Venea ziua când unicul băiat al lui tăticu’ împlinea 16 ani şi erau amândoi foarte agitaţi. N-ar fi recunoscut treaba asta, pentru că numai femeile se plâng că sunt agitate, nervoase, depresive sau alte stări vesele de gen, tensiunea din aer era însă grăitoare. Tăticu’ l-a întrebat pe Unic ce vrea să facă de ziua lui, pe unde vrea să şi-o serbeze? Câţi copii vrea să cheme, cu ce îi serveşte, ca să ştie ce buget să acorde acestei ocazii.
Băiatul Unic s-a gândit profund cale de 30 de secunde şi i-a spus că nu mai vrea la film şi la pizzerie, pentru că vor să vină prea mulţi colegi la aniversarea lui, deci e de părere că ar fi mai bine să-şi facă ziua la un local.
Mai erau două săptămâni până la marele eveniment şi tăticu’ a început să se intereseze febril de închirieri localuri, de preţuri, disperat că nu găsea nimic liber pentru week-end. Când începuse deja să se gândească serios să-şi deschidă propriul local ca să nu mai orbecăie în neştire pe la uşile altora, a reuşit să găsească un loc liber de ziua băiatului şi a bătut palma fără să mârâie condiţiile, doar ca să termine cumva toată această nebunie.
Toate bune şi frumoase, meniul uşor şi băutura cu cât mai puţine grade au fost stabilite, singura problemă rămânând muzica.
Unicul a exclamat:
– Hai, tăticu’, stai liniştit că un stick cu muzică de care ne place ştim şi noi să înfigem în instalaţia muzicală de la local.
Tăticu’ s-a calmat şi a venit ziua cea mare.
Copiii – de fapt tineri de vârste fragede – au început să vină valuri-valuri, cupluri-cupluri. Unicul îi primea la intrare, iar gălăgia în sală sporea proporţional cu numărul invitaţilor.
Aperitivele servite pe muzică hip-hop săltau în maţele tinere ale comesenilor , iar bucuria şi băutura curgeau gârlă.
După vreo oră tăticu’ a aflat că un copil poate uita mersul biped şi se poate face praştie în timp record din bere cu citrice, adică bere cu alcool un grad jumate, două .
În toată compilaţia de muzică aşezată de Unic pe stick erau aşezate stiluri de pop-dance, rock, hip-hop, altele şi 3 manele. De obicei cam trei sferturi din invitaţi stăteau şi beau la mese, pe motiv că ăsta nu e stilul care-mi place mie.
După câteva ore a venit rândul să ruleze prima manea din stickul cu muzică. S-au ridicat timid câteva fete, au tras după ele câţiva băieţi , aburii micuţi de bere de un grad jumate s-au ridicat în acelaşi timp cu alţi câţiva invitaţi care au început să bată din palme şi să fluiere, atmosfera s-a însufleţit şi a venit următoarea melodie şi a pus trei sferturi din sală în fund. Adică la mese.
După acest moment tinerii şi-au dat seama cum pot să se distreze, iar tăticu’ a aflat cum e să asculţi doar 3 manele timp de 3 ore.
P.S. Articol pentru “Vocea din castel”.
Hmmm… asta-i articol despre degenerescenta lu’ Homo Sapiens Sapiens ?
Bine, cand “taticu'” avea 16 ani nu se gasea decat bere de 5%, plus alte chestii mai tari (vin, vodca, conniac)… Probabil de la “antrenamentele” tatalui vin slabiciunile fiului 😀
Tooot cu gândul la pileală! Se găsesc şi acum “chestii mai tari”, improprii însă vârstei. Că pe vremuri se pornea în forţă la alcool, asta-i altă poveste…
Acum vreo 10 ani, cutremura tineretul caldaramul cand incepea o manea mai “la moda”. Intre timp, s-au cizelat si s-au prins ca nu e bine sa asculti manele. E rusine.
Nu pentru ca tineretul de acum ar fi mai cult decat tineretul de atunci. Dar le-a trecut vremea. S-a stabilit ca sunt rusinoase. Acum le mai asculta doar o anumita categorie etnica si o parte din persoanele in varsta. Persoane in varsta care nu stiu o boaba de engleza, deci nu pot jubila pe melodii straine. Iar melodii romanesti…cam ce ai putea asculta? Andra? A, stai ca si ea s-a facut vedeta tot cantand manele.
Dacă manelele ar avea o ţâră de gramatică printre rânduri, cred că n-ar mai fi aşa rău văzute.
În rest – ca în orice gen muzical – sunt şi o grămadă de melodii … hai să zic urâte. De prost gust.
E interesant însă cum negăm o plăcere simplă de dragul trendului.
Prea multe eforturi pentru astfel de specimene.
Puteau asculta manele şi într-un canal.
Manelele sunt asociate cu ţiganii, nu numai
din cauta inculturii evidente sunt hulite.
Este hulită ţigănimea şi tot ce ţine de ea.
Iar dacă începe să ne placă “cultura” ţigănească,
înseamnă că ne integrează ei pe noi, nu invers.
Mergi prea departe. Şi nu eşti singurul, de-aia ascultă copiii ăştia manele pe blat.
Ia mai învaţă tu despre manele şi ţigănisme de-aici:
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1184893-adevarat-fals-despre-manele.htm
Merg prea departe? După 20 de ani, vor fi mai mulţi ţigani decât români în ţara asta şi s-ar prea putea să avem ca preşedinte un ţigan (ori împărat sau rege) şi stabor în loc de tribunal.
Dacă guvernele care se vor succeda vor avea aceeaşi politică faţă demografie. Din 1990 până la ultimul recensământ, eram mai puţini cu 4,5 milioane. Majoritatea, români. În acest ritm… Dar unora le place, că manelele sunt frumoase. Ce Bach?! Guţă!
N-are legatura cu maneaua… gasesc ei altceva “la moda”, nu asta-i problema. Are legatura cu ignoranta noastra, incultura, cu faptul ca invatamantul e sub nivelul marii. Nu ne-a zis Basescu acu’ vreo luna, o luna si ceva sa luam exemplu de la minoritarii astia si sa incepem si noi sa turnam puradei, ca noi suntem de vina ca-s ei mai multi, da’ nu, noi vrem facultati, cariere, joburi stabile, ne casatorim la varste din ce in ce mai apropiate de a doua tinerete, si amanam odrasla pana ni se ofilesc ouale, da’ uite ei, de tinerei incep sa se impuieze…
Maneaua asta contemporana jegoasa cu coarde si dezacoarde, prieteni, dusmani, bani si feliat salam pe mana de la cot in jos, ce naiba o mai fi, nu indica altceva decat ca stam cam prost la capitolul educatie, disciplina, carte pan’ la maniere. Avem de ales, avem acces la muzica de calitate, la carti, la cultura, in general, dar e mai comod televizorul si emisiunile care promoveaza pitipoance, manelisti samd pentru ca nu trebuie sa faci alt efort decat sa te infigi in canapea si sa belesti ochii. E mai usor de citit un tabloid decat o carte…
@ Javra : Nu după 20 de ani, ci sunt deja mai mulţi- părerea mea. Am văzut în curţile alea cu palate atâţia copii blonzi, mă, dar blonzi! – corciţi sau adoptaţi, încât nu ştiu care sunt criteriile de a-i număra pe ţigani vs români. Culoarea? Declararea etniei ? Cum stabileşti?
@ B : coardele şi dezacoardele se produc pe muzică antrenantă, e normal să primeze în faţa oricărei alte raţiuni
Sunt de acord cu Javra de data asta. Orice „adevăr sau fals” s-ar spune despre ele, țin de altă cultură decât cea de care aparținem în mod firesc. Ca o picanterie: l-am auzit odată pe Guță spunând la televizor că la petrecerile lor nu se cântă manele, care-s special făcute pentru „gagii”, ci muzică adevărată țigănească. Până și ei le disprețuiesc și le consideră o marfă cu care fac, ce-i drept, muți bani pe seama amatorilor genului.
Îţi dai seama că “amatorii genului” au un IQ mult mai prăpădit decât al cântăreţilor??
Eu cred că un tată, o mamă care cunoaşte copilul – ştie ce muzică ascultă, ba chiar poate, până la o anumită vârstă să-l influenţeze pozitiv, spre muzica bună. Dar este adevărat că dacă ne gândim că UNICUL este un demn reprezentant al lui GOE, al cărei mamiţică, tatiţic şi … oricare din celelalte neamuri, se conformează cererilor scumpului copil, nici n-o să comenteze asupra unor decizii luate de acesta. Pe de altă parte… la un chef de 8 martie am mers cu colegii la un restaurant. Nu era nimic planificat, aşa că nu aveam controlul a ceea ce se cântă în local. Totuşi, una din fetele din sală (că erau şi alte persoane în afară de noi) şi-a manifestat dorinţa (faţă de un chelner) să se pună manele că vrea şi ea să danseze. Aşa se face că noi, ieşiţi la un dans, ne pomenim că se schimbă muzica rock, cu o manea ceva cu “eşti frumoasă, dar eşti proastă, proasta dracului”. Am reţinut versurile pentru că din momentul ală n-am mai dansat nici una din noi, în plus era ca o batjocura de 8 martie, aşa ca să ne bucurăm de ziua noastră. Din fericire am observat însă, că manelele nu mai sunt atât de ascultate, sau cel puţin, nu mai urlă din fiecare difuzor. Cred că au trecut la Gangnam-style şi alte prostii de genul. Mă gândeam cât de multă muzică bună există, probabil că este scumpă şi nu poate fi plătit dreptul de autor (la difuzare mă refer) că nu văd sensul de ce s-ar repeta până epuizare aceiaşi listă, pe care o asculţi o vară-ntreagă la toate posturile de radio. Mă bucur când mai găsesc muzică din muzica anilor 40-50-60-70 sau 90,
De cand cautam aceasta informatie. Acum m-am dumirit. Se vede ca v-ati documentat inainte.