fenomene rare

By | 2012-05-08

De ziua super-lunii sa întâmplat să merg la spitalul nr.9 – Bagdasar, că așa se cheamă el de fapt – și am avut surpriza să văd mișunând printre bolnavi propovăduitori de diferite credințe care anunțau finaluri pe care prăpădiții le ascultau cu ochișori mari și urechi ciulite.

Mie îmi plac fenomenele naturale pentru că indiferent cât de terifiante ar fi, sunt maiestuoase și toate simțurile se înclină în fața lor. De murit putem muri oricând și din orice și atâta timp cât nu suntem suficient de inteligenți să ne ferim din calea dezastrelor, mi se pare corect să oferim tot respectul pentru ceva mai bun decât noi.

Sunt treburi logice și explicabile, cu toate astea chiar și în acest mileniu se găsesc creduli care să îngroașe rândurile sectelor. Suspect.

Motiv pentru care mă bate gândul să încep să susțin că Mixy e un fenomen rar, ca un talisman la care e musai să faci mătănii, iar ca să poarte cu adevărat noroc ar fi de preferat și o cotizație…

o:-)

 

0 thoughts on “fenomene rare

  1. Blegoo

    Fă-ți cont de peipăl, pune buton, alea.
    Ce?
    Vrei mură-n gură?

    Reply
        1. mixy Post author

          Mersi. 🙂 Dar parcă tot n-aş băga cotizaţie pentru ăştia 2 potenţiali cotizanţi care sunteţi :))

          Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *