Scris de junioare, transmis via retele de socializare:
Si cand crezi ca ai trecut prin destule vine karma si iti sopteste la ureche : ” asteapta o secunda doar” si brusc medicul tau de la spitalul de copii te trimite la un spital de adulti pentru o asa-zisa operatie de ureteroscopie. Am ascultat explicatii atat de la doctor cat si de la mama mea acasa, doar ca nu mi se părea mie cine știe ce. Am zis catorva prieteni despre asta, iar toti din jurul meu păreau destul de îngrijorați. Doamne..ce prapastiosi! Mare lucru..ma opereaza. Si uite cum ajunge fata in ziua cu internarea sa fie surprinsa de vocea suava a unei asistente cu “hai papusa sa facem clisma”. Cand mi.am adus eu aminte in ce consta acest proces am inceput sa plang. Am inteles ca va face asta cu un spray. In timpul “acțiunii” repeta incontinuu “gata papusa ca o sa fie bine..hai iubita..” de simteam nevoia sa ii bag spray-ul ala pe gat! Sau ma rog…doar aveam imaginea in cap. Apoi a urmat fraza : “in seara asta doar apa si maine dimineata nu mai mananci si nici nu mai bei inainte de interventie”. Eh..daca nu mi.a mai zis nici papusa, nici iubita, parca am fost mai intelegatoare si nu am mai privit.o cu atâta ura. Pe la 23:00 ma gandeam daca sa mai beau apa dupa 00:00 ca poate nu mai merge operația! Am mai luat un gat de apa si m.am culcat. La 6 dimineata m.a trezit o asistenta sa ma pregatesc de operatie, sa fiu curata si toate cele. Avea dreptate si tanti, curata interior-exterior, ma simțeam ca un bmw X5 . In dus mi.am amintit de toate dusurile matinale facute in graba ca trebuia sa ajung la scoala. Alea macar erau in cada mea…Am sunat.o pe mami sa vina cat mai repede acolo. In mai putin de o ora a fost acolo.
Am stat pe o banca amandoua pana cand o asistenta a zis sa vin sa mai fac o radiografie. Alta?! Fie.. si am ajuns acolo. După vreo ora de așteptat mi.a facut o radiografie și m.a si expediat afara. O alta asistenta mi.a repetat celebra fraza “hai papusa” insotita de “ca te așteaptă doctorul la sala”. Aaaaa…atunci..mi.am simtit inima in gat si am fost intai la toaleta. As fi tras de timp cat mai mult posibil ,dar nu se putea. Apoi “mami asteapta pe hol si tu vii cu mine”. Nu stiu de ce îmi inchipuiam ca daca in filmele americane femeile nasc de mana cu barbatii lor voi putea face si eu operatia cu mami. Ce minte de copil am ! In momentul in care am trecut de pragul usii, picioarele si.au pierdut legatura cu restul corpului si tremurau neincetat. O alta asistenta m.a intrebat ce am. Eu ma uitam prin ea pentru ca gura mea nu mai prelua comenzile creierului. M.au urcat pe patul de operatie, cu cât vedeam mai multe ustensile si mai multi doctori grabiti tremuram si mai rau. In timp ce o asistenta imi punea o branula si apoi o perfuzie, cealalta ma tinea cu privirea in alta parte de parca in directia aia erau balauri. Pai stai tanti ca nu de perfuzii mi.e frica! Cu toate astea ma tinea de vorba . In clipele acelea de teroare ea ma intreba cum e la liceu, de ce as recomanda liceul meu altora pentru ca fata ei trecea clasa a 8-a si nu știa la ce liceu sa dea. Eu ii raspundeam cu da/nu/nu stiu la toate intrebarile. Eram prea speriata sa ma mai concetrez pe curiozitatile ei.
Si uite cum vine un nene dintr.o data si spune “acum vom face anestezia”. Eh, hai ca de intepaturi nu mi.a fost niciodata frica
Dar nu am crezut ca e asa un ac gros. Nu l.am vazut , doar l.am simtit. Plangeam si incercam sa stau cat de relaxata puteam. “Nu merge! Nu pot!” Se altera domnul pe acolo. M.au pus in toate pozitiile posibile. Dupa 5 intepaturi esuate,a 6-a a fost cu noroc. Mi.au amortit picioarele in mai putin de 10 secunde si au venit si doctorii. Mi.au spus sa ma uit pe un ecran sa vad ce mi se face. Ca de parca de ala imi ardea mie. Nu stiu cat a durat, dar a fost destul de scurta procedura. Apoi imi amintesc multe becuri vazute din viteza, usa deschisa, figura mamei mele, alta usa deschisa, alte becuri, alta usa, doi barbati , ridicat de pe targa, un tavan, pat ,stop. Mi s.a tot spus sa stau cuminte,sa nu misc capul. Nu il miscam decat in partile laterale. La scurt timp au aparut doi dintre prietenii mei. Picioarele mele au inceput sa se dezmorteasca si rinichiul meu sa se lamenteze de mama focului. In consecinta , n.am prea inteles mare lucru din ce vorbeau ei cu mine. Au plecat. Apoi , pe usa au intrat alte doua prietene, împreuna cu bunica mea. Eu ma cam invarteam in pat de dureri deci nici ele n.au avut parte de prea multe replici din partea mea. Au aparut starile de greata, voma, au plecat toti, s.au stins luminile. Ia uitee! Aveam si sonda! In ce pozitie sa mai dormi..am incercat, cred ca am si dormit putin. La 7:30 a doua zi mami era langa mine. Mi.au scos sonda, m.am ridicat din pat sa merg la toaleta si…dureri de cap. Mari. Grele. Ameteli.. deja începusem sa cred ca nu o sa imi mai fie niciodata bine. Am asteptat jumatate de zi sa imi faca externarea, am plecat cu un taxi de la spital, am urcat 4 etaje in 4 labe mai mult din cauza durerilor de cap , si de atunci, tine-te chin “papuso”!
Mai trec vreodata durerile astea de cap? Si de spate? Si de rinichi?
nu trec. tre să ne obisnuim
Da, fir.ar!
Offff! Bine ca esti acasa acum, fara papusa/hai iubita ….! Incerc sa te imbunez un pic: daca ai suportat operatia asta, inseamna ca nasterea naturala ti se va parea o gluma (desi nu prea e, dar eu nu am avut nicio operatie, darami-te din asta prin care tocmai trecusi.)Mda mai e muuuult pana sa faci copii, nu-i asa? Asa … vreo 10 ani minimum! Si, in niciun caz nu te marita ca sa-ti treaca durerile!
Recuperare cat mai grabnica!
La cat de des am auzit ideea ca la naștere va fi floare la ureche, tind sa cred ca o sa mai fac copii in prag de menopauza…:)
“Papusa”, viata are grija sa ne faca sa uitam toate durerile si toate momentele umilitoare. Aveam 13 ani cand m-am operat de apendicita. Aceeasi poveste, aceleasi ace uriase, aceleasi asistente care spun fetelor “papusa”. Stii ce imi aduc bine aminte de atunci? Ca mancau mamaliga calda cu branza si oua moi, in timp ce eu eram lesinata de foame. Si ca ma tot intreba una ce materie scolara imi place. :)))))
Intre timp am ramas si fara un rinichi. Operatie cu anestezie totala. Sa nu crezi ca asta e vreo placere. M-am trezit in cateva randuri vreme de 24 de ore doar pentru a arunca din corp substantele alea. O zi pierduta din viata. Imi amintesc bine starea de rau pe care o aveam, imi amintesc o infirmiera care imi tinea tavita sub nas sa vars. 😀 Si durerile cumplite, chinul de a ma ridica in sezut cand o mare parte din corp imi fusese taiata si cusuta (18-20 de copci). Au trecut toate. Vor trece si ale tale. Va ramane acest articol bine scris. Cand iti faci blog?
Cand o sa imi fac curaj :))
uite de-aia nu am vrut eu nici o operatie fara anestezie generala. prefer sa risc sa nu ma mai trezesc decat toate porcariile astea. plus ca eu nu pot sa stau nemiscata nici 5 minute. ce zic eu ! un minut. trebuie sa treaca , sigur trec. unii sustin prostii ca te doare daca ai miscat capul si bla bla dar altii spun ca doare din cauza scaderii presiunii lichidului cefalorahidian in momentul ala si ca trece dupa ce se repara gaurica de la injectie si se reface presiunea normala. sper sa-ti treaca repede. cat despre starea aia ca te-a calcat trenul dupa anestezia generala pe mine in general ma tine cam o luna. dar durerea ar trebui sa treaca mai repede. stiu ca nu mai e la moda dar ” succesuri” si fa-te bine repede!
Mulțumesc mult :)!
🙁 …
Ești o fetiță prețioasă.Aşa îi spun și fiicei mele,te rog,așadar,să nu te superi.
M-am gândit la tine după ce a scris mama că te internezi,știam ce presupune diagnosticul.Eşti curajoasă și scrii foarte bine (ceea ce despre mine nu se poate spune).
O îmbrățișare mare și din suflet de la copiii mei și de la mine.
Aceeasi îmbrățișare, calda :*
Hauzi… junioara păpușă:
Ia d-aici:
https://www.youtube.com/watch?v=xjfKteUBa_s
Ca să-ți treacă toate alea…
Remember de milioane.
Și ca să nu uit: film despre curaj, suferință, responsabilitate, decizie, sacrificiu, îndurare și alte cuvinte pe care mă-ta nu ți le spune… da’ le practică.
https://www.youtube.com/watch?v=sppLc2t9C_8
Mulțumesc, le voi viziona
Papusa, cu alintul asta ramai. A fost o experienta altfel, cu dureri mai mari ca la cazaturile in genunchi si capete sparte. Dar zau ca daca nu ar fi astea, ce am mai povesti de impresionat colegii?
Pot sa te incurajez ca o sa treaca si dureera de cap. Si poti si sa urasti pe toate persoanele ce nu au dureri de cap de la anestezie 🙂
Imi place gândirea :))
o sa treaca durerea de cap, ai sa vezi.
felicitari pentru inca o supravietuire, pentru inca o anestezie, pentru inca un pas inainte. viata nu-i usoara papushe, dar iti jur ca-i frumoasa macar din cand in cand, cat sa merite toate anesteziile si durerile de cap.
te imbratisez cu drag :*
Mă bucur că eşti suficient de bine încât să poţi scrie despre toată povestea asta, care fie vorba între noi, n-avea cum să iasă mai bine de atât. Pe moment durerile de cap o să mai ţină, dar vor trece. La fel şi celelalte dureri. Eu m-a trezit într-una din zile constatând că mă simt bine şi că de-un timp nu m-au durut, dar a venit atât de treptat încă n-am conştientizat pe moment. Pentru compunerea textului ai nota 10 cu felicitări, se pare că moşteneşti talentul mamei tale. Să prinzi curaj de-un blog 🙂 Sănătate multă şi … fă-te bine!
Mixyyyyyyyyyyyy! cauta-i fetei paracetamol/ibuprofen cu cafeina. e singurul care si-a facut treaba dupa ce am trecut prin aceeasi anestezie de kkt.
a mers in 6 zile cu quarelin si solphadeina, cam tot ce zici și tu.
dar ce chinuri a tras!….
stiu. pe mine odata cu iesirea din spital de la operatia de genunchi m-o palit si o toxiinfectie alimentara de la untul de la mic dejun si de la toxi si o fisura anala de la atata distractie…deci miez.. nu puteam sta nici pe burta nici pe popo si nici sa merg si nimic, insuportabil realmente