m-am făcut cât malu’

By | 2013-09-09

Lumea care m-a cunoscut pe vremea când treceam de două ori într-un loc ca să mă observe o dată sau nu pleca liftul când îi dădeam comanda pentru că nu-i venea să creadă că e o fiinţă în el, râde acum de mine fiindcă de câteva luni încoace caut reţete de slăbit. Ei bine, da, ne scuzaţi, dar nu toată lumea rămâne veşnic ulucă uscată din gard! La momentul ăsta singurii blugi care mai încap pe mine încap pentru că-mi intră-n carne!… Sau în celulită, mă rog, ce-o fi acolo. Da, bleah ce imagine!… Aşadar, de când caut diete m-am făcut cât malu’. Mi-am dat hainele la fier vechi, pentru că arakelian are dreptate aici  când spune că mai bine donez hainele, căci chiar dacă aş mai reîncăpea vreodată în ele, n-ar mai fi la modă.

Mie mi s-a părut mereu firesc să-mi cumpăr lucruri comode şi datorită proaspetei experienţe, abia în perioada asta am înţeles de ce văd o grămadă de gagici cu rufe strâmte, plesnind pe ele: n-au apucat, măi nene, să-şi cumpere alte haine de la ultimele kilograme încoace, nu că şi-ar pune de bună voie surplusul de grăsime la jambon!

Abia acum, când m-am lăsat de fumat, mâncarea are gust! Adică 20 de ani am mâncat mâncare gri, fadă, anostă, iar acum, când m-am lăsat de fumat a apărut gustul în mâncare. Şi de unde iniţial ronţăiam şi pofteam cum n-am poftit în viaţa mea, acum a dispărut pofta de ronţăit şi a apărut cea de ghiftuit. Spre exemplu, nu mai ronţăi 2-3 sarmale din juma-n juma de oră, mănânc direct 6 sarmale şi mai mănânc ceva după 2 ore. Trai nineacă! Când alerg după tramvai gâfâi ca o scroafă gestantă! Ba mănânc borş, că nici nu mai alerg, îl las să treacă…

Pe vremuri aveam arderi rapide când basculam aşa mâncarea, dar acum, când nu mai funcţionez, iau aminte şi citesc cum că ce bagi în gură, trebuie să şi iasă. (!!) Ca adjuvant la ieşire, există căcălău de căi, unele mai drastice cum ar fi clisma până-n dinţi pentru siguranţa unui colon curăţat complet, altele naturiste, gen ceai de detoxiefiere, cu acţiune mai lentă, motiv pentru care ar trebui să existe printre recomandări faptul că înainte să bei ceaiul ăsta ar trebui să trimiţi familia la plimbare ca să nu faci ca o motoretă în nădragi pe lângă ei. Şi să fie neapărat vară, ca să poţi deschide geamurile – camerele de gazare nu mai sunt la modă din veacul trecut.

Pe urmă, chestia cu mişcarea eu n-o pricep. Mişcare fac… nu sport, dar mă mişc, adică nu stau locului decât la birou. Văd însă peste tot că o dietă echilibrată trebuie asociată cu un program de exerciţii fizice, dar eu dacă mă mişc, mănânc! Păi ar trebui să pun belciuge cu lacăt pe uşa bucătăriei după două ture alergate pe lângă bloc!

Iarăşi altă chestie care mă deranjează la diete: trebuie să treci prin “etape” sau “zile” ca să slăbeşti X kile. În momentul în care îi spui cuiva că în 14 zile va rămâne slab ca un ţâr, ăla chiar se aşteaptă să rămână numai în coloană vertebrală şi după chin, decepţia trebuie să fie înfiorătoare. În plus, oricâtă matematică aş fi făcut eu de-a lungul vieţii, nu pricep cum aceeaşi dietă te poate face să slăbeşti în unele articole 8 kile pe lună, iar în altele 12 (mai rar număr impar). Devine mărul mai acid de la un autor la altul?!

Restul titlurilor care conţin cuvântul “dietă” sau “slăbeşti”, sunt nişte abureli de sfaturi în care abundă nu mânca aia, nu mânca ailaltă, n-ai voie să, nu e bine combinat, nu carbohidraţi, nu cârnaţi  – fie-al dracu’ dacă nu lipseşte ceaunul pe foc şi zici că citeşti descântece ţigăneşti la ceas de seară!

Să vă spun care a fost singura dietă eficientă din această perioadă ?

3 zile de enterocolită.

(nu mă căutaţi, am scăpat de virus… )

 

0 thoughts on “m-am făcut cât malu’

    1. mixy Post author

      Ca să mă las de fumat mi-au trebuit 20 de ani, îţi dai seama cât îmi trebuie ca să mă las de mâncat ?!

      Reply
    1. mixy Post author

      Mai nou face şi fi-mea prăjituri. E tot o jale în sufletul meu.

      Reply
  1. cami

    solutia este cu mancatul mai putin. am experimentat, eu nefiind o fana a dietelor pentru ca imi plac f mult dulciurile (cu cat mai multa crema cu atat mai bune). la fel ma facusem cat malul, din octombrie 2012 am slabit pana in februarie vreo 6 kg. intai am identificat unde e greseala cu mancatul (pe un site ce calculeaza caloriile mi-am facut meniul din ziua anterioara si am constatat ca sunt mult peste necesarul zilnic). greseli erau de la pufuleti, zahar la cafea, sucuri, rontaieli diverse. pana acum am mai slabit vreo 3 kg, as mai avea in obiectiv inca vreo 3. succes, daca vrei dam si site-ul dupa care m-am ghidat.
    deci, singura restrictie aplicata este cantitatea. ;))

    Reply
    1. mixy Post author

      Sunt întru totul de acord, cantitatea e reala problemă. Am însă perioade în care pur şi simplu mănânc.

      Reply
  2. Adriana

    M-am uitat pe blog şi am văzut că prin 17 august mă rugam de mine să fac ceva cu propriul mal. N-am făcut. Şi am mai spus şi public. Măcar Adelina se tine de paharul ei de apa. Cum voi face cu mine nu ştiu, dar dacă mai citesc mult articolele tale sigur pun câteva la loc. De atata râs. Baftă!

    Reply
    1. mixy Post author

      Aoleeeeeu!… Dacă o ţinem tot aşa o să fim o ţară de maluri.
      Hai să facem cum spune Cami mai sus, să ciugulim. Şi ne mai întrebăm din când în când care a avut parte de o eroziune serioasă asupra malului 😀

      Reply
  3. Cuvânta

    Io ti-am zis acum j-de luni de suc de grefe si ceai de papadie, plus juma de ora de bicicleta…fac minuni, nu trebe sa calculezi calorii!
    Tu…Batman, Batman!

    Reply
    1. mixy Post author

      Măi, de mai bine de 3 luni bicicletă, mers pe jos, ceaiuri de buruieni (mai puţin păpădie) şi Batman, Batman o laie, că 2 săptămâni slăbesc şi 2 pun dublu!

      Reply
      1. Cuvânta

        Atunci taie din alimentatie, adica fa oleaca de foame, mai ales seara dupa 6. Trebuie sa poti!

        Reply
        1. mixy Post author

          Chiar dacă pot, mă trezesc noaptea şi mănânc.Atunci nu mai ştiu cât şi ce mănânc 🙁

          Reply
  4. cami

    cami nu ciuguleste :))) de-aia si avea probleme cu malul :)) incerc sa limitez excesele, am renuntat la sucuri, la pufuleti (400 de calorii o punga) etc. in rest tortulete o data pe luna, galuste cu prune, budinci cu paste :))) dar o feliuta tataie, ca riscam sa transformam Dunarea in Mare Neagra (sau rosie, sau cum o fi). probleme sunt abia atunci cand trebuie mutate usile ca sa mai intram in diverse incaperi :))) eu nu stau zilnic sa calculez calorii ca nu ma tine neuronul. mi-am facut o idee despre “Doza zilnica recomandata” si incerc sa ma limitez. chestia misto e ca functioneaza, nu stai nici cu prosoapele la gat sa nu se scurga secretii din guritili pofticioase, nu dai nici in gat cu miscari suplimentare care creeaza alte pofte si nevoi de satietate. Spor!

    Reply
  5. Andreea D.

    Eu nu-mi pot da cu părerea că dieta cea mai bună e aia pe care corpul tău o acceptă. Poate mai multe lichide înainte de masă, scoatem prăjeala şi grăsimea din meniu şi le înlocuim cu salata şi pieptul de pui la grătar.
    Repejor, până nu vin tentaţiile Crăciunului!

    Reply
  6. cami

    si cand vin tentatiile lui Craciuni ne facem cat 3 maluri la loc. :))) ideea pentru mine e sa pot manca orice si sa nu intru in ochiul trecatorului obisnuit din cauza de gabarit depasit. de la 68 de kg am ajuns la 58 la ultima cantarire, acum vreo 2 luni (fusese obiectivul initial). daca tot a mers zic sa mai dau jos putintel ;))) dar nu m-am mai cantarit pentru ca sunt ca marturie hainele in care incap iar ;))

    Reply
    1. mixy Post author

      Maaaaamă, ce mă enervezi ! Păi eşti deja în stadiul de surpare!

      Reply
  7. Rolling Ideas

    Eu m-am cam consoilat cu kilogramele, momentan. Tot spun că gata dulciuri şi pepsi, dar tocmai ce-am mâncat o brioşă.
    Aştept o altă realiniere a planetelor ca să-mi revină voinţa de regim şi cheful de pillates.

    Reply
    1. mixy Post author

      Eu tot mai sufăr. Şi face fi-mea nişte brioşe, încât nu pot mânca doar una. Nici măcar din bun-simţ.

      Reply
  8. cami

    :))) as cam vrea sa fiu in stadiul de surpare. din pacate toate cele 3, 5, 10 kg se aduna la burtoaca. apare intai burta si apoi intru si eu :))) de-aia mai necesit niscaiva ajustari. sa stii ca mai am putin si pun usile la loc, nu-mi dadeam seama de ce ne trage curentul =)))
    P.S. esti maximum. te-am descoperit de putin timp dar am devorat povestile tale si sunt una dintre acele persoane care inchid pagina daca sunt scrise mai mult de 5 randuri ;))

    Reply
    1. mixy Post author

      Asta cu pusul kilogramelor pe burtă+fund, n-o pricep în ruptul capului. Băi nene, un mal frumos şi mare trebuie să înceapă cu sânii !!!
      P.S. deci tu închideai paginile pe-aici şi nu te hotărai dacă să citeşti sau nu ! :))

      Reply
  9. cami

    :))) la tine am avut instinctul de a citi, chiar daca am vazut ditamaaaaiiii foaia scrisa. dupa care nu m-am mai desprins.
    ma malul incepe cu sanii, dar am noroc ca raman acolosa la locul lor. sambata a trecut un dobitoc pe langa mine si a exlamat “ce claxoane are si asta”. nu am mai auzit de mult un complement la adresa mea. dupa ce m-am enervat pe el ca e huligan, imi venea sa-l pup ca m-a vazut :))))
    daca mai scade si burtocul sub nivelul marii ma declar multumita. pana atunci … mai sapam, mai sapam :)))

    Reply
    1. mixy Post author

      Ei, vezi ? La mine s-ar lua cu siguranţă de alte părţi şi l-aş face huligan de-a dreptul ! 🙂

      Reply
      1. Bubu

        Nu recunoaste ca i-am dat niste articole bune ca sa prinda gustul…. 😀

        Reply
          1. Bubu

            Noi umblam cu virusi de gradi :)) Am o universitate intreaga si ditamai lista de FB :))

  10. Lola

    Eu nu m-am lasat de fumat, merg la sala zilnic, mananc (pasc) numai ierburi si tot cat malu sunt. Si doctorul de la endocrine imi serveste de fiecare data cand in intreb de vre-un remediu minune: “Asta-i boala”

    Reply
    1. mixy Post author

      Păi nu-ţi spun? Mare diferenţă nu e între zilele când mănânc mai mult şi când nu, dar se pune nene o brioşăăăăă… de zici că am pus ofrande la zeul kilogramelor!

      Reply
  11. cami

    vrei sa-i dau fetei tale retete de moelleux au chocolat? :)) 200 de calorii per bucata, eu le spun bombite (am preluat denumirea de la mama unei prietene in aceleasi lupte cu kg). dar sunt buneeee :)))

    Reply
    1. mixy Post author

      Am sărciuit pe gugăl 😀
      A făcut şi nişte chestii de genul ăsta, dar dacă ştiam că au o denumire aşa sofisticată, le mâncam mai încet :))

      Reply
      1. cami

        =))) de-aia am preluat si eu “bombite”. mi se limba plimba in gura pana spun si oricum nu stie lumea la ce ma refer :))) macar sa nu stie pe romaneste. zii tu daca poti tine cura de slabire cu asa ceva. unde mai pui ca se fac intr-un sfert de ora cu tot cu mancat :)))

        Reply
  12. danicorban

    Dar e foarte bine asa. Toti blogarii de succes sunt grasi. Iar Zoso este exceptia care confirma regula.
    Am incercat si eu asta cu blogareala si nu e de mine. De 7 ani aceleasi 78 kg..

    Reply
    1. mixy Post author

      Bref, se vede treaba că de-aci încolo n-o să-mi mai vedeţi fruntea de atâţia lauri 😀
      Înţeleg că ai 78 kg şi 220 cm înălţime de nu te prinde bloggingul, nu ?

      Reply
          1. danicorban

            Atletic, nu desirat 🙂
            Nu stiu cine are in grija pagina noastra de facebook de la Vocea, dar de vreo doua luni a uitat de ea. Ultimul update e din iulie..
            Chiar asa, saptamana asta mai facem “combinatia” ?

          2. hary

            Dani,
            de pagina de facebook Vocea din Castel nu a avut grija niciodata nimeni, cum de altfel nici de Site.
            dar in lumina ultimelor evenimente (ai email de la mine), acest lucru se va schimba rapid, deci acum e momentul.

            Mixy,
            ai un stil de scris care binedispune, imi place foarte mult, de astazi o sa ma vezi mai des pe aici….:-)

          3. danicorban

            Cand o sa ajungi mare si faimoasa, sa iti aduci aminte ca eu am pus primul ochii pe tine :))

      1. kekee

        Mixo, fa-mi placerea si nu deveni blogar de succes cum spune danicorban.
        Nu de altceva dar nu vreau sa devii o persoana care are impresia ca ea are INTOTDEAUNA DREPTATE SI LE STIE PE TOATE.
        Si pe deasupra e si nesimtita si cacanara.
        ps.
        ramaii asa cum esti.
        :-*

        Reply
        1. mixy Post author

          🙂
          Sună bine, dar nu gândesc aşa departe. Oricum, trag nădejde că mă iei de mâneci dacă o iau pe arătură 😉

          Reply
  13. Michisor

    Iar ai pus degetul pe rana! Pai daca la alcoolici solutia e simpla (solutia, nu implementarea ei), adica totul este sa nu pui gura pe alcool, la haleala nu tine … cum sa rezisti tentatiei? Momentan incerc sa aplic niste principii:
    1. mancat cantitate normala. De ajutor e sa nu pui decat o data in farfurie. Ai terminat si tot ai mai vrea sa mai mananci, pofta-n cui … daca poti.
    2. Mestecat incet, cu meticulozitate.
    3. Dupa ora 18 nu mai pui in gura nimic care sa contina zahar, fainoase si seminte (alune, pop-corn, fistic…..)
    4. Dupa ora 20 nu mai ai voie decat apa
    5. Fara alcool si sucuri
    6. Fructele se consuma singure (la o ora dupa ultima masa, dupa care mai astepti inca o ora pana ai dezlegare la halit).

    Nu reusesc sa tin nicio regula. Dar sunt sigura ca daca as putea as avea rezultate frumoase. Ooooooffffff, viata mea … ca tare-i buna mancarea care ingrasa si tare fada cea care te hraneste.

    Reply
    1. mixy Post author

      să-ţi explic: Am ajuns la 6 acasă.
      1) mi-am pus o cantitate decentă de mâncare, am terminat-o.
      1 bis) mi-am mai pus o cantitate şi mai decentă de mâncare, am terminat-o.
      1 furtună de aplauze) : am mai pus o cantitate de mâncare, de data asta infimă, nu decentă; am terminat-o.

      2) mănânc încet doar dacă sunt sătulă
      3) e seară, deci nu mai mănânc nimic
      3 bis) e tot seară
      3 furtună de aplauze) abia a trecut o oră şi 10 minute din seara asta

      4) dacă-ţi spun câtă apă intră în mine!…
      5) singurul punct valabil din listă

      Reply
      1. Michisor

        Mie imi spui….
        In cursul zilei, mai ales in timpul saptamanii cand merg la munca, respect si reguli mai serioase. Ajunsa seara acasa…. nimic nu mai e valabil. Doar punctul 5 ramane in picioare fiindca seara nu mananc fructe. Asa ca ….. trec Prutul, Dunarea si Marea….

        Reply
  14. Blegoo

    “…m-am făcut cât malu’…”
    Apăiii, mai bine să fie decât să nu se-ajungă, nu?
    Plus mai e și chestia cu liftu’.
    🙂

    Reply
    1. mixy Post author

      E mai bine să fie, dar ce-i mult strică 🙂
      Ar fi şi chestia cu liftul, dar eu n-am lift în bloc, deci nu mă coafează. Mai repede aş sta filiformă pentru o tiroliană până la etajul 4…

      Reply
  15. laura M

    moama!!!!!asta e subiectul meu favorit.asta pentru ca pot sa ma laud in voie.reluam deci..:eu am slabit cu dieta dukan in aproape trei luni 17 kg.acum am 68,300.si mananc fetelor si la 12 noaptea.si mananc si tiramisu adaptat dietei,budinca,chec,prajitura isteata,sarmale,chiftele,carne,legume in afara de cele cu amidon gen cartofi,mazare fasole…NU FAC FOAMEA!!!!!!beau suc,cola zero,sau altele cu indulcitor.nici mie nu imi vine sa cred cat am slabit.si nu sunt frustrata,nu am ameteli iar analizele au iesit perfecte.
    ti-o recomand draga mea mixy,chiar daca nu iti place carnea.poti prepara multe feluri de mancare.

    Reply
          1. laura M

            :)) nu cred.ma tradeaza fata si cele 2 fire albe 😀

          2. mixy Post author

            era să zic: le depilezi ! :))
            Le… vopseşti.

    1. mixy Post author

      :)) Mi-am lăsat o portiţă deschisă către fumat, nu spun că m-am lăsat pentru toată viaţa pentru că astfel nu mi se pare că am luat o hotărâre drastică. Poate că n-o să mai fumez niciodată, dar îmi place să cred că am opţiunile deschise.

      Reply
  16. Silavaracald

    Hai că vin și eu să-mi du cu părerea, că-s avizată cum s-ar spune. Am făcut și cură de slăbire, într-o vreme când ajunsesem la 64 de kile, dar și de îngrășare. De departe, a a doua e mai grea ca prima.
    Cea de slăbit e ca o mașină care urcă la deal cu viteză. E destul să ridici piciorul de pe accelerație și încetinește singură.
    Deci, cuvântul cheie e FRÂNA. 🙂

    Reply
    1. mixy Post author

      Ai dreptate, cât mi-am dorit să mă îngraş şi eu şi-acum nu mă mai opresc ! …
      Am plecat să caut cheia cu frâna 🙂

      Reply
  17. Javra

    Singura reţetă eficientă de slăbit este foamea crâncenă.
    Aşa că pregăteşte-te pentru multe luni de jale…

    Reply
  18. adelinailiescu

    Eu stiu o chestie: femeia toata viata acumuleaza cunostinte;intai le depoziteaza in creier si cand acesta se umple le depoziteaza si ea pe unde poate, in tot corpul.Deci, draga mea, nu esti tu de vina ca te ingrasi ci de vina e setea de cunoastere si inteligenta expandata. Vezi, noi, geniile trebuie sa fim mai plinute ca altfel n-avem unde stoca atata cunoastere! Plus talent!:)
    Poti sa te faci si cat China, eu sunt cat China si India la un loc.:) E drept ca am pierdut si eu vreo 3 kile de farmec si inteligenta dar inca sunt mult pe plus.Ce simplu era daca nu se inventa ciocolata si inghetata!

    Reply
  19. mihaela

    Mah cu slabitul ne te pot ajuta, ca eu dau jos rapid dar am o solutie pentru ce intra trebuie sa iese. O bere asociata cu inghetata, e asa eficient ca iti poti face rezervare la buda cu ora si minut ca englejii 😛

    Reply
    1. mixy Post author

      Nu prea mă dau în vânt după îngheţată. Sunt şi alte metode de stat pe budă cu normă întreagă, dar nu pare o soluţie pe termen lung 🙂

      Reply
  20. arakelian

    sfaturi ai primit. Cacalau. Bune toate.
    Eu vin sa iti ofer un umar de suport. Tu sa alegi o cale, si sa te tii de ea.

    La sport te-ai gandit?
    Dar la redus cumparaturile ( mancare, am zis ? ).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *