mai sunt 6 luni

By | 2014-04-01

O masă în bucătărie pe care plutesc obosite particule de praf de-a lungul a câtorva raze de soare intrate pe geam, un vraf de vase nespălate în chiuvetă şi două tinere la masă cu câte o cutie de bere în faţă.

SORA 2 : Auzi, te întreb şi eu aşa… pentru că eşti mai mare, deci te întreb ca pe înţeleptul satului…

SORA 1 : La faza asta m-am simţit fără dinţi în gură.

SORA 2 : Nu eşti departe de adevăr. Dacă dăm deoparte falsurile pe care le ai în gură …

SORA 1 : Hei, hei! Hai să revenim totuşi la faza în care eram înţeleptul satului.

SORA 2 : Aşadar…Ce ar putea să facă el acum? E bolnav, e pensionat, ăştia spun că nu trăieşte mai mult de 6 luni. În toate filmele pe care le-am văzut eu, oamenii ăia îşi trăiesc viaţa la maxim pe ultima sută de metri.

SORA 1 : Mda… ar putea să facă nişte bungee-jumping.

SORA 2 : Nişte sporturi mai puţin extreme nu putem găsi? Propun să  tăiem de la capul locului paraşuta şi scufundările, pentru că acum nu vorbim de lucrurile pe care vrem noi să le facem. Chiar aşa, hai să-i facem un to-do list, cu lucrurile pe care ar putea să le facă înainte de…

SORA 1: Dacă ar fi după mine, aş urca un munte. Dacă e şi vulcan activ, cu atât mai bine.

SORA 2 : Ar putea face chestii mai cuminţi, să viziteze Franţa, Italia, Grecia…

SORA 1 : Mai ales că n-a zburat niciodată cu avionul…

SORA 2 : Da, dar ar trebui să fie în stare să călătorească, or în situaţia lui… Plus că treburi de genul ăsta costă o grămadă de bani. Ăia din filmele pe care le vezi de obicei sunt miliardari. Sau oricum, sunt înstăriţi.

SORA 1 : Da mă, în film e totul  simplu. Vine de la sine. Îşi doresc şi… pleacă.

SORA 2: Mda. Câţi crezi că mor pe-un vârf de munte? Vizitând muzeul pe care şi-au dorit toată viaţa să-l vadă? Făcând voluntariat sau diverse fapte bune pe final? O tâmpenie!…Până la urmă ce e cel mai important?

SORA 1 (dintr-o răsuflare) : Să mănânci, să bei, să asculţi muzică, să te simţi bine cu persoane dragi.

SORA 2 (zâmbind): Nu includem sexul?

SORA 1 : Păi paraşuta ai tăiat-o de la capul locului, în propoziţia cu scufundările, nu? (se ridică şi dă drumul apei de la chiuvetă, cu gând să spele vase)

SORA 2 (peste gălăgia produsă de presiunea apei): Dă-le naibii de vase,  le speli mai târziu! Eu vreau soluţii şi pe tine te găseşte curăţenia. Stai jos! (sora se şterge pe mâini şi se aşează) Aşa. Uite, acum, când ştim că i s-au dat 6 luni de trăit, îmi vine să fac ceva, dar nu ştiu ce. Vreau neapărat să-l ajut să se simtă bine, vreau să mă simt utilă, să-i fiu de folos. Statul degeaba şi hlizitul de complezenţă nu mă ajută. Cred că nici pe el.

SORA 1: Hai să-i cumpărăm un balansoar.

SORA 2 (uluită) : Mi-ai luat-o înainte la bere? Ia uită-te în interiorul ei, ia vezi, se vede fundul dozei?

SORA 1: Dacă tocmai am stabilit că cele mai bune momente din viaţă sunt să mănânci, să bei , unde crezi că-şi poate petrece următoarele cele mai bune momente?

Se lasă o linişte apăsătoare. Fiecare îţi consultă informaţiile calorice de pe propria cutie de bere.

SORA 2: Auzi?… Crezi că o să fie fericit?

SORA 1: Nu… Cred că o să fie mulţumit.

 

Tu ce ai face în ultimele 6 luni?

 

0 thoughts on “mai sunt 6 luni

      1. B

        Mi-as dori ca aia care raman dupa mine sa stie sa-si vada de viata, sa se iubeasca (sa si-o mai si spuna uneori ca nu le creste un coi in talpa daca-si spun treaba asta cu toat gura), sa se intalneasca mai des, sa se mai opreasca din cand in cand din orice-or face si… sa bea o bere impreuna, cum s-ar zice sa-si puna palma in cur si s-o intinda cu totii la plimbare: da-le dracu’ si de vase, si de rufe, si de teme, si de sefi si de… de toate, sa-si ia o pauza pentru ei toti, la un loc. La o adica, si-n cimitir poa’ sa se distreze daca au chef sa-mi faca o vizita, si bine-ar fi sa-mi faca daca asta-i un mod de-a aplica cele de mai sus… Cam la asta m-am gandit eu pentru mine, dar asta zic acum cand n-am nici pe dracu’.
        Nu stiu daca i-as pune pe ai mei sa faca vreun efort financiar si sa-mi plimbe fizicul prin tari straine (nu de alta, da’ nici daca crap nu-i vreo economie, chit ca primesc ajutor de inmormantare), pe urma aia n-ar sti cum sa se poarte cu mine si probabil ca m-ar scoate din sarite cu grija lor sa nu ma strice (da’ m-am stricat oricum).
        Nu stiu… Oricum, clar as discuta despre ritual in sine. Unde, cum, cat sa dea la popa, sa ma faca ness, sa-mi faca/ nu-mi faca pomeni si parastase (eu as prefera sa mearga in vreo carciuma).
        Chiar nu stiu… eu crap, ei raman sa planga.

        Reply
        1. mixy Post author

          Eu am zis că o să mă însingurez dacă văd că-mi vine rândul. Îi fac să nu mă mai suporte, să nu mai vrea să mă vadă, să mă lase singură. Dar de la a zice până la a face… 😀

          Reply
  1. arakelian

    E trist ca punem nevoile biologice ca cele mai frumoase lucruri in viata: baut, mancare, sex.

    Eu m-as gandi la niste actiuni de voluntariat.

    Reply
    1. mixy Post author

      Şi eu, în sensul ca alţii să facă voluntariat pentru mine.

      Reply
  2. Gabriela

    soro… zic asa ca eu n-am una!
    la noi au trecut 4 ani si jumatate dupa alea 6 luni.
    e greu, e tare greu.
    si indiferent ce facem, nu, nu mai stie ca-i place sau nu, ca e bine sau nu, ca… traieste.

    Reply
    1. mixy Post author

      Dorinţa de a face ceva e… demoralizatoare. Pentru că în final se face mult zgomot pentru nimic. Bine, nu nimic, dar… în fine, ai prins ideea.

      Reply
      1. Gabriela

        cred ca nu am fost destul de explicita. au trecut cele 6 luni anuntate, au mai trecut ani de atunci. traieste din punct de vedere medical, dar e atat de departe de omul care a fost… nici nu stii daca sa-i spui trai unui asemenea fel de fi. iar pentru noi, cei din jur, e cumplit. si nu te mai gandesti sa-i indeplinesti vreo dorinta ci doar sa-l tii curat, sa-l alini, sa nu-l doara.

        Reply
  3. Michisor

    Bine ar fi sa puteti calatori, chiar daca nu asa departe (la bulgari?, la romani?).

    La noi eforturile s-au concentrat pe micsorarea durerilor. Asa ma apuca un plans cand ma gandesc cum as defini eu conceptul de “moarte demna”. Sa nu stii cand se-ntampla dar sa se-ntample o data?! Si aici nu ma refer la cei ramasi in viata. Se ajunge la un punct in care micsorarea suferintelelor este, de depaaaaaarte, prima grija. Si da, la noi 3 luni au fost trei luni, ca la ceasul elvetian!

    In momentele de durere suportabila am observat ca discutiile despre viitor il mai consoleaza pe cel in cauza (adica cel cu termenul de 6 luni, 3 luni… ). Dar viitorul sa fie realist si bun. Nu merge cu minciunica, e chiar mai rau. Planurile familiei, mai ales cele frumoase si cu sanse de reusita, dau oarece consolare. Chiar ca speranta moare ultima, da ultima!

    Reply
    1. mixy Post author

      Am observat şi eu că planurile aduc o rază de lumină. E ca şi cum ţi-ai găsi de treabă, uiţi că ai un termen “de trăit”. Involuntar sperăm.

      Reply
  4. Roxana

    Mi-aş dori să fiu cu cei dragi cât mai mult timp. Poate că aş alege ceva cuminte – să stau la umbra unor copaci, la o poveste, la un gratar, chiar dacă pentru mine ar fi ceva dietetic. Mi-ar place să văd că lumea e bine dispusă, că trăieşte prezentul încercând să nu anticipeze durerea care va veni oricum. Un balansoar ori un fotoliu confortabil ar fi şi el binevenit pentru zilele în care n-aş avea putere să ies, sau ar fi prea urât afară. Şi aş încerca să nu număr zilele, poate s-ar înmulţi. Este o problemă la care aş prefera să nu mă gândesc încă, nici pentru mine, nici pentru cei dragi mie. Însă sunt cu sufletul aproape de cele două surori şi întreaga familie.

    Reply
    1. mixy Post author

      Voi sunteti un exemplu de oameni frumosi 🙂
      Mi-ar placea sa nu ma mai gandesc ce-as face, dar mai intru in penumbra si n-am incotro, ma gandesc…

      Reply
  5. adelinailiescu

    Eu mi-as face inregistrari tinand prelegeri, dand sfaturi, cicalind moralizator, chestii pe care sa le las alor mei, sa ma auda si cand n-oi mai fi. Si in primul rand as pune pariu ca rezist cel putin opt luni. Si l-as castiga, asa, de-a naibii!

    Reply
    1. RMDudu

      Perfect de acord! Iar daca unele inregistrari le-as putea face pe o coasta de deal/munte sau la mal de lac/mare… ar fi si mai bine. Pe urma i-as pune pe-ai mei sa faca planuri de viitor si sa promita ca-mi trimit anual (nu mai des, ca sa nu ma streseze) un raport de activitate pe adresa de e-mail postuma pe care mi-o pregatesc in prealabil 😀

      Reply
  6. Javra

    Sper să n-ai pe nimeni din preajmă în această situaţie.
    Dar dacă se pune problema, trebuie să încerci să faci
    pentru persoana respectivă exact ceea ce doreşte. De
    exemplu, să revadă nişte prieteni sau rude. Desigur,
    dacă te roagă să ai grijă de X, n-ai cum să-i arăţi asta.
    O vei face oricum. Supravieţuitorii trebuie să facă tot
    ce pot pentru ca cel bolnav să moară împăcat, să nu
    simtă că ar mai fi avut ceva de rezolvat,

    Reply
    1. mixy Post author

      “Să facă tot ce pot” ăsta e total limitat şi ineficient dpdv psihologic.

      Reply
  7. blo

    eu nu vreau sa ma gandesc ce-as face daca…

    nu stiu daca as avea taria pe care a avut-o o prietena, sa faca tot ce facea de obicei, sa mearga la tratament (inutil in final), pentru ca la sfarsit sa se retraga la un fel de azil si sa moara acolo, sub ingrijirea lor, ca sa nu fie o povara pentru familie, sa si-o aminteasca vie in casa in care a trait.
    bunicul a cazut brusc, l-a durut ca trebuie sa aiba altii grija de el, in loc sa aiba el grija de ei. si de la zi la zi a fost din ce in ce mai bolnav, mai deprimat, era departe de casa si ograda lui si probabil ca asta l-a daramat cel mai tare.

    e greu, cred ca cel mai greu e pentru voi, nu pentru el. nu stiu ce sa-ti zic..nu pot sa-ti spun sa fii tare, fiindca oricum nu poti. ai grija de tine, atat poti face. sa stie ca chiar daca pleaca, tu o sa fii ok si ca o sa ai grija de familie.
    <3

    Reply
    1. victoria

      blo, vorbesti de luana? imi place sa cred ca as avea taria de a face la fel intr-o situatie asemanatoare. inca mi-e dor de ea cum nu mi-a fost niciodata de altcineva.
      on topic. eu cred ca singurul lucru pe care il mai poti face e sa te bucuri de clipa. sa le arati celor dragi ca ii iubesti si sa fii alaturi de ei, fara bungee si business class. nu stiu, sa creezi momente frumoase fara sa ii aduci aminte ca se termina curand.
      exista din pacate si alte situatii, in care nu mai apuci sa iti iei adio. o cunostinta a plecat sa cumpere lapte si n-a mai venit. un accident de masina banl si fatal. de asta spun, aratati-le celor din jur ca ii iubiti si bucurati-va de fiecare clipa. ca viata asta e al naibii de relativa si ca dupa mi urmeaza una nu suntem chiar siguri.

      Reply
      1. victoria

        eu, bolnava fiind, in ultimele 6 luni as face asta:
        -indicatii privind inmormantarea( fiecare poarta ceva rosu, nu se asculta shantel, nu se plange prea mult, nu se discuta lucruri triste. nu se face pomana. incinerare. fiecare isi vede de viata mai departe)
        -multe video-uri, in special pentru copii si pentru viitoarea sotie a actualului( cel mai probabil o sa ii dau sfaturi cum sa o scoata la capat cu hachitele lui)
        -amintiri de-ale mele, povesti, experiente scrise pe hartie.
        -as planta un pom sau poate niste narcise sa le aminteasca celor dragi de mine
        -le-as comanda pentru o data ulterioara un cos mare cu prajituri cu ciocolata cu mesajul ” contin carbohidrati. a se consuma iresponsabil”

        Reply
  8. ileana

    Citeste jurnalul Oanei Pellea ;ea a trecut printr-o experienta asemanatoare cu mama ei . Este teribil ce scrie .

    Reply
    1. mixy Post author

      Am citit câteva fragmente şi m-am oprit. Nu pot acum. Nu am dispoziţia necesară 🙂

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *