renunţarea la tradiţii

By | 2013-04-09

Dimineaţă am trecut pe lângă o biserică ce are de vreo juma’ de an o capelă mică și simplă construită în curte, ca să poată oamenii să-şi ţină morţii acolo până la înmormântare şi dacă tot era în decor, încep să-i  fac lui Mixu o expunere de motive că uite, e o treabă igienică să nu mai stai cu mortu-n casă sau să rămâi cu atâtea amintiri neplăcute și alea-alea, băi şi unde nu s-a pus nenică ăsta să peroreze!…

-Din cauza unora ca tine se duce dracu’ tradiţia! Întotdeauna s-a pomenit să plece mortu’ spre groapă din casa lui, de lângă patul lui, nu de la capelă, că-i treaba aia că stă 3 zile pe lângă casă, bântuie pe unde-a fost viu sau ce-o mai face el! Dar vezi? Se mai trezeşte câte un igienic de-ăsta ca tine să spună că e bine invers !

Nu mă așteptam să fie atât de conservator, dar de dragul contrazicerii nu puteam da înapoi:

– E frumos ca fiecare popor să aibă propriile tradiţii – deşi, la cât de mult s-au încurcat de-a lungul istoriei, au mai mult metişi ai propriilor tradiţii, dar sunt chestii pe care le schimbi pentru că ți se pare logic să le schimbi, alfel te-ai spăla ca bunică-ta, într-un lighean, cu leșie, de dragul de a păstra ce-a fost!

Mixu ajunsese deja la conspiraţii de ordin mondial, nu era chip să tacă…

– Tu nu vezi că vor să ne şteargă ca identitate de pe faţa pământului, să ne facă toţi ca unul? Uşor-uşor renunţăm la tot ! Animale nu mai sacrificăm, de colindat nu mai colindăm, acum morţii îi ardem sau îi ţinem pe drumuri pe la capele…

– Bagă-ţi minţile-n cap, la capelă nu e ca pe drum, plăteşti cazare, băăăi! Adicătelea e treabă serioasă!

– Susții chestia asta din pură comoditate, așa cum spui și de pomeni, n-are nici în clin nici în mânecă cu igiena !

– Ba cum nu ? Ai văzut ce părere are mamaie despre blocurile noastre: „aci mănânci, aci te caci şi zici că e că e mizerie la ţară?” Aşa şi cu morţii: mortu întins în sufragerie şi coliva fierbe-n bucătărie ! Ţi se pare normal?

Era un pachet de nervi deja:

– Atâtea mii de ani până acum, unde dracu-a fiert,mă,  coliva?

– Ai şi tu dreptate, dar dacă se poate şi altfel?!…

Mi-a descărcat fizicul în poarta clădirii unde lucrez și a rămas că mai vorbim.

Tare mi-e teamă că nu ajungem nici cu asta la un consens.

 

 

0 thoughts on “renunţarea la tradiţii

  1. Alexandra

    Eu am oroare de aceste “traditii” si ma bucur ca a venit UE sa ne spuna ca e o porcarie sa stai cu un cadavru in casa.

    Reply
    1. mixy Post author

      Pe mine nu mă bucură orice idee UE, dar asta e una care îmi convine

      Reply
      1. Alexandra

        In nici un caz nu ma bucura ideile UE. Majoritatea sunt cretine. Dar chestia asta e o chestie de civilizatie care in alte tari nu se mai face de sute de ani. Mi se pare si neigienic si prost din toate punctele de vedere inclusiv psihologic. Doar pentru ca il pui “la el in camera” nu inseamna ca mai e viu inca trei zile.

        Reply
  2. vienela

    La inceput am avut aceeasi reactie ca si Mixu. Cum sa scoti mortul din casa pe care a construit-o, in care si-a crescut copiii, in care a iubit si a visat? Apoi am inteles ca este mult mai bine pentru toata lumea. Nici macar mortul nu poate spune nimic, ca doar au dat astia lege, deci nu mai e vina noastra. 😛

    Reply
  3. DANAP.RO

    Traditii, netraditii, pentru mine a fost traumatizant sa stau trei zile cu mortu’ in casa -, eram copil, murise bunicu’, iar eu locuiam la bunici atunci. Asa ca, de acord cu capela.

    Reply
    1. mixy Post author

      Să știi că la fata mea mă gândesc și eu, în caz că…

      Reply
  4. Michisor

    Ba eu zic ca dnul Mixy are dreptate! Nu comentez chestia cu mortu-n casa ca tine mai mult de credinta a ce se-ntampla cu trupul si sufletul dupa moarte. Insa la treaba cu conspiratia mondiala impotriva traditiilor, a omogenizarii oamenilor intru spirit si, mai ales, prostie sunt perfect de acord. Insa as adauga o mica-mare nuanta: nu-i nicio conspiratie, e pe fata!

