securitatea în muncă

By | 2013-05-31

Când m-am angajat eu prima oară – şi nu e mult de-atunci, chiar dacă mă dau eu bătrână-, mi s-a făcut un instructaj de protecţia muncii de vreo… 4 ore? Parcă aşa. Era o tipă calificată în acest sens care avea în spatele biroului o mare bibliotecă plină de maculatură de-asta cu protecţia muncii. Mi-a dat nişte cărţi şi m-a pus să citesc din fiecare carte de la pagina cutare la pagina cutare, că pe urmă dau test.

Aş fi frunzărit eu mai rapid cărţile, dar eram mică şi fraieră şi când am auzit de test, am luat-o de bună şi m-am pus pe conspectat serios despre protecţia muncii.

Şi-am stat ca o elevă silitoare la bibliotecă. La final am trecut testul cu brio, dar pe cât de încântată era inspectoarea să vadă un specimen ca mine, pe atât de epuizată eram eu. Mi-a spus că ce-am făcut în 4 ore, trebuia să se întâmple în 2 zile, aşa că am scăpat ieftin.

 

Cum se face “protecţia” după aproximativ 16 ani:

Vine o tipă nouă cu o funcţie care acoperă vreo 3 posturi. Îi întocmesc actele pe care ar fi trebuit să le facă cineva de la resurse umane (?!?) şi  observ cu stupoare că de când s-au rărit angajaţii (şi le preiau eu funcţiile !!) noi nu mai avem instructaj periodic de securitate şi sănătate în muncă şi protecţia, securitatea şi igiena muncii sau cum naiba să le ia s-or mai fi chemând !!

 

Bag sărciuri în documentaţia veche şi gugălesc după informaţii în aceste sensuri, apoi  încep să pun cap la cap ideile ca să venim cu fişele cât de cât la zi. Ideile din aceste domenii sunt de pe timpul lui Pazvante, inclusiv treaba cu completarea fişelor, pentru că în era tehnologiei  eu am consumat aproape un pix scriind la fişele astea.

Mi-a răscolit amintirile şi mi-am adus aminte de vremurile când nu exista xerox sau scanner şi copiam cărţile care ne trebuiau pe caiete. Scriam caiete întregi de mână într-o zi sau două!!  Cât priveşte actele, ştiu că prin adolescenţă îmi copiam certificatul de naştere bătând la maşina de scris pe o coală A4 datele din el, iar semnătura de la finalul certificatului o scriam abreviat s.s. indescifrabil (semnatura si sigiliul sunt indescifrabile). Ce vremuri! Cred că de-aia sunt acum atâţia scriitori şi bloggeri pe piaţă – reminiscenţele copilăriei. Generaţia de acum va da oratori sau gameri on-line – dar e doar un feeling, nu-i musai să se întâmple aşa.

 

Eh şi după ce-am ieşit din găleata cu amintiri, i-am întocmit fetei fişele de rigoare şi am pus-o să semneze. În timp ce semna m-a întrebat ce am instruit-o.

– Să -ţi pui garoul de gât dacă-ţi spargi arcada şi să nu bagi degetele în priză decât în anumite condiţii.

– Ce condiţii?

– Să ai degetele ude. Bine-ai venit la noi, don’şoară!

🙂

 

0 thoughts on “securitatea în muncă

  1. Roxx

    Eu lucrez part-time ca promoter. Cei care imi trimit actele, de la Bucuresti , chipurile mi-au facut si instructajul, am curs de igiena muncii si altele pe care nu le-am retinut:)). sa nu mai zic ca in Real pentru a mi se permite accesul, vine o tanti(nervoasa mereu) care ne zice ce sa facem si ce nu..

    Reply
    1. mixy Post author

      Şi ce? Vă-nvaţă să nu vă căţăraţi pe rafturi, sau ce?

      Reply
      1. Roxx

        Am dat delete din memorie in secunda doi. Dar ce am retinut asa, e sa nu sprijinim rafturile, daca se intampla sa cada produse peste noi sa ne ferim(:|)..o absurditate, de parca as sta sa imi cada iaurturi in cap, sa nu umblam la frigidere…

        Reply
  2. belgianca

    Ioi, pe unii ar trebui mai intai sa-i inveti cum arata un semn de iesire, ca prea le cauta cu lumanarea si nu le gasesc niciodata. :)))

    Reply
    1. mixy Post author

      Făcusem la un moment dat semne de ieşire pe nişte geamuri de termopan, că mi-era milă să tot văd bieţii oameni dând cu capul în ele până îşi dădeau seama unde e uşa…

      Reply
  3. RMDudu

    Ha ha haaa! “Să -ţi pui garoul de gât dacă-ţi spargi arcada” :))
    La faza cu priza ai greşit, trebuia să-i spui că trebuie folosite nişte andrele metalice sau, în cel mai rău caz, nişte agrafe… bine că n-ai uitat de “Să ai degetele ude” :))
    Ar mai fi “Să alergi mereu pe scări, mai ales după ce au fost spălate”…
    Din păcate nu am destul timp azi pentru un curs complet de PM şi PSI 😀

    Reply
  4. mihaeladr1

    Am mai vazut pe la birouri, afise sa nu te bâţâi pe scaun ca o sa cazi, atentie la treapta…. Nu trebuie sa mai scoata statul de undeva bani!! Mai gasesc cate ceva.

    Reply
    1. mixy Post author

      Astea nu cred că sunt obligatorii, probabil au căzut prea mulţi grămadă în locurile unde vezi astfel de semne.

      Reply
    1. mixy Post author

      Păi de ce crezi că a fost prima chestie care mi-a venit pe limbă la instructaj ? 😀

      Reply
  5. Minnie

    Radem si luam la misto protectia muncii si pe cei de acolo si cand se intampla ceva nu stim cum sa-i mai cautam sa ne scape! Am in grija vreo multe mii de oameni si la ssm si la psi, sunt calificata cu diplome, nu doar cu numele. un spital intreg! de urgenta! cand le spun ce sa faca si ce sa nu faca ma trateaza cu fundul, cand se accidenteaza sunt asa mierosi si binevoitori si accepta orice solutie si semneaza si asculta! asa e romanul, pana nu se intampla ceva, ignora orice regula!

    Reply
    1. mixy Post author

      Când le spui ce să facă, par nişte banalităţi neatractive şi de neluat în seamă. Faptul că tu chiar încerci să îi înveţi ce şi cum, e o raritate în zilele noastre. Crede-mă, în 99% din cazuri sunt formalităţi, nicidecum grija faţă de om.

      Reply
  6. coco

    cam asa se intampla , si eu completez formularele alea…desi nu ar trebui eu !!!

    Reply
    1. mixy Post author

      Eh, depinde pentru cine o faci, pe a cui plantaţie lucrezi…

      Reply
  7. Javra

    A trebuit să fac şi eu munca asta. Prima oară, le-am citit băieţilor dintr-o cărţulie, unica. Apoi m-am gândit că n-are rost să mai pierd timpul, că şi aşa muncitorii făceau ce vor ei, degeaba strigam la ei. Spuneau: “Da, dom’ inginer!” şi făceau exact ce n-aveau voie. Aşa că le ziceam prin viu grai vreo două minute ce-mi aduceam aminte şi-i puneam să semneze că au luat la cunoştinţă. Cred că la fel se face mai peste tot.

    Reply
    1. mixy Post author

      Aşa-i. Spicuiri rapide: “bă, uite asta, asta si-asta. Întrebări?” Şi gata instructajul.

      Reply
  8. laura M

    =)) nu stiam ca ai astfel de inclinatii.daca vreau sa scap de cineva il trimit la tine sa-l instruiesti.esti tare meseriasa. 😉

    Reply
  9. adelinailiescu

    Eu semnez periodic fisa de instructaj in protectia muncii plus una de nu stiu ce naiba, cred ca e aia impotriva incendiilor care ne invata cum sa nu ne dam foc la valiza.Semnez si gata, nici macar nu citesc care e titlul …Si sa stii ca daca n-ai garou merge si cureaua de la pantaloni sau firul de la telefon!:)

    Reply
    1. mixy Post author

      cu firul de la telefon nu recomand decât bungee-jumping 😀

      Reply
  10. Rolling Ideas

    La noi se face periodic instructajul ca la carte. Doaaaamne, e plictiseală maximă să auzi în fiecare lună aceeaşi poveste, îmi vine să-mi pun garoul la gât.

    Reply
  11. Hapi

    Si eu am avut o doamna la testat din aceea precum ai prins tu mai demult 🙂
    Si pt ca in urma cu cativa ani , era musai sa prind contractul respectiv (adica imi doream) am invatat si recitit cam jumate din hartogaria aia. Ca aveam si un angajat pe care trebuia sa-l instruiesc la randul meu 😀

    Reply

Leave a Reply to Vienela Cancel reply

Your email address will not be published.