cu make-up

De când am aflat prima dată că machiajul trebuie demachiat, vă spun sincer, mi s-a cam luat. E ca şi cum ai mâzgăli un desen. E ca şi cum…cum să spun? Ia o pânză de-a lui da Vinci şi bag-o la spălat, că mâine poate o face iar, eventual la fel de bună. Ce-ar fi s-o fi făcut pe Mona Lisa zilnic la fel de bună?? Pentru cât timp credeţi că ar fi reuşit?!

Nu-i normal. Dacă femeia e frumoasă şi tot ce-i frumos e frumos, atunci trebuie să rămână frumos. Dacă nu… femeia se străduieşte să fie sex frumos timp de o viaţă. Asta înseamnă că are o sarcină mult mai grea decât da Vinci, pentru că dacă maestrul a născut câteva opere, femeia trăieşte să fie operă în fiecare zi.

Şi-acum respiraţi dragilor, nu-i cazul meu. N-am timp să fiu o operă în fiecare zi. Încerc să mă păstrez sănătoasă, în limite de inteligenţă, de greutate şi de frumuseţe, şi deja mi se pare mai mult decât a făcut maestrul da Vinci. Mi-ar plăcea să intru în istorie cu o operă, dar nu pot decât să intru în conştiinţa cunoştinţelor mele ca un exemplu de urmat. Uneori mi-e de ajuns. Post mortem dacă se spune „Ştiu pe una care arăta aşa şi făcea aşa” e destul. Alteori mi se are că sunt un păduche anonim şi îl urăsc pe da Vinci, a pictat câteva chestii exagerat de bune şi gata, e istorie.

Cu toate ideile şi gândurile mele mai mult naturale, n-am rezistat să nu-mi duc fata la un make-up artist, s-o deseneze pentru banchet. Ştiţi voi, ocaziile one’s in a life time pe care le-aţi fi vrut şi nu s-a putut? Eh, nu contează ce aş f i vrut la vârsta ei, acum era vorba despre copilul meu, şi tipa de la machiaj era de-a dreptul cucerită de propriile ei mâini. Practic îi plăcea ce făcea, şi făcea bine. Trăia şi simţea fiecare pensulă pe care o punea pe chipul fiicei mele. Îmi era şi mie drag să văd aşa o chestie win-win: fata machiată, cosmeticiana fericită.

După vreo 10 minute de la desăvârşirea operei de machiaj, răspunde fi-mea la telefon şi vede că telefonul ei e pictat cu o culoare stranie, ceva luat de pe chipul ei. Se stresează şi mă întreabă ca într-un cuvânt:

– Mami, uită-te şi zi repede: cenaiba îmi lipseşte de pe faţă???