de vorbă cu mine în mileniul III

By | 2013-07-26

Nici acum n-au actualizat ăştia pe anaf formularul de bilanţ. Să fie sănătoşi, data viitoare când o să-mi aduc aminte de el o să fie prea târziu!… De fapt să fim sănătoşi, că dacă nu-mi aduc aminte, nouă ne vine amenda şi să vezi bucurie de grup!

Oare de ce nu răspunde mama la telefon? Or fi luat-o la analize sau îi e rău? Sper că i-au făcut injecţiile alea pe care i le-a cumpărat mamaie… Băi, ce măgari! Să lase ei femeie de 82 de ani să se târşească până la farmacia din sat pentru că ei n-au calmante în spitalul lui peşte,mă?!? … Că şi pe mama asta a apucat-o boala în deplasare , să stea prin spitale în provincie! Cine naiba are timp şi bani s-o viziteze acolo? Doar mamaie! Dar mamaie s-a târşâit până la farmacie ca să-i cumpere medicamentele şi injecţiile şi să i le aducă în spital  şi i-a venit rău, cum naiba să-i ceri să se mai ducă?

Of, dacă nu m-am săturat de convocatoarele astea de adunarea creditorilor la firme insolvente ca de mere acre! La câtă hârtie tipărim pentru porcăriile astea, se dublează pagubele pe care ni le-au făcut insolvenţii! Dar parcă poţi să renunţi la ele? Te obligă legea să iei măsuri, băga-mi-aş câte şi mai câte-n ea de lege!

Da, deci cum spuneam: n-ai cum s-o trimiţi pe mamaie, e bătrână, drumu-i lung, afară-i cald, ieri s-a priponit cu capu’-n poarta de la găini numai aşa, că era în trecere pe la ele! Păi dacă stau să mă gândesc, pe aleea spitalului nici n-are în ce să se priponească, se înşiră pe alee cât mi ţi-i talanul!

Fir-ar mama lui de telefon  de birou care se duce grămadă jos ca un tâmpit, că nu mai poate omu’ să se desfăşoare din cauza lui! Mamă, ce brânci i-am dat! De şi-ar pierde tonul, să nu mă mai sune nimeni! Ia să vedem? Mneee… ăsta-i tanc, o să sune până o să-mi scoată sufletul !

Băi, acum s-a găsit şi mama asta să se îmbolnăvească! Taman în pragul săptămânii în care vreau eu la mare! Până la urmă asta e, dacă aveam bilete early booking, ce făceam? Renunţam la ele că e mama bolnavă? Drept e că se descurcă acolo cât de cât, adică e pe picioarele ei… cu dureri, e adevărat, dar important e că merge.  Şi doctorii ăştia, ce mă enervează când dau ei perioade imprecise de externare! Ar trebui să spună: stai 2 zile sau stai 2 săptămâni, dar ei nuuuu, din „să vedem cum evoluează” nu te scoate. Păi cum să dea un diagnostic clar mamei, dacă mamaie promite că le duce o găină moartă şi prune din fundul curţii?? Pe-o găină moartă nici eu n-aş diagnostica!

Bine că se duce tata la mamaie să mai trebăluiască una-alta prin curte, altfel ar fugi mama din spital să facă ea!

Stai aşa că mă cheamă şefu.

Hai că mi-a făcut un pustiu de bine, mi-a mai dat nişte taskuri urgente, că şi-aşa e biroul plin de taskuri, zici că sunt amprente, zău aşa! Bun… ce ziceam? Mda, o să meargă tata acolo, dar o să se întoarcă şi n-o să aibă ce să mănânce, că el nu mănâncă orice, e învăţat de mama să figureze că aia nu-i place, că-l ia căcarea dacă mănâncă de-aia, că i se mişcă dinţii, că mai bine-şi mânca şireturile

Rahat, am greşit valoarea.  Şi i-am dat şi print! Ia te uită ce repede merge imprimanta asta când e vorba să scoată erori! Zici că-i unsă!…

Fireşte, aş putea să-i las lui tata numai pepeni în frigider, nu s-ar supăra pe mine, că sunt fi-sa. Mai repede s-ar supăra pe mama că s-a îmbolnăvit. Dar nici nu ştiu ce mâncare să-i fac ! Frate şi pe căldura asta să gătesc ????! Aoleoooo!…. Mor cu zile… Nu ştiu ce să-i fac.

Aş putea s-o sun pe soră-mea să-mi dea o idee, dar de câte ori o sun se aude ţipând menajeria de copii şi nu înţeleg nimic. Peste toate astea o mai aud ţipând „stai pe loc!!” şi ia uite ce iau poziţie de drepţi ca fraiera, când de fapt ea îşi aliniază vreunul din copiii care se urcă pe bibiliotecă. Parcă o aud: „Păi ai putea să faci nişte (… ) LASĂ OALA JOS! dar eu zic că ar fi mai bun nişte ( …  )  şi e light,  aşa.. CE-AI BĂGAT ÎN GURĂ?? SCUIPĂ! , de vară …  TE ROG FRUMOS SĂ FACI LINIŞTE DOUĂ MINUTE. Mda, nu ştiu dacă o să-i placă, dar eu aşa aş face… BINE, BINE, HAI SĂ-ŢI DAU O BUCĂŢICĂ DE CIOCOLATĂ”.

Lasă, mai bine îl întreb direct pe tata ca să ştiu ce să cumpăr în drum spre casă. O sun pe fi-mea să mi-l dea la telefon… Da… Dacă ar şi răspunde fi-mea, ar fi bine. Ooooof, Doamne! Pe unde-o umbla copilul ăsta?! Te pomeneşti că a ieşit afară pe căldura asta, să vezi ce-i fac!

Ia uite, mă! M-am luat degeaba de omul ăla de la depozit, uite-i adeverinţa de la medicina muncii, e la mine. Vaaai, ce nemernică sunt, am muştruluit omul  degeaba.

Hai, fată, răspunde la telefonul ăla!…

Ar trebui să iau ceva de haleală şi pentru noi, în eventualitatea în care chiar mergem la mare. Doamne, cât de mult vreau la mare. Vreau apă, vreau răcoare, am obosit …

– Da, mami, zi!

– Ăăăă… Pe unde umbli fată, de nu răspunzi ?!

– Făceam un duş. De ce ?

– Mmmm… Bună întrebare. Nu mai ştiu… nu ştiu… ăăă… Ştii ce? Hai că te sun mai târziu.

 

0 thoughts on “de vorbă cu mine în mileniul III

  1. Carla

    Sanatate mamei si bunicii,voua si rabdare,sa treceti cu bine peste perioada asta si sa mergeti cu bine la mare!

    Reply
  2. silavaracald

    Phaiii!
    Sfatul medicului, de urgenţă: VACANŢĂĂĂ!
    În stilul ăsta ajungi lângă mama ta, dar la altă secţie! 😉

    Reply
    1. RMDudu

      Sper sa treceti cu bine prin perioada asta… si neaparat sa va petreceti macar o saptamana de vacanta reala.

      Reply
  3. Adriana

    Eşti adorabilă! Dar cred că ţi s-a spus de un milion de ori. Stai să schimb: îţi doresc să ajungi la mare, să fie bine: mama, mamaie, tata şi hoarda de copii. Plus sora şi copilul tău. Cu o condiţie…să ne scrii, că bine le mai spui. Chiar aşa? De ce n-am ajuns eu încă la tine? Dar, na…bine şi acum

    Reply
    1. mixy Post author

      Păi ce ştiu eu pe ce coclauri de internet umbli ? :))
      Mersi de urări 😉

      Reply
      1. Michisor

        Multumesc!

        Astazi am descoperit un citat din Jeanne Wasbro: “Rasul este ca stergatorul de parbriz: nu opreste ploaia, dar iti permite sa iti vezi de drum!” Mi-a placut metafora si voi incerca sa mi-o aduc aminte cand va veni ploaia. Pana atunci, sa avem o vacanta insorita si plina de rasete!

        Reply
        1. mixy Post author

          stai, stai, stai aşa: “să avem”? deci… vacanţă plăcută ?

          Reply
          1. Michisor

            Am fost o saptamana la munte si se prognoza ploaie. Slava Domnului nu a plouat deloc, vremea a fost superba si am putut sa facem miscare la greu, batand coclaurile. Si nici alergia nu mi-a vizitat baiatul. Vom mai merge doua saptamani la mare, dar la sfarsitul lui august. Pana atunci stau la birou cu bateriile partial incarcate de la munte. Asa ca nu ma plang. Doar de vreme, fiindca aerul e irespirabil la cata apa e in el.

          2. mixy Post author

            Bravo!
            Mie mi s-au lipit nările de atâta aer uscat 🙂

          3. Michelle

            si mie imi cresc branhii de la aerul umed

  4. Javra

    Constat că ai multe pe cap. Ţi-ar prinde bine un concediu.
    Dar ţi l-ai face trebăluind la ţară şi ducându-te la spital…

    Reply
    1. mixy Post author

      Nu răsuci cuţitul în rană 🙁 Eu sper să fie totul ok…

      Reply
  5. Michelle

    Mai Mixy…ce sa spun…multa sanatate! Si eu cand mama-i bolnava asa la mai multe mii de km ma simt ca ar trebui sa ma teleportez ceva. Nu pot decat sa sun sa vad in ce stadiu mai e. Noroc ca am un ingeras de prietena care ma ajuta sa-i fie bine. In rest imi ocup cu ceva timpul ca altfel m-as gandi numai la ea…..merg toate invers asa-i dar nu avem cum sa-i ajutam cand suntem departe decat cu ganduri si vorbe bune.

    Reply
    1. mixy Post author

      Măcar tu ai o scuză, eşti departe. La mine e mai mult încurcătură decât distanţă

      Reply
  6. laura M

    multa multa sanatate mamei tale si un concediu placut.sa ne trimiti poze.o sa fie bine. 🙂

    Reply
    1. mixy Post author

      Mulţumesc. Nu cred că trimit poze. M-a băgat ieri soră-mea într-o şedinţă fotografică, iar concluzia a fost aceeaşi: “Mda. Aşa e . Nu eşti fotogenică.”

      Reply
  7. Hapi

    Si eu sper sa mergeti la mare, sa ne transmiti ceva live de acolo. Caldura, soare, mirosul marii si o perluta intr-o scoica

    Reply

Leave a Reply to RMDudu Cancel reply

Your email address will not be published.