sah

Mi-e teamă să mai merg la nepoții mei. Mi-s dragi de mor, dar au ăștia niște opționale după școală care îmi dau de furcă.

Ultima dată când am fost la ei m-a întrebat nepoată-mea dacă joc șah cu ea.

– Hai, mă fată, fii serioasă, n-ai nici 6 ani, îți arde de șah? Știi să așezi piesele măcar?

– Da!

Și dă fuga în dulap, ia tabla de șah, zdrang cu ea pe jos, așezat repede piese, făcut șpagat pe lângă tabla de șah și zice:

– Hai, mută!

Ce să mut, că rămăsesem pe modul de mută. Se aranjase în nici juma de minut.

Îmi vin un pic în fire și mut. N-apuc să mă uit în ochii ei, ea face următoarea mutare.

Mă enervez și mut următoarea piesă pe negândite.

Ea la fel.

Din următoarele mutări rămân fără un nebun și un cal, în timp ce eu îi luasem doi prăpădiți de pioni. Am început să mă îngrijorez că aș putea să pierd, și nu mi-e de altceva, dar ce mama mă-sii, eu sunt mai mare cu 34 de ani decât ea!!!

Frate-său în timpul ăsta ne supraveghea atent și o mai bombănea din când în când pe asta mică să fie atentă.

Aoleu? Se putea mai bine de atât?!

După ce am golit juma de tablă de piese, fata a auzit nu știu ce melodie la televizor și s-a ridicat să danseze, punându-și fratele să continue în locul ei. Aproape că-mi frecam mâinile de bucurie sperând că poate el e mai fraier decât ea.

Nup, nu era.

Transpiram.

Începusem autocompătimirea și încurajarea, că măcar mă bate un copil de 7 ani, nu unul de nici 6.

Clipa fatidică a sosit, nepotul a țipat:

– Păi nu vezi că e mat?!

– Deja?!!

Priveam tabla de șah și nu mai înțelegeam nimic, se golise creierașul ca raftul de conserve la anunțul lui Firea că vin fenomene meteo extreme.

Nepotul a început să-mi explice:

– Uite, aici e șah de la nebun, aici e tura. Aici pionul, aici calul. Deci e mat.

– Da, ai dreptate, e mat.

Soră-sa a venit repede în inspecție:

– Aoleu, mai bine nu te lăsam pe tine în locul meu!

Mai că îmi dădeau lacrimile de bucurie că n-am luat bătaie.

Știți când mai joc eu șah cu ăștia?

Mda, corect. Nici eu nu știu.