Mie mi-s dragi copiii. Mai ales copiii soră-mii, pentru că au dublă calitate: sunt copii şi sunt neam cu mine. Oricât de mult mi-ar plăcea, trebuie să recunosc că de cele mai multe ori stăm cu ei din cauza fie-mii, care e disperată să stea cu ei, în timp ce eu mă mai gândesc că s-ar putea să fie mofturoşi şi bâzâiţi, dar fi-mea e mică, are răbdare , astfel că…
Ajungem cu nepoţii în parc. Împărţim sarcinile frăţeşte, în sensul că eu alerg după nepot, că e mai mare, iar fi-mea aleargă după nepoată-mea, că e mai mică.
Alerg, nimic de zis. Mai ales că de la o vreme am pus cu atâta sârg kile pe subsemnată şi toată lumea face mişto de mine că ar fi cazul să mai alerg în jurul blocului. Deci alerg. Şi puştiul dispare din raza mea vizuală o dată, de două ori… deja mă ia grija, avem antecedente. Băi, toate, ca toate, dar dacă-i pierd, eu copii d-ăştia nu ştiu să fac la loc.
Şi-mi adun nepotul într-un colţ de părculeţ să avem o discuţie serioasă:
– Auzi, mă?
– Da. Ce vei? mă-ntreabă concentrat spre pe o căsuţă cu volan, aflată câţiva paşi mai încolo.
– Văd că tot alergi pe-aici, de nici nu te văd …. n-aş vrea să te pierd…hai să facem o regulă, ca să nu te rătăceşti: dacă nu mă mai vezi, te opreşti în locul în care eşti, adică aici în parc, şi mă strigi tare până vin. Ai înţeles?
– Mhm! zice nepotul şi dă să fugă spre căsuţă. Mă ia grija:
– Măăă, stai aşa! Deci ce faci dacă nu mă mai vezi?
– Te stig, n-ai zis aşa?
Şi-o ia la fugă, deranjat de întreruperea mea.
Îl las şi dau să mă îndrept spre o bancă, unde două mămici îmi surâd cu blândeţe, ca unei mătuşi habarniste ce sunt. N-am chef de interacţiune şi mă duc mai încolo, unde nu sunt bănci. Mă uit după nepot, care a găsit volane şi manivele de stresat. Fi-mea e-n patru labe după nepoată-mea, îmi vine să mor de râs, pentru că nepoata mititică dispare brusc prin ochiurile rare de plase de joacă, drumuri către toboganede din părculeţ, pe când fi-mea e fată cu buletin, deci n-are nicio şansă să intre pe acolo…
Privesc ici-colo şi deodată mă aud strigată în parc. Nepotul e faţă-n faţă cu mine, la câţiva metri distanţă şi cu toate astea nu mă vede şi mă strigă ca din gură de şarpe. Merg aproape de el:
– Nu mă vezi?
– Nu. Veau să pecăm acasă pentru că m-am supăiat. Copiii ăştia sunt nişte neţimţiţi caie au auncat cu suc pe lanţul ăsta cu cască şi am zis să nu-l mudăiască şi ei au auncat suc şi m-am supăiat şi nu te vedeam, d-aia te stigam şi veau să pecăm acasă chiaî acum!
Dragalasu de el..:)
E un drăgălaş care turuie 😀
Normal ca s-a suparat, bietul de el, daca mamele erau preocupate sa stea la barfa, in loc sa isi supravegheze copiii netimtiti. :))
Era cam legea junglei acolo, ce vrei ? Se promovează libertatea individului, neîngrădirea personalităţii…
Auuuuu ce dragut! Rar, maica in ziua de azi copil cu bun simt…Pupe mama pe el!
Domne, bunul simţ mai vine şi genetic…
:)) ha ha ha! pai asa-ti trebuie daca l-ai invatat sa te strige! 😀
Da, unde dai şi unde crapă 🙂
🙂 Drăguț nepoțelul tău! Să vă trăiască.
mulţumim asemenea!
Daca era mai sadicut din fire inchidea ochii si urla cat il tineau puterile :)))
Mi se pare mai sadic să se uite prin mine şi să ţipe :))
Un gimnast a fost dus lângă un copil care se juca, având sarcina de a copia toate mişcările lui. După o vreme s-a lăsat păgubaş, spunând că nu poate ţine pasul. Şi vrei ca tu, care după câte înţeleg ai un surplus de kilograme, să-l supraveghezi?! Păi el se mişcă mai repede decât ochii tăi!
Păi da, de-aia ţin pasul de la distanţă şi folosesc numai gimnastica ochilor ;;)
Tu ce naiba de matusa esti daca nu l-ai invatat cum sa-i puna pe nesimtiti la punct? Sa ti-o trimit pe nepoata-mea sa-l “emancipeze”?:))
Păi nepoată-ta are gagic, crezi că are timp de nepotul meu ?!
🙂 sunt foarte haiosi cand sunt mici si incep ei se descopere lumea, in felul lor unic, uneori aducandu-i la disperare pe adultii care au uitat tainele copilariei. 🙂
Îmi redescopăr copilăria pe lângă ei, uneori însă, copilăria mea pare mic copil pe lângă copilăria lor…
sa mai faci unul sa aiba nepotul cu cine sa se joace. 😀
se joacă cu sor-sa 😀
asta barbat, se descurca in orice conditii.
De două ori bravo pentru nepotul tău – a învăţat regula repede şi îi place curăţenia 🙂