Nenicu mi se părea mie că e unul din unchii mei, pe care-l chema Nicu, pentru că nimeni nu mi-a explicat ce e aia „nenicu”.
Şi cum mama a fost singura fată în grădina lui mamaie, la un moment dat mă ia unul din unchii mei deoparte şi-mi zice:
– Nu vrei să-ţi facă nenicu un lagăn?
– Ba daaa, cum să nu?
Cui nu-i plăcea leagănul?
Şi se apucă el să-mi meşterească un leagăn, în timp ce eu stăteam cuminte şi-l priveam şi mă gândeam că de ce o fi zis că-l face Nenicu, dacă îl face el?
La final, mă pune-n leagăn, şi taman când mă simţeam mai bine, apare tataie, şi-l ia la rost pe fiu-său:
– Ce dracu eşti mă, aşa prost?
Hopaaaa… deci aveam un unchi prost.
– Păi pui copila în roaba asta legată cu chingile de pragul grajdului? Tu nu vezi că abia stă? Vrei să dărâmi tot grajdul pe fată?
Bun, deci eu mă dădeam huţa într-o roabă legată cu chingi. Mi se părea mie că nu văzusem leagăne cu sfori aşa de late şi de verzi, dar…
– Hai, dă-te jos, draga mea, că-ţi face tataie un leagăn.... nenicu ăsta e prost rău!
Al doilea hopaaaaa... deci şi pe-ăsta îl chema nenicu! Şi nici măcar nu-l chema Nicu!
Bucuroasă că m-am prins că „nenic” e aşa…, un fel de băiat mai mare, m-am aşezat cuminte lângă tataie, să-mi facă un leagăn adevărat cu sfori atârnate de copac şi o scândură pe care să-ţi pui fundul.
Moaaamă, ce şmecherie!