Nu ştiu cum faceţi voi, dar eu decât să spun familiei că am probleme de sănătate mai bine-mi înfig o ţeapă-n fund să ajungă să blocheze gâtul şi să –nţepenească în ideea de a le spune ceva. Şi să stea ideea aia acolo până-i ies ochii din cap de uimire că nu pricepe de ce nu poa’ să iasă şi să zică !
Serios !
Păi tot valul care urmează cu „da’ de ce-uri” , căutatul vinovatului ( care întotdeauna e bolnavul, chiar dacă ultimele analize în sensul ăsta au 2 ani vechime ), căutatul simptomelor ( „cu siguranţă ai avut ceva, dar stai ca mutu’ şi nu spui nimic” ! ), găsirea metodelor naturiste ale căror tratamente par să dureze o veşnicie, găsirea alinării pe la icoane….
Nope ! Când ai o familie de căpcăuni, ciocul mic şi joc de glezne ! Învelit cu ambalaj de bomboană o vrăjeală de boală , servit cu zâmbete şi aia e ! Toată lumea e mulţumită.
Pentru că nu macină boala cât se prăpădeşte psihicul, când vezi cum dă lumea cu curul de pământ în jurul tău.
Poate ştiţi voi cum se dau veştile către părinţi, soţi / soaţe şi copii. Sau poate aveţi cui să le daţi.
Unii însă… trăiesc în familii de căpcăuni.
Azi sunt Shrek.
:)) la mine se intampla ca mai sus, dar condensat: si da si de ce si regim/simptom si tot in 15 min maxim…iar apoi viata continua si toata lumea isi vede linistita de treaba:)))
Pingback: ce înţelegi când nu eşti pe fază | mixy.ro