în parcul de copii

By | 2012-07-07

Când am ajuns în parc, mi-aş fi luat picioarele şi le-aş fi ţinut la subraţ, să le odihnesc. Nepotul meu însă, parcă abia atunci ridicase picioarele din parcare, că mi-a dat drumul la mână şi-a rupt-o la fugă:
– Hai la potogane !

Până mi s-au întâlnit mintea cu gândul şi-au stat la sfat dacă să-l urmeze sau nu, el deja escalada un mini-castel. Nici nu ştiu când mi am țâșnit ca din arc şi-am fost din câţiva paşi lângă el.

Şi-atunci am înţeles : când eşti cu copilul tău ţi-e teamă.
Când eşti cu copilul altuia EȘTI TERORIZAT!!! Dacă păţeşte ceva ce dracu’ faci ? Îi faci altul lu’ mă-sa ?!

Copilul n-avea însă nici o treabă cu gândurile mele , alerga continuu şi ţipa după câte un gărduţ de lemn:
– Uite-mă !!!

Îl vedeam.
Iar se ascundea:
– Uite-mă !

L-am văzut o dată, de două ori…
O zbughia ca din praştie şi trebuia să ţin pasul cu el.

La un moment dat nu l-am mai văzut .
Preţ de vreo 20 de secunde s-a oprit sonorul ca-n filme şi se auzeau numai bătăile inimii mele.
„bu-bum!…bu-bum!…bu-bum!”
tot vacarmul aglomeraţiei de copii din jur dispăruse , iar privirea căuta înfrigurată prin puzderia de copii…
Doamne, TOŢI COPIII ERAU LA FEL !!!

Şi-apoi l-am văzut. Şi am respirat.
Cobora supărat treptele castelului de joacă și plângea.
M-a luat la rost:
– Tu ! Tu unde eiai ?!

Uşurarea de a vedea o fiinţă atât de preţioasă, adunată cu supărarea lui de copil m-au înlăcrimat instantaneu:
– Te căutam copile ! Ţi-am zis că eu sunt mare şi nu pot să intru acolo după tine ?
– Tu nu eşti maie !
– Ba da ! Uită-te cât sunt pe lângă tine ! (l-am aşezat pe jos lângă mine) Uite cât sunt de mare !!

Suspina iar în braţele mele şi după ce ne-am pupat regulamentar, l-am întrebat:
– Nu vrei să ne jucăm cu mingea, să stai aici cu mine ?
– Ba da, veau cu mingea….

Acum că îl aveam în braţe, nu i-aş mai fi dat drumul. El însă, inista: „Hai, dă-mă joooos!… hai să ne jucăăăăm !…”
L-am dat jos, i-am dat mingea şi a început să şuteze.
Vrând-nevrând, a trebuit să ţin pasul, chiar dacă toate celulele frânau reticente să ia parte la aşa ceva.

În timp ce el ţipa de parcă ar fi fost în tribune şi nu în miezul acţiunii , mă gândeam cu bucurie că eu am de fapt un copil mare, după mingea căruia nu trebuie să alerg… Ce fericire !

– Acuma du-te tu şi ia-o !
M-am conformat, cum să nu îl ascult ?!

Dacă m-ar fi trimis oricine altcineva l-aş fi flituit cu graţie !
Dar pe copii ? Nu… ăştia merită…

0 thoughts on “în parcul de copii

  1. julie

    =)) deja astept continuarea parcuri&copii cand ii lasa mami cu tine pe amandoi

    Reply
  2. sorina

    pot sa aduc si eu papusa mea? nu de alta, dar sa nu te plictisesti :))

    Reply
  3. AlinaGav.

    Vai cat de mult te inteleg! Asa sunt si eu cu nepotul meu…traiesc numai senzatii tari cand sunt in parc cu el :))))

    Reply

Leave a Reply to mixy Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *