gospodina pe net

By | 2013-04-25

Dacă nu urmăriţi telenovele măcar aţi văzut persoane care practică acest sport şi ştiţi ce tragedie e pierderea unui episod sau a 3 minute dintr-un final.  Cu ocazia tăierii viei mama a pierdut vreo 4 episoade din nu ştiu ce film indian pe care-l urmăreşte cu multă pasiune şi era jale de neînchipuit. A rugat-o pe nepoată-sa să-i caute episoadele pe net, junioarea  le-a găsit,  a învăţat-o ce să facă, i-a pus un episod şi a plecat afară.

Când s-a terminat episodul, mama a orbecăit după următorul şi a plimbat degetul pe touch-pad şi-a clickăit în el până a cedat nervos, apoi a venit cătrănită la mine cu laptopul în braţe:

-Caută-mi şi mie episodul următor, că nu mai pot de nervi !

Avea vreo 20 de pagini de internet deschise, majoritatea cu greutatea ideală pe ele.

– Ce-ai căutat pe astea mamă, de ce le-ai deschis?

– Păi le-am deschis eu? S-au deschis ele, dă-le naibii, că-s reclame sau nu ştiu ce dracu, eu apăsam, ele se deschideau, încercam să închid una se deschideau altele şi uite, s-a deschis şi un joc şi dacă tot s-a deschis am vrut să mă joc, dar de ce s-o mai fi deschis jocul dacă nu se mişcă găina din el?!?!

E haioasă tare, îi caut următorul episod, îi spun să nu mai apese pe alte porcării care-i apar în preajmă, ia laptopul încântată şi pleacă cu el în braţe ca un copil cu punga de bomboane.

Mai târziu, vine tata şi-mi spune din pragul uşii:

– N-o mai învăţaţi pe mă-ta să umble pe laptop!

– De ce? Las-o măi tată să înveţe, mie îmi pare bine că vrea, tu dacă nu vrei să-nveţi ce să-ţi fac?…

– Băi, internetul ăsta e ca un drog, ascultă încoace, nu vezi că nu mai scapi de el?  Treaba ta, dar în ritmul ăsta o să ne facem singuri mâncare, să vezi ce bine o să-ţi mai pară !

 

 

 

0 thoughts on “gospodina pe net

  1. Vienela

    Eu sunt convinsa ca Ionut al meu isi da cu pumnii in cap in fiecare zi din cauza ca mi-a deschis noi orizonturi. :))

    Reply
    1. mixy Post author

      Atâta timp cât faci din când în când mâncare, eşti ok 😉

      Reply
          1. RMDudu

            Nu cred ca-i gateste doar salate… Cred ca-l pune sa faca ceva exercitiu fizic (ex.: spala si tu vasele, da cu aspiratorul, sterge praful, apoi intinde rufele… – voi la ce va gandeati?).

          2. Vienela

            Eu incerc in fiecare zi sa il momesc, dar rezista eroic. Nu vrea sa faca nimic.

  2. Vera

    Mama se joaca Zuma, tata se joaca Spider solitaire si sah. Tata stie sa-si caute si balti de pescuit pe goagal. E?!!! 😀

    Reply
  3. Roxx

    Ai mei stiu sa isi caute singuri ce au nevoie, tata chiar jocuri :), dar din fericire nu ma ciondanesc cu niciunul ca imi fura locul:))

    Reply
    1. mixy Post author

      Înseamnă că părinţii tăi nu sunt încă addicted :))

      Reply
  4. Adriana

    Mama a invatat sa foloseasca calculatorul pe la varsta de 50 de ani din nevoia de a vorbi cu sora mea din Canada pe messenger cand eu nu eram acasa. Apoi a invatat cum sa caute retete pe internet si sa se joace. 🙂 Acum e experta. :))

    Reply
  5. Cetin

    Tatal tau are TOATA dreptatea din lume!!
    Maica-mea incepuse la un timp sa ma baraie sa ii pun muzica turceasca de pe net. Cand am fost la C-ta i-am aratat cum se face, i-am lasat si 3 foi A4 cu fiecare pas (de genul “apesi butonul rosu de pe cutia mare, astepti sa porneasca, misti de chestia din dreapta (mouse) pana ajunge sageata la desenul cu telefon (conexiunea la net) si apesi pe butonul mic (i-am luat mouse cu buton de double-click)..s.a.m.d.)
    La o saptamana ma suna sor-mea “Shoshka!!! TE OMOR!! ma-ta a inceput sa isi caute telenovele turcesti pe youtube!! Ce draq te-a mancat in cur sa ii arati nu stiu!! De 3 zile imi fac singura de mancare (dupa treij’de ani de boierie cu “iti incalzesc mancarea/ iti fac altceva de mancare?”) iara la calculator nu mai am loc. In plus am mai dat bani sa-i iau si casti, ca da sonoru tare si nu pot sa dorm (PC’ul era la ea in camera). Apropos!! ai sa-mi dai 75 de lei!!!”
    Dupa o luna ele s-au impacat. Sor’mea a inceput sa manance numai salate & stuff (fara prajeli, etc.. si-a facut abonament la sala sa se intretina ca deh! dupa treijdeani..).. Si si-a luat laptop. PC’ul a aterizat la maica-mea in camera..
    Faza de kko ca eu cand aterizez la Cta.. tre sa imi fac de mancare.. NASPA!!

    Reply
    1. mixy Post author

      =)) Nu mă gândeam la efectul ăsta de domino, am zis şi eu că e bine să ştie femeia :))
      O singură treabă-i bună în afacerea asta: o să-mi fie lene să fac mâncare, o să basculăm salate şi să vezi ce ne subţiem ca viespile în talie ! Poate ne apucăm şi de sport, mai ştii?! 😀

      Reply
  6. Michisor

    Mi se pare mie sau nu ati invatat nimic din istoria milenara? Pai de ce credeti ca le-au tinut (si in unele parti ale lumii inca le mai tin) barbatii pe femei la cratita si nu le-au aratat/explicat una, alta atat amar de vreme? Normal ca tatal tau are dreptate ! E in gene (si nu ma refer la ochi)!

    Reply
    1. mixy Post author

      Păi dacă taţii ăştia se nasc cu gene de taţi, ce vină am eu ? 😀

      Reply
  7. arakelian

    la mine, o perioada, ma pandeam cu colocatarul, care elibereaza scaunul de la calc. sa ne asezam. Acum ii zic: da-te. Dar acum tre sa zic si la fiica mea.

    Intr-o zi plec cu laptopul la munca. De tot 😀

    P.S. eu sunt cea ce fac de mancare, de 18 ani… partea buna e ca nu comenteaza NIMENI daca e mancarea neregulamentara – ca nu au curaj 🙂

    Reply
    1. mixy Post author

      :)) fioroaso ! … Trebuie 3 laptopuri pentru împăcarea spiritelor 🙂

      Reply
  8. Javra

    Ehe, Mixy, să vezi câtă treabă o să ai tu acum!
    Ştii câte seriale sunt, la diverse ore, de dimineaţa până noaptea?
    Trebuie să ne luăm la revedere deja, cine ştie când mai ai tu timp de blog…

    Reply
    1. laura

      :)) :)) :)) deja se cunoaste!ieri a postat de vreo 4 ori si azi numai o data.deeeci?!

      Reply
  9. Hapi

    Si eu am pe cineva care vrea sa vada serialele inaintea alorlalti :))

    Reply
  10. Andreea Toma

    3 minute pierdute e mult. A mea mama face spume numai cat treci prin fata tv-ului. Taman atuncu ceva deosebit de important se intampla, imposibil de intuit altfel. Chiar, o sa-i dau ideea sa isi caute episoadele pe net, ca la asta nu trebuie sa o invat, stie de mult si nici nu ies in paguba ca e la 300 de km.

    Reply
    1. mixy Post author

      E bine că se pricepe. Uită-te la videoclipul postat de silavaracald, e…. :))))

      Reply
      1. Andreea Toma

        E super, mortal. :))))) Asa bine seamana aia cu maica-mea mai ales ca frate-miu e tot Alex, si ala a fost si va pleca iar in State, si mama are fixul asta cu mancarea/ slabitul. Exact vorbele ei. I-am si trimis tatalui meu linkul, sa rada si el. :)))))

        Reply
  11. RMDudu

    Eu am scapat. Nevasta-mea si cu mine gatim aproape democratic (si ne plangem cam la fel). Ea nu imi ocupa PC-ul, eu nu-i ocup TV-ul. Mostenitorul are PC-ul propriu. Router-ul (vechi) e administrat de mine. Eu sunt sysadmin… avantaj eu, c-asa-i in tenis 😛

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *