cu dacia la mare 1

By | 2014-04-23

– episodul 1-

Nu mai știu prin ce conexiuni ale memoriei am ajuns să-mi aduc aminte de drumul ăsta. Cred că mi-e dor de tomberonul ăla de dacie, dinozauro-mobilul meu, că uite îmi făceam treaba cu mașina aia. Nu tu pretenții, nu tu figuri, nu tu casco, ce vorbești?  O minune de mașină! Băgam în ea benzină cam cât dau acum pe o cartelă de metrou, trăgea mereu gunoaie de pe fundul rezervorului biata de ea! Tuşea şi pârţâia pe ţeava de eşapament un fum negru ca de pe tărâmul iadului!

Eh, venise vremea să plecăm la mare. Facem calculele, adunăm  şi vedem că suntem mulţi. Ca atare, face Mixu împărţirile în aşa fel încât eu eram în Dacia mea puturoasă cu omenirea de sacrificiu: tata, soră-mea şi căţeaua, cealaltă omenire fiind în maşină la Mixu, printre care adorabila de fiică-mea şi gospodina de maică-mea.Maşina lui Mixu la vremea aia era una şmecheră, de fapt o bombă de renault mâna a doua. Dar de ce i-o fi zis “mâna a doua”, nu ştiu, pentru că jur că trecuse prin cel puţin 7-8 mâini, jumătate străineze, dar în fine, hai să zicem ca el, că era mâna a doua.

Şi după ce ne calculăm care cum mergem, ne hotărâm să plecăm în toiul nopţii, ca să ajungem dimineaţa pe litoral, pentru că nu era gata toată autostrada şi făceam vreo 5 ore până la mare. De fapt au hotărât ei să plecăm în toiul nopţii, nu eu.

Pentru că, să vă explic o treabă: trezitul ăsta cu noaptea în cap, mai rău ca pescarii, pentru mine e o anomalie. Dacă peştele ăla nu trage decât de dimineaţă, e problema lui, nu e mea. Eu trebuie să dorm. Poate că mi-ar plăcea să prind şi eu balene, dacă balena ar fi destul de decentă încât “să tragă” seara la haleală, şi nu cu noaptea în cap.

Mai văd prin filme gagici somnoroase trezite din somn de partenerii lor, nu cu parul, ci aşa, mod pupăcios, şi ce se mai pisicesc alea şi ce se mai mâţâie, când ar trebui să doarmă!… Dar să nu intrăm în amănunte siropoase astăzi, aţi priceput ideea: noaptea se doarme.

După ce au votat plecatul cu noaptea în cap, a început fâţâiala prin casă. Mersul la toaleeetăăă, mersul la bucătărie după un pahar cu aaaaapăăăă, verificat dacă avem hârtie igienică în geamantaaaaaaneee, verificat dacă am luat slipul ăla cu cataramă pe buuuurtăă…

Şi dacă tot colcăiam ca un muşuroi de furnici, nu ştiu care a ţipat : “Hai să plecăm acum!” că restul s-au şi dat jos din pat uşuraţi că au scăpat de povara unui somn care nu mai venea.

Târa- târa cu bagajele pe scări, vezi că a căzut lopăţica de nisip, ia-o tu, stai că s-a înnodat lesa căţelei, dă tu piciorul aşa, lasă-mă pe mine să trec prima, ce-o fi spart mama în sacoşa aia, ai luat tu aia de plajă?, etc.

Finally, echipaţi de drum.

Noapte, da?

O ia Mixu înainte spre locul de întâlnire cu ceilalţi membri din echipajul lui.

Urc şi eu în tomberon, tata în dreapta, sor-mea şi Blackie în spate.

Şi dau să ies de pe aleea blocului cu spatele, şerpuind ca un duh sexos ieşit din lampă şi chinuindu-mă să nu intru în maşinile de pe marginea aleii. Şi hâţ în stânga, hâţ în dreapta, nu vedeam nimic!

– Măi, tată, lasă geamul ăla jos şi curăţă oglinda aia puţin, că nu văd nimic!

Tata mă ascultă, dă la manivelă să coboare geamul şi curăţă oglinda.

Degeaba, tot nu vedeam.

– Poate ar fi mai bine dacă ai deschide farurile? propune sor’mea.

Deschid farurile şi mă mai luminez. Bag accelereaţie. Dacă mai aveau vreo urmă de somn pe gene, coechipierii mei tocmai se treziseră. Schimb marşarierul cu a-ntâia şi-o aud pe Blackie horcăind în spate.

– Ce dracu?!

Sor’mea, impasibilă:

-Mergi şi tu drept, că deja îi vine să vomite. Şi tratamentele sunt în maşina cealaltă, cu mama.

 

 

0 thoughts on “cu dacia la mare 1

  1. Alexandra Albu

    :))))))))))) Vaidemineeee! Mi-am adus aminte de vremurile in care ne carau cu Trabantul la 2 Mai. Odata am mers 7 in trabant iar pe noi copiii aia mai mici ne tineau “cu capu’ mai jos sa nu va vada militia” :)))))))

    Reply
    1. mixy Post author

      :)))) Ce fâţe de copii eraţi, frate, de-aţi încăput 7 acolo?!?

      Reply
      1. Alexandra Albu

        Frate erau fo 5 adulti si doi copii. Si nu aveam loc nici sa misc. Criminal ce “decizii” de viata lua familia mea cand eram mica :))))))

        Reply
        1. mixy Post author

          Până să spui treaba asta, aveam pretenţia că am imaginaţie! S-a dus!… :)))

          Reply
        2. Roxana

          :)) Doamne îmi imaginez. Am şi eu o poveste cu-un trabant. Nu eram decât patru în masină. Totuşi eu (care stăteam în faţă) şi cu şoferul – stăteam lipiţi umăr la umăr (că amândoi eram mici tare). Trebuia să fie un drum spre Alba Iulia şi înapoi. Mergeam să ne înscriem la facultate (ca noi am făcut şcoala mai târziu ca să fim un exemplu pentru copii noştri în sensul că: asta se întâmplă când nu înveţi când trebuie – te chinui). Am plecat cu dosare, acte, emoţii şi plini de avânt. Şoferul era tatăl prietenei fratelui unei colege (complicat, nu-i esenţial decât faptul că-l vedeam pentru prima dată atunci). Maşina a fost la fel – o noutate. Era un trabant roz metalizat 🙂 Am rămas fără aer când l-am văzut. Strălucea şi semăna la culoare cu lucrurile pe care le are Barbie şi strălucesc. N-aveam şanse să nu ne vadă lumea :)) Domnul, ceva mai în vârsta, cu păr ceva mai rar în creştet, dar lung pe umeri. era la pensie dar lucra ca paznic undeva şi tocmai ieşise din schimbul de noapte. Când am auzit m-am cam ofilit, dar mi-am zis că o viaţa are omul şi nu trebuie să se gândească mereu la prăpastii. Colegele mele s-au aşezat în spate. Mă urc şi eu – constatare – cam strâmt locul. Din afară cred că părea că eu şi domnul şofer am îmbrăcat maşina ca pe un costum, dar croitoreasa a croit costumul cam mic :)) Fred, Barney – unde eraţi să mă vedeţi?? După vreo 50 de km, câteva încercări de depăşiri (fără succes) şi câteva frâne suspect de puternice am simţit că spaţiul se tot micşorează. Prima dată m-am gândit că am amorţit eu. Dar chiar când să trecem podul de la Vinţu-de-Jos către Alba Iulia l-am întrebat pe şofer dacă-i normal să stau proptită cu fruntea de parbriz şi cu genunchii la gură. El zice senin – Nu, cred că nu s-a închis cum trebuie scaunul :)) .Tacticos s-a dat jos, m-am extras şi eu cu mare greutate ca să fixăm scaunul rabatabil. Când mă uit în spate – fetele, colegele mele, aveau “lărgământ” – să încapa toată familia de 3 adulţi şi doi copii despre care povesteşte Alexandra Albu. Am mai mers vreo 3-4 km şi am şi ajuns la facultate. Întoarcerea a fost o altă poveste. Cert e că omului, obosit, îi picau ochii în gură. Aşa că am turuit într-una ca să-l ţin treaz. Am avut un înger păzitor extrem de obosit când am coborânt înapoi în Deva. Ne-a ratat un tir la milimetru, am zburat ca o pietricică pe apă – când a luat o groapă unde în loc să frâneze a accelerat …. Ideea e că după toată deplasarea i-am spus lui bărbatu-meu că şi de nu intru nu-mi pasă – principalul e că am reuşit să mă întorc vie şi copilul meu mai are mama 🙂

          Reply
  2. Javra

    Asta mi-a adus aminte de un drum făcut cu maşina noaptea. Trebuia să ajung dimineaţa, vezi bine, într-un alt oraş, în interes de serviciu. Mi s-au dat o maşină şi un şofer,cu care să aduc nişte aparatură.Mă chiombeam prin parbriz şi nu vedeam pe unde trece maşina noastră. Încercam să mă pun în locul şoferului şi, după mine, ar fi trebuit să tragem pe dreapta, până se luminează de ziuă. Cu faza mică aprinsă, neam să-ţi dai seama dacă eşti pe cale s-o iei pe arătură sau nu. Cu faza mare nu puteai rula, fiindcă îi orbeai pe cei din sens opus. Drumul a fost un calvar. Ori eu îmi făcusem socoteala că voi dormi până la destinaţie şi ajung proaspăt. Aiurea! Tot timpul mi-a fost teamă că dăm peste ceva sau cineva ori că vom sfârşi într-un şanţ, ceva. După ce mi-am luat şi eu carnet de şofer, niciodată n-am călătorit la volan noaptea. Din partea mea, ducă-se alţii la pescuit…

    Reply
    1. mixy Post author

      :)))))) oooof, ce bine-i să vorbeşti aceeaşi limbă cu cei de lângă tine!

      Reply
  3. Roxana

    :)) Îmi aminteşte de vechea noastră Dacie. Fusese a fratelui meu (care o luase la 7-a mână. Era stricată de când am luat-o, tabla destul de găurită, dar motor-ul original frantuzesc – foarte bun. Eram în sfârşit şi noi motorizaţi 🙂 Peripeţii am avut multe, am avut şi vreo 3 accidente minore, dar principalul a fost că ne puteam deplasa – iar piesele de schimb necesare erau mai ieftine. În plus nu rămâneam pe drum cu ea. Bibilea bărbatul meu până rezolva orice s-ar fi stricat.

    Reply
  4. Pingback: cu dacia la mare 2 | mixy.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *