computer la 80 de ani

By | 2012-11-02

Scot proteza din gură să pot să fluier la televizor să se închidă. L-a setat nepotă-mea on/off pe bază de fluierat, că de câte ori rosteam cuvântul „închide” la telefon, se închidea televizorul. Acum e mai bine pe bază de fluierat, numai că mi-a croşetat dentistul dinţii prea mari pe proteză şi nu pot fluiera cu ei.

Aşez mulţumită proteza la loc şi pipăi braţul fotoliului după baston. Nu e. „Unde naiba?!… Aha !” Îl ridic de jos icnind ca indienii antici după ploaie.

Târşâind papucii, feresc cu grijă bucătăria care la comanda „fă-mi fasole!” mi-a tras o carbogazoasă în 2 minute de m-a făcut balon pe toată ziua. „Pe vremea mea fasolea fierbea în 3 ape, nu ca acum!”
Ajung în dormitorul meu ultra-modern. Scot iar proteza şi fluier să se deschidă computerul. Aud în acelaşi timp televizorul din living cotcodăcind ştiri din anul de graţie 2.056 în care trăim, ştiri despre care nu vreau să vorbesc. „Of, Doamne! Iar am uitat să închid uşa când fluier la computer !”

Computerul se deshide şi mă înştiinşează în secunda 2:
– Cam gazoasă azi…
– Du-te ,mă, de-aici, ştii tu !
Insistă:
– Glicemia este foarte mare, ţin să vă anunţ că ultimele statistici în domeniu…
– Mă, tu eşti mână-n mână cu nepoată-mea ?!

Aşez ochelarii de libelulă pe nas şi încep să pipăi ecranele de pe tabloul mare din faţa mea. Îmi tremură mâinile , paginile intră una în alta şi computerul bâlbâie mai multe idei, dar măcar l-am făcut să uite de sănătatea mea.
Braţul îmi tremură din ce în ce mai tare. Mi-e dor de click-urile arătătorului pe mouse, dar, din păcate, trebuie să fac pantomină prin aer . „De ce nu mi-o fi luat şi mie un dispozitiv d-ăla cum erau wi-fi-urile pe vremea mamei ei ?”
Înşir paginile care nu-mi convin prin casă. Par tablouri supra-puse în preajma mea. Caut arhiva mea de muzică şi n-o găsesc neam ! Aş închide tot şi aş juca un Solitaire. “Dacă aş şti pe unde să-l găsesc”.

Deodată apare nepoată-mea lângă mine:
– Bună, buni, ce faci ?
– Ptiu ! Aoleu, ce m-ai speriat…Ce să fac, mă chinui… Windows 40 are ferestre foarte mari, până le mut… ţipă discopatia. Aşa repede te-ai întors de la Muzeul Pământului de pe Marte ?
Chicoteşte uşor:
– Nu, buni, e o hologramă…cum îi spuneaţi voi ?… Mess?

Iau seama bine hologramei nepoată-mii:
– Stai în lighean ?
– Nu buni, „ligheanul” controlează stările mele sufleteşti şi le poţi vedea şi tu.
– Aşa deci… Ia, zi aici, dacă tot ai apărut, unde-ai salvat muzica mea ?

– Pe hdd-ul extern. Sper că ştii care e.
– Dacă “extern” înseamnă “pe lângă”, ştiu care e. Oricum, l-a mâncat Azorel, semăna cu grăunţele lui.
– Poftim ???
– Ha, ce tare-i ligheanul tău, pari foarte surprinsă. Păi dacă n-avea fire, nu-priză-nu- nimic, până m-am prins eu, câinele râgâia déjà hdd-ul. “Oare procesează dezastrul sau i s-a blocat ligheanul?” Auzi, am nişte cereri de prietenie pe Galactica… Unde-ai dispărut, fată ? (răsfoiesc paginile de pe partea stângă până la holograma nepoatei ). Aşa. Eu cred că ăia-s morţi de când sunt cererile acolo, cum fac să ştiu care e viu să aprob cererea de prietenie ? Zi mai repede, că-mi scormoneşte corneea, uite, mă bagă on-line !

Îmi las nepoata să se sature de râs. În timp ce imaginea ei face dungi de purici de la atâta hăhăială mâinile-mi curioase pipăie computerul de pe masă, care are carcasa puţin mai mare decât o cutie de chibrituri. Exclam :
– Tiiii, ce chestie ! Asta ca ampicilina e placa de bază?
– …are un capăt roşu şi unul alb…
– Ştiam eu !…

Ampicilina face “click” şi odată cu ea ies şi câteva măţăraie subţiri. Computerul mă sfătuieşte în surdină să nu ies din casă, furtuna de mâine poate veni în 5 minute. “Cum de mai vorbeşte ?!” . Pipăi în continuare prin cutia de nasturi. O monedă cu miniventilator pe ea mă duce cu gândul că asta-i placa video. O mişc puţin şi toate imaginile din jurul meu dispar sau se măresc pixeluite îngrozitor. “Deci e placă video. De ce le-or face atât de mici? Nu se gândesc şi ei deloc la ochii omului !… Uffff! …Asta ce-o fi ?!”

Trag.Computerul crapă.
Înfig febril nasturele buclucaş la locul lui.
Computerul tace. „L-oi fi băgat în altă parte ?”
Încerc în altă parte. Aceeaşi tăcere.
“Să vezi tu că era hdd-ul intern”.

Parcă-mi pare bine că a tăcut toată isteria de imagini din jurul meu, dar cu siguranţă nepoată-mea îşi face griji.
Caut computerul meu din tinereţe, şterg cu mâna câteva tone de praf de pe el şi-l pornesc. Huruie bătrâneşte. „Deh, prietene ! Vârsta !”
Monitorul nu se deschide. Răscolind amintirile problemelor cu el, târşesc papucii până la debara unde las bastonul deoparte şi găsesc placa de bază care era nr.3 în lume în tinereţea mea.

După vreo oră de instalări şi setări , contactez nepoata pe wirelessul interplanetar:
– Buni, m-au trecut toate apele !…
– He,he,he ! Au băgat apă pe Marte ?… Am reuşit să-mi deschid computerul… Este că tot boşorogul meu e mai bun ?
Aud râsul nepoatei – nu o pot vedea pe vechitura asta – şi aprobarea ei cu indulgenţă. Simt nevoia să o lămuresc:
– Cu computerul ăsta scriam articole pe SuperBlog 2012 şi se distra Oktalul , fată, hăi ! Piesă de colecţie, ascultă-ncoa’ la mine !

Televizorul se aude din ce în ce mai tare.
“Bine, dar ştirile astea se întâmplau prin anul…”
– Te mai trezeşti azi ? Văd că te distrezi foarte bine în somn!

0 thoughts on “computer la 80 de ani

  1. vienela

    Nu sunt convinsa ca ajung la 80 de ani, dar sper sa nu mor pana nu primesc si eu cateva cereri de prietenie de pe Galactica. :))

    Reply
  2. Roxana

    Chestia cu proteza o s-o fac mai devreme 🙂 în rest … sper şi eu, ca şi tine, să-mi meargă “hârbul” la care scriu şi la 80 de ani :)) dacă mai trăiesc, of course 🙂
    Unul din cele mai reuşite articole ale tale pentru superblog. Felicitări!

    Reply
  3. sany

    :)) Foarte tare!!! Si interesanta foc faza cu “ligheanul”, dar eu sper sa nu o inventeze nimeni :p

    Reply
    1. mixy Post author

      ţi-e teamă să nu surprind vreo reacţie improbabilă în ligheanul tău ?!

      Reply

Leave a Reply to Rolling Ideas Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *