
Auzind de la colegele de clasă ale lui Crissu ce se întâmplă cu ea, Ralu o urmări într-o zi să vadă ce face de fapt prietena ei. Sau fosta ei prietenă, că nu-i era prea clar cum stă relaţia lor. Urcă în acelaşi tramvai în care urcase Crissu şi renunţă să o mai sune şi pe prietena ei, Ade,să o pună la curent, din cauza aglomeraţiei din tramvai şi a faptului că era prea atentă la Crissu.
După câteva staţii o văzu pe Crissu coborând pe peronul staţiei şi se buluci să facă şi ea acelaşi lucru.
Distrându-se în sinea ei că a devenit spioană în toată firea, uită să păstreze distanţa şi înmărmuri când o văzu pe Crissu cum se întoarce. Crissu veni spre ea numai zâmbet şi, apropiindu-se, o îmbrăţişă teatral exclamând:
– Raluuuu!… Ce bine-mi pare că te văd!
– Şi mieee! se dezgheţă Ralu. Unde mergi?
– Mă întâlnesc cu un prieten, îi spuse Crissu încântată.
– Ah, foarte bine, poate că avem acelaşi drum, vreau să- mi caut un tricou negru cu craniu pe el, am o grămadă de culori, e tot spectrul de culori la mine în dulap, dar nici unul nu e negru şi mi se pare aiurea să merg pe stradă cu un craniu desenat pe un tricou roz, tu ce zici ?!
– Ai şi tu dreptate, zâmbi Crissu,o tematică cu morţi ar trebui să poarte culori decente. Morbide. Uite, am ajuns la restaurant.
– Ce căutăm la restaurant?
– Prietenul meu mă aşteaptă aici.
De-a dreptul curioasă, Ralu o urmă în restaurant. Atmosfera era plăcută în interior, îmbia la relaxare. Crissu ajunse la o masă unde un domn grizonat, în vârstă de aproximativ 50 de ani şi îmbrăcat într-un costum gri, o pupă protocolar pe obraji, vizibil bucuros că o vede. Crissu făcu prezentările şi se aşezară la masă. Domnul comandă 2 sucuri pentru fete.
În timp ce sorbea băutura răcoritoare şi atât de acidulată de puteai să-ţi iei zborul după atâtea bule îngurgitate, Ralu se întrebă când o să apară prietenul lui Crissu. Îşi imagină că domnul ăsta prezentabil, al cărui nume deja l-a uitat, o fi vreun unchi sau vreo cunoştinţă de-a lui Crissu… dar oare de ce se leagănă domnul prezentabil pe scaunele din faţa ei… şi de ce râde Crissu ca o cretină… parcă n-a auzit-o niciodată râzând aşa strident şi –acum râde şi se leagănă împreună cu grizonatul pe scaune… de tren?!? Când naiba a ajuns Crissu pe scaune de tren în faţa ei?!?!
Binecuvântată noapte… ar fi păcat să ţină ochii deschişi într-o noapte atât de neagră… băăăăi, dă-o naibii de treabă, dacă ăsta-i taximetrist, eu sunt preot! Ce să caute un taximetrist la volanul maşinii în care… cum a ajuns Ralu într-un taxi?! Ei, da, bună întrebare! Şi cum să cauţi un răspuns decent, când Crissu râde?! Doamne, dacă ar putea să-i ardă una peste gură lui Crissu, baremi să n-o mai audă râzând ca o iapă în călduri…
Binecuvântată noapte…
Dacă ar reuşi să aprindă veioza de pe noptieră poate ar afla unde e, dar veioza nu vrea şi pace bună! Caută cu mâna să înşurubeze becul în interior, dar:
– AAAAA!!!….
Lustra se aprinde şi o voce bărbătească o întreabă cu îngrijorare:
– Ce-ai păţit??
– M-am curentat! Nenorocita asta de veioză e în priză, dar n-are bec!! Unde naiba s-a mai pomenit să ţii o veioză în priză, dacă b-are bec ?!? ţipă Ralu întorcându-se spre voce. TU CINE NAIBA EŞTI?!?!? IEŞI AFARĂ!!!!
– Stai, dragă, că eu am plătit camera…
– IEŞI AFARĂ!!! ţipă Ralu cu ochii scoşi din orbite.
Domnul chelios de o vârstă respectabilă, dar care se afla acum numai în maieu, budigăi şi ciorapi, drept care n-avea cum să dea curs invitaţiei pe scări astfel echipat, se îndreptă spre un fotoliu unde odihneau restul hainelor dumnealui şi îi spuse lui Ralu:
– Să ştii că prietena ta se simte foarte bine în camera de lângă noi…
Ca străfulgerată de amintiri, Ralu întrebă temătoare:
– Sunteţi rude?
– Noi?! Doamne fereşte! pufni domnul chelios.
– Ce i-ai făcut, nenorocitule?!?
– Eu, nimic… are ea prietenul ei!… şi e fată cuminte… dar să ştii că eu am plătit ambele camere, că de la pârlitul ăsta nu cred că văd un şfanţ înapoi. Dacă tot am dat bani, nu vrei tu să…
Ralu ţâşni în picioare în vârful patului:
– IEŞI AFARĂ!!!
– Că dacă nu ce? încercă domnul chelios.
– TE OMOR! JUR CĂ TE OMOR SAU AM GRIJĂ SĂ RĂMÂI CU CEA MAI URÂTĂ AMINTIRE DIN VIAŢA TA!! scrâşni Ralu în timp ce smulse firele din veioză lăsând celălalt capăt în priză, cu gând să-l prăjească pe individ.
Încurcat de nervii fetei, domnul se îndreptă spre fotoliul de haine şi începu să se îmbrace meticulos, dar foarte atent la reacţiile lui Ralu, că la cum urla, poţi să ştii că nu-l prăjea nebuna cu sârma aia din mână??
Domnul ieşi încetişor şi se pierdu bătrâneşte în beznă, iar Ralu se repezi ca o panteră la uşă şi o încuie răsucind cheia până aproape de fărâmare.
Începu să plângă, neştiind clar unde e şi dacă va mai ajunge vreodată acasă. Plânse până când o cuprinse disperarea şi începu chiar să se roage fierbinte să ajungă vie şi nevătămată acasă, şi dacă s-ar putea să o ducă şi pe Crissu la fel de vie şi nevătămată…
Un ciocănit zdravăn în uşă întrerupse şirul rugăminţilor către Cel-de-Sus. Ralu se apropie de uşă întrebând temătoare:
– Cine e?
– Eu, prietenul Crissei!
Ralu încremeni auzind vocea. Era vocea unchiului sau a rudei lui Crissu, era vocea grizonatului din restaurant CARE N-AVEA CUM SĂ FIE PRIETENUL LUI CRISSU!!
– Dă-mi drumul, hoaţo! L-ai prostit tu pe-ăla să plece cu coada între vine, dar pe mine nu mă prosteşti ala uşor!
Închipuindu-şi că într-un hotel cineva trebuie să audă, Ralu îşi încercă norocul:
– AJUTOOOOOR!!!!
– TACI! ţipă grizonatul. Taci, că dacă nu, o aranjez de tot pe fraiera aia de Crissu! S-ar putea să-i placă…
Ralu înghiţi restul vocalelor speriată. Şopti:
– Ce i-ai făcut lui Crissu?…
– Ce vroia să-i fac! Se auzi rânjetul grizonatului. Dă-o-ncolo, cred că doarme ca un prunc acum!… Nu vrei să dormi şi tu la fel?
– AJUTOOOOOR!!!!….
– TACI!
– Nu tac! Cum am ajuns aici? Ce mi-ai dat să beau?… Aşa ai drogat-o şi pe ea?
– Culcă-te!… mârâi grizonatul. Hai că vorbim mâine dimineaţă…
Grizonatul se îndepărtă, bombănind că Ralu e o fiinţă isterică şi nebună şi nici nu se aştepta să fie aşa o prietenă de-a lui Crissu, iar Ralu se urcă suspinând în pat, încercând din când în când să resusciteze bateria telefonului ei. Când fata consideră că restul lumii ar trebui să doarmă, coborî jos, la recepţie, să sune la poliţie, acasă, la Ade, să sune undeva, să vină cineva să o ia de acolo şi să se termine coşmarul!
Coborând, speranţele i se spulberară constatând că se află la un soi de pensiune, că la recepţie nu era nimeni, iar telefoanele lipseau cu desăvârşire. Probabil telefoanele fixe s-au inventat numai pentru filme. Ieşi afară, pe şoseaua care arăta ca un drum naţional. Singura soluţie salvatoare ar fi fost autostopul, dar abia-abia venea câte o maşină şi aia trecea cu viteză mult peste cea legală. Ralu hotărî că mai bine se bate cu boşorogul grizonat decât cu vreunul tânăr care ar opri s-o ia din drum. Se întoarse în cameră, încuie uşa, priponi unul din fotolii în ea şi se culcă în pat. După vreo 10 minute se dădu jos din pat şi continuă seria de rugăciuni întrerupte mai devreme, se bâlbâi şi amestecă rugăciunile pentru că nu prea se pricepea, dar păreau singura alinare în noaptea neagră care stăpânea în jur, aşa că spre dimineaţă adormi dicutând la propriu cu Dumnezeu.
