haos cotidian

By | 2012-02-22

Sunt curioasă cine mai face ordine în atâta dezordine. Suntem trişti, furioşi, deznădăjduiţi.
Protestăm, ne sare muştarul din orice.

Încredere nu mai avem decât pe câţiva metri pătraţi în jurul nostru. Nu-i vorba numai de stat, politică, media… e vorba de tot!
Unii, mai futurişti aşa, visează apocalipse şi finaluri dezastruoase.

Mai suntem încă buni, umani, indiferent de statutul social.

Mai suntem care muncim, care ne uităm cu greaţă că purtăm stigmatul de a munci şi a cotiza, de a duce atâţia în spate, fiind convinşi că noi niciodată n-o să stăm să ne vină de undeva.

Vise cu plaje hawaiene sunt pur şi simplu cuvinte care nu mai trezesc nimic.

Ne uităm la copiii noştri şi ne cuprinde mila, pentru că de unde iniţial credeam că dăm posterităţii continuitate, acum parcă-i dăm carne de tun.

Iniţial mă gândeam să o propun pe mamaie şef de stat, la cât e de optimistă cu siguranţă ne scotea din rahatul ăsta, dar mi-e milă de bătrâneţea ei.

Aş face în schimb un experiment de o lună de zile în care în toată media să nu se mai audă decât muzică, film, divertisment . Eventual avertismente în caz de urgenţă gen cod portocaliu (ha!).

Şi-atât. Şi aş vrea să ştiu dacă mai suntem la fel de trişti după un astfel de tratament.

 

0 thoughts on “haos cotidian

  1. sorina

    Depinde ce filme, muzica si divertisment o sa se transmita…s-ar putea sa fii neplacut surprinsa. Si nu, eu nu cred ca vom fi mai optimisti, pentru ca prin definitie poporul asta este dotat cu un simt al autodistrugerii dus la superlativ. Am uitat sa ne mai bucuram de lucrurile bune, nici nu le mai bagam in seama, am uitat sa fim fericiti si sa multumim ca mai traim inca o zi, in schimb e dezastru national daca nu mai gasesti la bacania de la coltul blocului apa din aia cu aroma de nu stiu ce fructe 🙁 Cred ca daca s-ar edita un manual despre stres, noi am fi studiu de caz pentru fiecare capitol.

    Reply
    1. mixy Post author

      eu cred că valorile din țara asta tac, se abțin, motiv pentru care au ajuns să apară atâtea panarame pe sticlă, să se consume atâta divertisment de proastă calitate.
      Mass-media ne omoară, întreține stresul.
      Dar atâta timp cât mai cunosc oameni adevărați, mai sper.
      Și de câte ori o să încerce cineva să mă facă studiu de caz în manualul de stres, o să ies pe brânci de-acolo, pentru că
      EU NU SUNT STRESATĂ !!!!!!!! =))

      Reply
      1. mihaela

        🙂 ba eu sunt,si inca tare 🙂 solutia? fac ce fac si altii:metoda strut,bag capul in nisip-a se intelege pisica de nadejde,carti la greu si ignorat complet ce se intampla in jur:-) nu este sanatos dar ajuta

        Reply
        1. mixy Post author

          aha, păi vezi?! dacă noi ca struțul, restul își fac de cap pe-afară… 🙂

          Reply
          1. sorina

            eu imi fac de cap pe-afara…dar recunosc: SUNT STRESATA!!!!!!!!

  2. mihaela

    Fetelor…m-am saturat sa lupt cu morile de vant,eu am renuntat cum am zis si ma ascund fara rusine in lumea mea mica si imaginara dar confortabila. Cand vrand-nevrand mai dau in nas cu cea “normala” am mici mari socuri si imi trebuie mult sa-mi revin 🙂 Noroc sa mai sunt si persoane pe gustul meu ici colo 🙂

    Reply
  3. RMDudu

    sorina are dreptate. Poate ne trezim cu productii Bollywood pe toate canalele TV, mezeluri florale (florin salam – sic!) si progenituri mitologice (adrian copilu’ minune – sic!) cantand manele despre bogatii, dusmani si femei pe toate posturile de radio. Ce sa mai spun de galeriile de arta, toate vor avea ca teme predilecte proiectele plastice ale artistilor de galerie cu indemnuri naturiste de genul “m**e cutare”… Asa da terapie anti-stres 😀

    Eu mai dau din cand in cand bir cu fugitii in mica mea lume (ca mihaela), dar doar in scop terapeutic. Altfel, viata e prea complicata pentru un biet creier de mascul.

    Reply

Leave a Reply to mixy Cancel reply

Your email address will not be published.