Mă uit cum se răsteşte berea asta mine, nu-mi vine să cred ce tupeu are! E o bere oarecare, ba stai, că are nume! Da’ şi? nu facem reclamă…
La început părea că zâmbeşte, că-mi face cu ochiul, ce mai! Îmi făcea curte de-a dreptul! ( Trebuia s-o las, poate reuşea să termine de construit casa lui mamaie…)
Ne-am împrietenit până la urmă… am stat la o vrăjeală… şi uite cum se răsteşte acum la mine!
Fraaate! Exact ca-n orice relaţie, ca-ntr-un borcan în care trei centimetri-s miere şi restul amar, şi la final venin!
Şi-acum mă uit cruciş la berea asta înflăcărată pe final, cât tupeu are şi deja e aşa de plină de figuri încât în loc să vorbească cu mine, vorbeşte strict cu stomacul meu, iar pe mine nici nu mă mai bagă-n seamă!… De parcă nici n-aş exista! De parcă nici n-am fi stat de taină până acum!
Stomacul meu, fireşte că şi-a luat nasul la purtare, că e băgat în seamă, şi făcând abstracţie de nervii mei, mai nu vrea, mai se lasă…Îl apucă ba dulcegăria, ba răsteala, nici lui nu-i e clar ce vrea!
De mila lui, că prea se dă în stambă, beau ultima ultima gură din halba cu bere…
Şi nu ştiu cum, dar reuşesc să-mi fac stomacul să se simtă aşa de plin de el, şi-n vâltoarea şi ameţeala care l-au luat, să se răstească-n faţa berii ca o cascadă Niagara…
Iată o relaţie făcută praf: berea s-a terminat, stomacul mi-a declarat război şi să nu mai spun că tot capul e vâlvoi!
Altă dată am să încerc altă abordare…