Dimineaţă auzi greu ciocăniturile din uşă şi ciripitul vesel al Crissei:
– Raluuuu!… Ralu, deschideeee!…
Ralu deschise ochii greu. Văzând decorul, amintirile nopţii o compleşiră. Într-un târziu deschise uşa, iar Crissu intră exagerat de veselă.
– Fată, da’ mult mai dormi! Sunt trează de mai bine de o oră…
– Ce-ai făcut azi-noapte? o întrebă Ralu tăios.
– Aoleooo!… Parcă-ai fi tata!
– Nu ştiu cât arăt eu ca tatăl tău, dar prietenul tău sigur arată ca bunicul tău!
Crissu tăcu.
Ralu o luă de braţ ca pe o cârpă şi ieşi val-vârtej cu ea afară declarând:
– Acum plecăm acasă!
Pe hol se intersectară cu grizonatul:
– Hooooo! Ce atâta zor?
– Da, chiar aşa, ce atâta zor? întrebă şi Crissu smulgându-şi braţul din mâna prietenei ei.
Urcară într-un taxi. Ralu îşi privea prietena care culmea ! părea fericită şi încerca împreună cu grizonatul să o convingă să nu dea în vileag toată această aventură, pentru că oamenii sunt răi şi pot interpreta diferit fericirea lor.
– Bine, dar la mine nu te gândeşti?!? La sperietura mea?? La părinţii mei, care cred că-s morţi de îngrijorare?? La părinţii tăi, care cu siguranţă habar n-au ce faci?? Criss, la mine te gândeşti când eşti aşa fericită?!?
Întrebările însă se rătăciră în aer ca vaoprii de fum, pentru că Crissu privea absentă prin ea.
În faţa gării, în timp ce grizonatul greoi plătea taximetristului, Ralu alergă spre un echipaj de poliţie unde povesti toată tărăşenia într-un suflet. Grizonatul fu dus la secţie pentru cercetări, Crissu interogată de doi poliţişti mai încolo, iar o poliţistă în vârstă rămase lângă Ralu, încercând să lege o conversaţie cu ea:
– Draga mea… de-a lungul vremii am învăţat că cea mai bună prietenă poate fi o persoană care nu-mi face rău: mama mea sau bătrânele inofensive. Şi cam atât.
Ralu surâse la gândul de a fi BFF cu vecina bătrână de vizavi.
Oricat de greu e sa accepti niciodata nu poti avea incredere absoluta in nicio prietna, fie ea cat de buna…:(
Hai, nu mai plânge, că nimic nu-i roz 🙂
Nu, ca nu plang. Am inteles acum mult timp asta….
Frumos scris! Ai vrut să ne aminteşti că scrii la fel de bine şi altceva decât păţaniile amuzante ale familiei Mixy. Cât despre BFF – este perfect adevărat. Deşi e bine să ai prieteni, este foarte bine să fii prevăzător/oare şi să fii atent/ă la anturajul în vei intra, precum bine arătai mai sus. Este coşmarul oricărui părinte, o asemena poveste. O colegă de bancă a fiicei mele a avut o poveste asemănătoare. Până la urmă părinţii au dat-o afară din casă (greşit, zic eu). A renunţat la liceu, pe vremea aceea. Acum îşi face liceul la seral şi, din câte ştiam, locuia cu acel cineva… mai mare decât ea. Totuşi pot să spun, că omul avea în jur de 30 de ani, pe vremea când fata era în clasa a X-a. Fata era foarte studioasă, a fost cea mai bună la învăţătură şi premiantă pe şcoală în clasa a VIII-a. Se pare că oricui i se întâmplă să ia decizii greşite la un anumit punct in viaţă.
Din păcate sunt multe poveşti la fel, în ultima vreme la vârste din ce în ce mai fragede.
Să fiu sinceră, nu voiam să scriu frumos, dimpotrivă chiar… 😀
urata poveste.e adevarata????
Bineînţeles. Ce ţi se pare aşa urât ? Trăieşti în basme ? 🙂
nu traiesc in basme.apoape ca nici nu mai stiu ce inseamna BFF nu am asa ceva si nici nu cred ca am avut vreodata,poate niste tentative.sunt o persoana sensibila si am invatat un lucru de la viata poate.acela ca daca nu pot sa ajut un om (din diferite motive)inchid ochii si trec mai departe.poate ca nu fac bine dar cred ca as lua-o razna, nici nu as mai putea sa dorm.asta e motivul pentru care te-am intrebat daca este adevarata povestea,preferam sa nu fie.
Uneori am senzaţia că vă adunaţi pe blogul meu numai oameni care-mi plac 🙂
:)) ai doar senzatia sau chiar asa e? cine se aseamana se aduna
În ziua de azi, ar putea fi adevărată pricând, oriunde 🙁
şi mult mai rău.
sau mai bine…
Ba exista! Eu insumi!
Suna penibilut sa fiu atat de singura, dar cred ca sunt persoana pe care ma bazez cel mai mult in viata. Mama mea nu mai traieste si babele sunt duse de mult…
Măi să ştii că mi se întâmplă şi mie să bag divorţ de mama şi să rămân cu mine, aşa că nu-i bai !
Doar daca traiesti cu gandul la carti si filme te gandesti ca acea prietenie pura,sincera si ADEVARATA exista.
Nu exista pentru ca nu suntem perfecti si pentru ca NU, nu ne acceptam toti asa cum suntem ( desi afirmam mereu ” te cunosc si te accept asa cum esti ” ). Gresit.
Sunt chestii pe care nu le afli niciodata, chestii care te-ar face sa iti schimbi parerea vis-a-vis de “cel/cea mai buna prietena”.
Nu exista acea relatie foarte adevarata, din toate punctele de vedere. Mai devreme sau mai tarziu toti iti dau in cap intr-un fel sau altul! Eu m-am lamurit, exista prieteni si cunostinte, nimic FOARTE bun.
De vină-s cei care spun că aşa ceva există şi e OK.
Luăm atâtea ţepe încât nu ne mai lăsăm înduplecaţi nici atunci când există sentimente bune, măi şi cred că ele de fapt ar fi…
Vezi, ce nerecunoscătoare e Ralu, BFF-ul ei voia să-i arate cum îşi poate aranja viitorul, iar ea a chemat poliţia! A ratat o ocazie atât de bună, când putea sa-şi ia o porţie mare de libertate, pe care s-o savureze. Niciodată nu mi-au plăcut astfel de oameni, care se bagă în viaţa ta, hotărâţi să nu te lase să ţi-o trăieşti cum vrei. Uite, de-aia n-am eu BFF-ul meu…
Tu nu eşti gagică, n-ai de unde şti 😛
Mă rezum la atât, pe urmă săriţi de fund în sus că mă iau de voi, masculii.
Am citit articolul cu sufletul la gura si speranta ca lucrurile (cele mai) rele sa nu se fi intamplat..
Nu te supăra pe mine. O prinde bine cuiva articolul meu.
Nu m-am suparat nicicum doar m-a intristat. Mama a murit de cancer, dar nu ocolesc filmele in care persoane dragi mor si plang de nu mai pot sau reusesc sa il invinga si rad cu lacrimi. Cu siguranta poate fi folositor articolul.
Sper 🙂
S-ar putea sa ma pun contra curentului dar BFF exista fara doar si poate. Conditia este sa ai asteptari realiste si sa mai gandesti si cu capul, nu numai cu sufletul. Problema este ca un copil nu prea are discernamant si nici mijloace de a estima cat de cat corect riscurile. Iar adolescentului i se pare ca are discernamant cacalau si nu pricepe ca, pur si simplu, lipsa de experienta [de viata] il pune intr-o pozitie extrem de vulnerabila,oricat de bun la invatatura sau geniu ar fi. Iar cand sunt doi adolescenti la un loc, vulnerabilitatea creste exponential, nicidecum proportional. Misiunea adultului este sa il protejeze cat poate de mult. Numai ca, oricat de mult ar face-o, tot putin e… din pacate. Dumnezeu cu mila! Si numai cand ma gandesc la cateva episoade din adolescenta, care puteau sa se sfarseasca rau, ma ia cu ameteala.
Păi vezi? Şi-atunci degeaba îţi spune adultul că nu e bine, tu mergi cu corasonul înainte, mai ales că se practică ideea BFF-ului acum, mai ceva ca o camaraderie muşchetărească! Din păcate ideea nu are profunzime, e mai mult un fel de hai să ne spunem toate secretele ca să avem cum să le folosim unul împotriva altuia mai târziu.
Exact. 😀
Drept la ţintă cu “hai să ne spunem toate secretele ca să avem cum să le folosim unul împotriva altuia mai târziu”.
BFF o fi la modă şi s-o practica în prezent… Eu am învăţat (pe calea grea şi penibilă) că o adevărată prietenie se construieşte în ani lungi şi cuprinde atât încredere cât şi rezerve şi atitudini critice combinate cu aşteptări realiste.
Povestea e urâtă, mai mult decât plauzibilă şi surprinde destul de bine atitudinea adolescentelor 😉 dar e puternic cenzurată în privinţa limbajului. Multe dintre voi ar roşi sub fondul de ten dacă ar trage cu urechea la discuţiile din toaleta fetelor dintr-un liceu 😀
Până la urmă, speram ca mai multe persoane să remarce alienarea adolescentei “malefice” de propria familie, cu toate consecinţele de rigoare… dar am ajuns să cred că avem copiii pe care-i merităm. Un aspect deranjant este că sunt multe cazuri în care îţi vine să susţii eugenia, pentru că unora dintre părinţi ar fi trebuit să li se interzică procreerea.
Nu mă zgândări cu limbajul, că am câteva pe ţeavă şi nu se pot reproduce pe blog, oricât ar fi de “adolescentin” vocabularul ăsta.
Ah, vezi că multe dintre noi nu folosim fond de ten. Roşim natural 😛
Urata poveste, frumos scrisa. Traim intr-o lume din ce in ce mai nebuna. In ceea ce priveste BFF, pot spune ca nu sunt chiar de acord cu tine mixy. Am doua prietene foarte bune, dintre care una (my BFF) a fost colega mea de banca din clasa a IX-a. Nu ne mai vedem asa de des, nici nu ne mai sunam asa de des. Nu ne ducem la shopping impreuna, uneori uitam sa ne sunam de sarbatori (s-a intamplat acum de Paste, nu ca ar conta). Dar din cand in cand vorbim, adica se indura una sa sune. Si e ca si cand ar fi trecut 5 minute de cand n-am mai vorbit. Si suntem acolo una pentru celalalta la bine si la greu. De fiecare data cand una dintre noi a avut o problema, cealalta a venit intr-un suflet in ajutor. Sper ca si altii sa fie la fel de norocosi ca mine.
In zilele astea e mai greu sa gasesti asa ceva. Chiar mi-e mila de copiii astia.
De-aia sunteţi BFF-uri, că vă vedeţi rar şi vă duceţi dorul 🙂
În orice caz, eşti un caz fericit.
Pana mai acum cativa ani te-as fi contrazis, dar acum nu mai pot.
Aha!
Stai sa inteleg : tu care esti, R sau C ?! Oricum, spun din start, C e o curva ordinara, oricine-ar fi
cred ca ai gresit adresa,asta asa ca sa fiu blanda.
De ce ? Voiai sa spun despre tine asta..?
eee,hai sa iti spun eu ceva despre tine.eu cred ca tu nu esti decat un frustrat(a), care, te ascunzi in spatele unui nume oarecare si caruia(careia) ii place sa jignesca oamenii (simtindu-te oarecum protejat) dar, de fapt, tu esti cel care este jignit frecvent,iar datorita lasitatii tale nu poti face nimic.Esti demn(a) de mila.acum sper ca te-am lamurit.
Ar fi o idee buna sa repeti scoala, ca nu ti-a folosit la nimic. Cu psihologia ai dat-o de gard. CA DOAR ESTI FEMEIE…
Eu doar am constatat un fapt clar ca buna ziua : fata aceea e o curva din moment ce umbla cu astfel de personaje dubioase, care au dublul varstei sale sau chiar triplul…
Mersi, Laura M 🙂
@alin – dacă mai vrei pe-aici, păstrează un minim de bun-simţ.
De asta vreau eu sa-i fac o surioara fetitei mele, sa aiba BFF by default. Si vreo 3-4 handralai de frati, sa aiba fetele si paza, tot by default. 😀
Pe un ton mai serios (chiar foarte serios), ma gandesc cu groaza ce ma fac in vreo 12-13 ani (acum are 9 luni :D), cum o protejez pe junioara de orice misca in jurul ei…
Pregateste, Vera, sa iti vina la 7 ani cu burta la gura…ca vazand ce generatie de copii este acum, si cat de accelerat se intampla numai tampenii cu ei….nu e exclus, ba chiar sunt sigur ca asa va fi….
vera, stai linistita.atata timp cat o sa iti educi copila sa faca diferenta dintre bine si rau si o sa fii pentru ea mai mult decat o mama sunt sigura ca o sa fie bine. 😉
Deci esti sigur ca fii-mea vine acasa “la 7 ani cu burta la gura” ?!
Atunci hai sa fac si eu o previziune pentru tine : in 7 ani o sa bei otrava si-o sa crapi! 😉 Enjoy that !
Laura, multumesc de incredere in viitor ! Cam asa zic si eu, ca va fi bine !
Aşa mult?? 7 ani?
bravo fetelor!!!!