tu cum îţi alegi Laptopul potrivit?

By | 2012-10-14

De la hotărârea unei achiziţii electronice până la cumpărătura efectivă, nu îmi mai rămâne decât un pas: trei săptămâni de cotrobăială.
Nu mă aranjează câtuşi de puţin răscolirea magazinelor, pentru că dacă am intrat în două magazine de gen, în al treilea nu mai pot să intru,mă prăbuşesc psihic la intrare fie de dureri de picioare, fie că nu mai vreau să ascult nici un agent de vânzări din magazin, or efectiv de lene – motiv pentru care prefer magazine online.

De obicei urmăresc echilibrul calitate-preţ, dar când vine vorba de laptopuri, spre exemplu, calitatea se măsoară în performanţă. Să fim realişti, nu caut ultimul răcnet în materie de laptopuri pentru că e foarte posibil să îi scadă preţul la jumătate până când mă prind eu tot ce ştie să facă.

Probabil pentru că am lucrat mai mult cu ele, am o afinitate deosebită pentru laptopuri Lenovo şi Toshiba, posibil să fiu un pic subiectivă din acest punct de vedere. În rest, mă interesează mai puţin greutatea, dar caut laptopuri cu diagonală ca pentru oameni serioşi ca mine, pentru că nu mai am privire de vultur să mă chiorăsc în vreun laptop netbook .

După ce fac o medie a preţurilor care să se încadreze în bugetul meu, trec la comparaţii între componente.

Funcţie de tabelul de comparaţii – de multe ori nu mai fac faţă filtrelor de pe site şi trec copy-paste într-un excel, ca să nu omit nimic – caut oferte sau reduceri laptop, care să se potrivească tabelului meu comparativ, pentru că dacă e ofertă, asta nu înseamnă că mi se potriveşte – dacă-i bagă vreun pampon şi mie nu-mi convine ?!

Un laptop ieftin este de exemplu un laptop roşu. Pot rezista la culoarea asta mai ales dacă-i scade preţul cu câteva sute de lei.

După toate astea aleg „cele mai” 5 modele care-mi plac şi sun un prieten să-mi scaneze ideile şi să le dea OK-ul, cu toate că eu ştiu deja pe care din ele îl vreau şi să-l ferească Sfântu’ să spună ceva de rău de laptopul ales de mine ! Dacă se întâmplă să fie şi laptop la promoţie, adio Ringo ! Singura concesie pe care o fac este să-mi spună că o să mi se prăjească laptopul în braţe când vizionez un film şi am alte 10 aplicaţii deschise !

Ah, să nu uit ! Articolul este scris pentru SuperBlog 2012.

0 thoughts on “tu cum îţi alegi Laptopul potrivit?

  1. vienela

    Eu nu ma pricep la detaliile tehnice, dar as vrea sa am un laptop al meu, doar al meu, indiferent ce marca. :((

    Reply
  2. sany

    Pacat ca nu exista si laptopuri anti-soc, ca pentru oameni ca mine, cu doi copii mici… Sa-ti povestesc? 😀

    Reply
  3. Mara

    De fiecare data cand mi-am achizitionat un laptop am cerut opinia unui specialist si nu am regretat niciodata! Am optat pentru HP atat pentru acasa cat si pentru birou.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.