Pe vremea copilăriei mele ( şi nu-s din calea-afară de boşoroagă ) erau unii indolenţi, delăsători, neglijenţi. În vremea tinereţii mele lungi – recte zilele noastre – oamenii ăştia se numesc miserupişti, misefâlfâişti, mădoarencurişti şi alte adjective de gen, cuvinte compuse care vor intra în dicţionar înainte de a-mi apărea mie următoarele două fire de păr alb.
Mor când văd oameni d-ăştia! Când spui „în 2 minute ajung la tine” şi trece o jumătate de zi …. Sau când rogi pe cineva să ducă ceva undeva AZI, şi AZI-ul ăla se face de mai repede se întoarce o navetă spaţială din misiune de pe Marte decât să ajungă ceva-ul meu la destinaţie.
Când ştiu cum sunt oamenii ăştia, nu mă pot abţine să nu-i iau peste picior şi chiar îi feresc cu graţie.
Când nu ştiu, iau ţeapă.
Ca ieri, când am rugat-o pe una de la o primărie să-mi transmită un act scanat, act pe care îl aştept de 2 săptămâni.
„Sunt în drum spre primărie, mai am 30 km, deci în maxim jumătate de oră ajung”
După 3 ore o sun şi zice:
„Sunt foarte aproape să intru în oraş.”
După alte 2 ore:
„Tocmai am intrat în clădirea primăriei”
După alte 2 ore îmi răspunde la telefon şi după microfonia care se produce, îmi dau seama că sunt pe speaker. Zice:
„Sunt la …”
Nu mă pot abţine:
„Ştiu, doamnă! Acum sunteţi cu mâna pe un pix!”
Nu cred că mai primesc documentul ăla. Voi ce ziceţi?
Eşti culmea şi tu.
Eu în locul tău nici nu mai sunam din moment ce ştiai.
Acuma cu mâna pe ” pix ” vroiai să îţi timită docomentul ?
ps.
Nu te gândeşti că poate era pixul şăfului.
😀
Aveam nevoie de document scanat, deci putea sta cu mâna pe orice în timpul ăsta.
sa stii ca am si eu momente cand imi vine sa ma urc in masina sa ma duc peste ei in orice colt al tarii ar fi…
ajungi să te descurci singură, nu ?
Ultima replica as fi dat-o altfel: stiu, sunteti chiar in fata mea :))
Aş fi dat-o, dar sunt vreo 500 km între noi 😀
„Ştiu, doamnă! Acum sunteţi cu o mână pe un pix şi cu cealaltă vă ştergeţi… biroul de praf…”
Hă?
Prea elegant 🙂
Elegant? Insinuant!
Cam blanda…merita ceva mai aprig de atat!
Nu mi-a venit repede pe moment.
Asta nu se întâmplă numai cu funcţionarii primăriei.
Toţi funcţionarii la stat aşa “lucrează”.
Sunt oameni şi oameni.
Eu i-as fi spus ca sunt in cladirea primariei si nu o vad. Nici poartarul nu o vede si biroul ei e inchis de cateva zile…asa spun colegii! Numa spun!
Asta-mi aduce aminte de un telefon dat la o primărie din provincie. Răspunde un moş şi-i spun să facă legătura la departamentul (…. )
Moşul strigă-n gura mare o fată. Zic : “Nu puteţi face legătura?”
Zice: “Păi de ce, doamnă, că nu suntem decât noi doi aici! Primarul e pe teren”
spune-i ca ii trimiti si tu prin posta o recompensa,sa vezi atunci ce repede o sa iti trimita hartia. 😉
Se prinde. Mai repede i-aş spune de o diurnă, primă, un spor… 🙂
Eu ma mir ca a raspuns la telefon de atatea ori..:P
Păi tu crezi că a mai răspuns de atunci ?
Eu as fi incercat sa rost de alt numar de telefon, poate gaseam un barbat. Ai observat ca ei sunt mai amabili, mai sensibili la vocile calde de femeie? 😛
Eu, caldă? La voce?
Hmmmm…
Chiar şi pentru scanare avea nevoie de ambele mâini disponibile :)) Dar te-ai gândit că prima dată se îndepărta de primărie (30 de minute până la Ploieşti, la primăria de acolo) apoi … drumul întors şi a prins şi ambuteiaj… Cred că ai avut noroc că i-a luat doar vreo 4 ore până la pix :))