    Reply
    1. mixy Post author

      Trădare-trădare, dar s-o știm și noi ! 🙂
      Măi, eu mă gândesc mult mai aproape. Până la conspirație, stau cu părinții în casă. Au o vârstă. Mă aștept să se întâmple evenimentul. În aceeași casă. Și cu fi-mea prin preajmă. Mi se pare corect să am amintiri neplăcute la capelă, nu la mine în casă.
      Cum să-ți spun? Tot din motive de igienă și amintiri, atunci când am eutanasiat cățeaua, am preferat s-o las la ei, decât să scormonesc o groapă pe lângă bloc.
      http://www.mixy.ro/2012/09/25/am-eutanasiat-cainele/

      Reply
  5. adelinailiescu

    Ideea de a sta cu mortul pe masa trei zile mi se pare si neigienica si macabra. Daca moare o gaina in batatura nu stii cum s-o ingropi mai repede, sa nu puta. Dar omul e mai de fala, trebuie expus printre dantele si orhidee, nu conteaza ca-i iese viermele din nas, trebuie pupat de toti pe frunte, de adio. Sau bagam formol in el de nu se mai respira in casa si nici el nu se mai recicleaza in natura nici intr-o suta de ani, ca nu mai e biodegradabil. Destepti cei de alte religii care pana la apusul soarelui si-au dus mortul in loc cu verdeata , in loc de odihna!

    Reply
      1. adelinailiescu

        Iti dai seama ce misto e sa stai de straja langa mort trei zile, pe o canicula de 40 de grade, cu plicil de muste intr-o mana si cu deodorantul de camera in cealalta? Si sa servesti musafirii veniti pentru ultimul omagiu cu fursecuri…

        Reply
  6. Javra

    Discuţiile pe tema asta îmi fac rău.
    Totuşi, e o prostie să stai cu mortul în casă trei zile.
    Nu foloseşte nimănui. Mortului, cu atât mai puţin.
    Fie-i veşnicia uşoară!

    Reply
  7. silavaracald

    Nu degeaba se zice în popor: “Morţii cu morţii, viii cu viii”.
    Din momentul când trece dincolo, trupul ăla nu mai e viu, iar sufletul călătoreşte în astral (dacă o fi adevărat lucrul ăsta) pe distanţe şi la viteze faţă de care faptul că fosta lui gazdă vremelnică e pe masă în sufragerie sau la capelă, nu are nicio semnificaţie.

    Reply
  8. laura

    Si eu sunt de acord cu Mixu.desi nu pare igienic pentru altii ,cred ca atunci cand este vorba de persoane din familie (bunici,parinti etc.)nu te mai gandesti la asta si ai vrea sa ii mai ai langa tine in casa macar pentru 2-3 zile.acum o saptamana unei prietene de a mea i-a murit mama in Viena dupa un stop cardiac la 52 de ani,iar cand a ajuns si a vazut-o moarta a inceput sa tipe iar politistul a spus ca e nebuna si ca daca nu tace ii da amenda.pana a adus-o in Ro. nu au lasat-o nici macar o data sa o vada.pentru mine ar fi fost o trauma in plus asa ca legile UE sa fie aplicate in alte probleme.

    Reply
    1. mixy Post author

      Asta cu plimbatul prin UE e altă mâncare de pește… Din punctul meu de vedere se poate sta lângă o persoană dragă și la capelă, pentru că nu lași decedatul acolo și pleci să te culci, ci stai și priveghezi.

      Reply
  9. Pingback: Fara catafalc, va rog! | O zeama de cuvinte

  10. Roxana

    La noi tradiţia este (dacă n-ai casă şi faci cum tradiţia ta vrei) ca, dacă se întâmplă un eveniment nefericit, să duci mortul la capelă. Eu n-am fost până acum la nici un priveghi acasă la cineva. Îmi amintesc că pe bunica (aveam 12 ani) au ţinut-o acasă (dar avea casă, nu stătea la bloc). Dar este prima şi ultima amintire de acest gen. Nu ştiam că tradiţional ar fi să priveghezi omul acasă. Pentru cine e tradiţia? pentru cei care sunt vii, pentru că mortului, zic, nu cred că-i mai pasă. Eu zic că tradiţia s-a format şi din cauză că lumea nu avea unde să ducă mortul. După ce s-au construit capele, poate nu erau destule şi cred că din punct de vedere financiar costă mai mult să ţii omul la capelă. Dar eu n-aş vrea cu nici un chip să stau cu mortul în casa în care locuiesc. Ai dreptate despre amintirile care se formează şi de care nu scapi, cel puţin o perioadă. Eu îmi amintesc şi astăzi înmormântarea bunicii mele, pe care am iubit-o foarte mult. Eram suficient de mare să-nţeleg ce se întâmplă, dar în acelaşi timp, nu conştientizam. Iar mirosul… a fost îngrozitor. Înţeleg foarte bine de ce te îngrijorezi pentru fata ta. În plus (cred că de asta la bloc nu se face aşa ceva, la noi) pentru că este neigienic.

    Reply
    1. mixy Post author

      Numai imaginea de coșciug la bloc, cu slalom pe lângă mobilă, frigidere și alte alea, mă întoarce total pe dos !

      Reply
  11. Michelle

    Eu nu mai pot sa miros zambile de cand eram mica…ghici de ce? Doar daca vad zambila la 3 metri sau intr-o poza imi vine sa deversez tot. Adulti nebuni ce mai aveam prin zona sa mergem cu totii la mort si ala era impodobit cu zambile si narcise si nici fereastra nu o deschisesera ca cica sa nu se faca condens……dupa aia aruncam trei zile afara si apa si ceaiul si oxigenul de-l respiram.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *