pentru tomograf

By | 2014-01-24

Nu s-a văitat, nu se vaită. Tata nu e omul care să se vaite. De mai bine de o lună de zile îşi împarte timpul între spital şi casă, oboseşte orice ar face, tratamentul provizoriu îşi face cu greu treaba. Încercând să-l facă să se mişte, să încerce să facă şi altceva şi nu să se lase la boală, mama se ia de viaţa lui:

– Du-te şi plimbă-te, ce naiba, de când stai acasă, nu faci nimic! O să faci suta de kile în ritmul ăsta!…

– Ce vorbeşti, cum adică nu fac nimic? Ia uite cu ce spor tuşesc!

Stresat din cale-afară de atâtea analize şi proceduri la care ba are voie să mănânce, ba nu,  şi ştiind că mâine are un tomograf de făcut la care nu i-a spus nimeni dacă poate să mănânce dimineaţa, o întreabă pe experta de nepoată-sa cum e la tomograf:

– Ia zi, nepoată, cum se face tomograful? Trebuie să fiu cu burta goală?

– Nu tataie!… Poţi să stai cu puloverul pe tine!…

 

0 thoughts on “pentru tomograf

    1. mixy Post author

      Pentru postul de molie şi-a depus una CV-ul astă toamnă, am uşuit-o şi de atunci insistă pe la uşa mea şi eu nu ştiu cum să o strivesc mai repede…

      Reply
  1. Javra

    N-o fi fost umor involuntar? 🙂
    Sănătate vă urez, că văd că nu se mai termină problemele…

    Reply
    1. mixy Post author

      Păi stai, că parcă mi-e nu știu cum să spun tot….

      Reply
  2. Roxx

    Multa sanatate..si incredere ca apare si soarele!

    Reply
  3. arakelian

    multa sanatate la toata familia.
    Si moralul sus, bolile se vindeca si nici nu mai vin la un moral bun, este modul in care Dumnezeu ne ajuta.

    Reply
    1. mixy Post author

      Ne-am pus moralul pe-un nămete îngheţat, momentan stă bine 🙂

      Reply
  4. Iuliana

    Tot haiosi sunteti si la bine, si la rau! Asa familie, mai rar!
    Sanatate multa la toata lumea, sa treaca toate cu bine!

    Reply

Leave a Reply to Silavaracald Cancel reply

Your email address will not be published.