M-am apucat să scriu foaia asta pentru ca nu pot băi frate să spun cum am luat eu carnetul de şofer, fără să se bage ceilalţi să-mi spună cu lux de amănunte cum l-au luat ei acum 1 an, 10, 30 sau când l-or fi luat.Şi rămân ca copilul tras cu forţa din faţa vitrinei cu bomboane.
Şi-acum, că i-am redus pe toţi la tăcere, să-mi aprind o lulea şi să zic:
… cică era pe la 4:30 dimineaţa când suna nenorocitul ăla de mobil deşteptarea. N-am avut melodia aia, să-l programez să zică : „Vezi că-i 4:30, ţi-am zis aşa, ca să ştii, să nu te pună păcatele să adormi tocmai acum”.
Drept care, am pus de-o cafea să-mi treacă aburii somnului de odinioară şi m-am dus la baie, unde din păcate am şi oglindă… dar nu spun ce faţă aveam, încă nu s-au inventat expresii pentru ce-am văzut eu acolo.
M-am întors în bucătărie unde am pus de a doua cafea, că pe prima cică-i bine s-o verşi de pomană pe aragaz. Or era slabă cafeaua… or nu ştiu, dar parcă prea era numai noapte la mine în casă! M-am aranjat frumos cu hainele de ieri pentru că azi numai nimeream nimic şi-am purces la drum.
Am ajuns repede, cu o jumătate de oră mai devreme, şi m-am postat conştiincioasă lângă o găleată pentru chiştoace de ţigări unde am muncit cu simţ de răspundere s-o umplu. N-am tras mânecile, dimineţile de primăvară sunt reci.
Era curtea plină de colegi cu tot neamul lor. Foarte mulţi din ei aveau cartea de chestionare deschisă, mormăiau în barbă şi arătau ca la Sfânta Liturghie a Circulaţiei. Aveam şi eu cartea la mine, dar o luasem din prudenţă, să atârne în geantă, pentru că bătea vântul şi mi-era să nu mă priponesc în garduri.
La un moment dat nu mai ştiam dacă-mi tremură picioarele de emoţie, de frig sau de durere (că n-ar pune calicii ăştia o bancă să stai omeneşte), în orice caz, simţeam nevoia unui tratament de exorcizare.
Când a strigat comisiile, pe mine m-a lăsat (intenţionat, fireşte !) spre sfârşit, să am timp să mă gândesc cu ochii scoşi din cap ca poate am încurcat data examenului. În plus, mă lovise şi boala amneziei temporare, la câteva minute verificam dacă am buletinul la mine.
În halul ăsta am intrat în sală. Când am ieşit, am luat-o pe sub pardoseală pentru că mă simţeam ca o tocilară. Stârnisem rumoare în public când a zis poliţistul tare că am luat 25 de puncte.
Am ieşit afară în locul în care rânjea soarele mai tare, cu riscul că or să-mi iasă şi nepoţii pistruilor pe faţă, şi-am reuşit să mă încălzesc în cele 2 ore cât am aşteptat să strige punctele de întâlnire pentru traseu şi să mă şi iau de alte griji – aşa sunt eu, grijulie !!!
Bun. Am luat sala. Dar n-am mai condus de vreo lună jumate, de când am terminat şcoala, şi simţeam nevoia să exersez să conduc. Am încercat s-o fac mental, dar mi-a trecut ideea la fel de repede cum mi-a venit.
În fine, ce s-o mai lungesc: am avut punct de întâlnire undeva pe lângă Parcul Moghioroş. Când ne-a strâns examinatorul în cerc să ne vrăjească să-i demonstrăm că ştim să conducem, că ştim aparatura din bord ( !! aici mi s-au aprins 2 semne de exclamare ca alea de pe geamurile începătorilor: ştiam eu oare aparatura Loganului ?!?) şi ce ne-o mai fi zis el acolo, mie îmi suna de zor telefonul în buzunar ( erau de la muncă, făcusem o încurcătură cum numai eu mă pricep, dar asta-i altă poveste !)
Poliţaiul se uita stresat: „De unde sună ?” eu căutam febril tastele în buzunar: „Anulează” – „Închide telefonul”, şi pornim în traseu.
Am fost a treia. Plămânii mei sunt cam prăpădiţi, dar acum numai erau deloc, respiram pentru vecina de maşină probabil, că-n mine nu simţeam că intră aer. Să nu spun că se subţiaseră gleznele, nu mă mai ţineam bine pe picioare şi legam întruna şireturile de la pantofi, care parcă tot moi erau.Eram aşa o cârpă stoarsă, că m-aş fi dus grămadă şi dacă mi-ar fi făcut vânt un puşti de 2 ani.
Primii doi au picat. Al treilea să vezi ce face:
Băi, îmi venea să-mi dau palme că am aşezat regulamentar scaun, oglinzi, centură, da-n viteză nu era prevăzut s-o bag. Şi după ce am turat motorul aiurea, am zâmbit constipat la gabor şi-am băgat şi-n viteză, că mi-a picat fisa.
Înainte să mă urc în maşină, instructorul m-a rugat din suflet :”nu băga picioru’-n ea”, dar… după ce mi-a trecut tremurul picioarelor, am uitat să merg încet.Am făcut 2 viraje dreapta şi-o parcare laterală. Parcă-l auzeam pe instructor la parcare: „Hai, ochioaso, că nu-ţi mai dau nici o indicaţie”.
Nu mi-a scăzut decât un punct pe foaia aia şi când am citit acolo „admis”, parcă m-a lovit în moalele capului, a şoc.
Preţ de câteva minute bune n-am ştiut care e sensul cuvântului, şi iar mi-a picat fisa ! Şi-mi venea să pup pe toată lumea de pe stradă, să scriu o pancardă mare pe mine :”AM PERMIS”… s-a lăsat cu chiote, şi-au trăit fericiţi…
……………………………
Ce învăţături am tras eu de-aici ? Păi, i-auzi: data viitoare când o să vrea o prospătură să-mi povestească cum şi-a luat permisul, o să-mi aprind o lulea şi-o să stau caaalmă, să debiteze şi să se dea mare până rămâne fără aer !