o fată bună

By | 2014-09-10

Abia murisem și mă îngropaseră ăștia fără să apuc să zic două vorbe de bine despre mine. Javra aia de popă a bombănit câteva cuvinte universale despre mine cum că aș fi fost o fată bună, a cântat unde nu este durere, nici închinare, nici suspin și m-a trimis la îngropăciune. Mă uitam la mine cu sila cu care te uiți la un pește mort în chiuvetă, care așteaptă să-i iei solzii și să-l pui pe grătar. Va să zică în hoitul ăsta mi-am mâncat eu tinerețea. Mhm!… Bine dracului că măcar am scăpat de pistrui, dacă tot  am murit!

Mă chinuiam deci acum să ciocăn într-un pahar ca să atrag atenția mesenilor de la parastas, numai că paharul era de plastic, de unică folosință, drept care pocneam paharul anemic în loc să ciocăn.

Am încercat să bat din picior, dar parcă aș fi avut balerini de puf și nu se auzea nimic. Fraților, mă simțeam de parcă n-aș fi existat!

Într-un  acces de nervi venit pe nepusă masă, am tras fața de masă și fiecare mesean și-a oprit speriat paharul de vin sau de bere. Paharele copiilor pline de suc sau apă s-au împrăștiat pe fața e masă pentru că nu aveau valoarea unei băuturi firești, iar ignoranții ăștia știau măcar atâta lucru, că nu e nici o prăpădenie dacă se varsă o licoare fără alcool.

Am prins momentul și am început discursul ridicând mâinile în aer ca un om predat:

– Ăhmmm! Scuzeeee! …Scuze! Nu voiam să vă sperii, mă gândeam doar… să spun câteva cuvinte,ăhmmm… în memoria mea.

Aici mi-am permis să trag un suspin prelung, aproape teatral. M-au privit cu ochi bulbucați de groază, ca pe o stafie. În liniștea așternută și profitând de  concentrarea lor maximă, am continuat:

– Mulțumesc. Ce să zic?…Cum să zic?… Păi… Mie mi se pare că am fost o fată atât de bună, încât să vorbesc despre mine acum ar fi ca un curriculum vitae post-mortem… Sincer, n-aș vrea să vă îndrăgostiți de eu-l care am fost. Nu m-aș mărita cu voi nici dacă ați jumuli o parcelă de flori pentru mine! În plus, n-aș merita, sincer… sunt departe de stilul de femeie care știe să facă un rântaș economic sau să gospodăresc o casă făcând din căcat bici, dar sunt și mai departe de stilul de femeie care poartă minijupul până la ovare. Ședeți blând așadar…

Pe când altele sunt gata să moară ca să rămână slabe, eu am stat mult și bine involuntar la categoria muscă, de jura lumea că am înghițit vreo tenie în copilărie.Se pare că am avortat tenia când m-am lăsat de fumat, de atunci am trecut direct în tagma greilor.

Am fost copil cuminte, la locul lui, ascultător și bun de pus la rană, o tocilară în toată puterea cuvântului. Cu niște pistrui de parcă aș fi sărit oricând șotronul, chiar și ca adult. În afară de câteva boacăne rare, de-a dreptul memorabile  cu care mi-am răcorit părinții, în rest chiar am fost o fată bună, după cum spunea taica părintele mai adineauri în biserică, fără să aibă habar despre ce vorbește de fapt.

Mama și-ar fi dorit să devin cântăreață, dar restul cunoscuților îmi dădeau bani să mă opresc din cântat. Apoi ar fi vrut să devin o balerină, dar aveam o predispoziție pentru entorse fără să apuc măcar să mă ridic în vârful picioarelor. Când mi-a văzut primul leșin la câteva grame de sânge, s-a convins că n-o să fiu nici doctor.

De atunci mi-am luat viața în propriile mâini și am făcut ce am știu eu mai bine cu ea. Dar despre  morți numai de bine, n-are sens să intrăm în picanterii.

M-apucă plânsul

Oooooffff! Doaaaamne, de ce mă iei?!?!!! De ce acum, când mă simţeam în floarea vârstei , când am înţeles ce înseamnă răsfăţul unui masaj, şi când în sfârşit îmi surîdea ideea unor colanţi peste colăceii de pe burtă… De ce tocmai acum?!???

Fetiţă nu mai râde pe sub mustăți,  dă-mi te rog un şerveţel, simt că-mi curg mucii pe paharele voastre!

Ssssssffffffssssssssss!!!!….

Mă scuzaţi. Mai dă-mi un șervețel.

Ssssssfffssss!

Ăhem! Ăhem! Cum să spun?… Am încercat să nu rănesc pe nimeni și chiar să le aduc un zâmbet când le-a fost amar. Atât de bine am devenit o prezență spirituală, încât chiar și când auzeam că a murit cineva spuneam “să fie sănătos!” în loc de “Dumnezeu să-l ierte! “ atrăgând umplerea frigiderelor de acasă cu înjurături suculente.

Dacă ar fi să spun ceva “haios” despre mine, aș spune că atunci  când eram tânără şi în putere mă durea în brişcă dacă mor Simţeam că n-aveam ce să pierd , şi putea să mă ia dracu’ oricând. Vorbeam foarte încâtată despre chestia asta, și credeam fără clătinare în eutanasiere. Între timp m-am mai maturizat şi am înţeles că mi-e teamă să mor, şi ar fi cazul să fiu lăsată să trăiesc fie şi pentru a mă bucura de acele clipe de bucurie, alea ieftine care se întâmplă o dată la 2-3-6 luni de zile. M-aș bucura  și de un tabinet anemic la care aș lua bătaie!!

Eh…N-a fost să fie! Am plecat spre lumină, deci!

Deci am plecat, da?

Vă rog mult de tot, copii, închideți naibii smartphone-urile când moare un om, pentru că nu mai înțelege omul care e lumina spre care trebuie să o ia! Uite, de exemplu, eu era să intru direct în fb-ul tău, copile!

Of, Doamne, nu vă mai săturați de tehnologie! Ha! Apropo de satturație: primul beneficiu  în  a fi mort e să nu-ți fie foame în timp ce voi sunteți disperați să dispar din peisaj ca să mâncați! Jur că e o treabă excepțională să nu-ți mai fie foame, mă simt o slăbătură anemică, dar și  o fată bună din cauza căreia mâncați!

Dap, îmi place să mor înaintea voastră. Tradiția spune că am 40 de zile timp să bântui până găsesc drumul spre iad/rai,  așa că…. păzea! Lasă drumul, o să mă distrez căutându-vă pe voi! Mwahahahaha!

Ah, și da!… Pace vouă?!

 

Articolul participă la concursul “Discurs funebru”, organizat de Cudi & Ketherius

numai ca să fie înscris, nu să și câștige. Pentru că la “moment umoritstic”  am fost acuzată de umor negru, iar oamenii ăștia mi-au luat apărarea spunând că umorul meu e umor. Adevărul e că nu m-am gândit niciodată de care umor practic, dar am simțit nevoia să le aduc un zâmbet pe buze celor care m-au citit. Numai așa, pentru că viața e tristă, și se termină cu moarte. Și cu un discurs funebru mai nou. Care vreți să vă scrieți discursul, vă puteți înscrie  aici. Spor! Mwahahaha! Presimt că pășesc prima spre lumină! Închideți dar telefoanele!

 

😀

0 thoughts on “o fată bună

  1. Roxx

    Nu e bine sa te citesc de la munca!!! Uff, ma intorc cu naduf la Excelul meu 🙁

    Reply
  2. B

    Na, ca am citit de pe smart d-ala, caci in zi aglomerata ne-a picat buleftrica si-am frecat menta doua ore… m-am invartit ca un leu in cusca: tot ma plangeam io ca n-am timp, imi pleaca la noapte jumatatea in deplasare, nu si-a facut bagajele, iar eu o sa ajung acas’… la un moment dat. Si taman cand m-au apucat mai rau bazdacii, ma facusi sa rad, si cu tine am uitat de toate.

    Reply
    1. mixy Post author

      Aş muri în fiecare zi să poţi tu râde :))))
      Acum închide telefonul, să văd pe unde o iau.

      Reply
      1. B

        Pai daca ai murit asa… artistic… cum naiba sa nu rad? Da’ sa fi spus si tu ca poti afla cu un mic efort si un lapte cu smochine bine plasat numerele de la 6 din 49… Sf. Mixy deveneai, si chiar ca dobandeai si tu drept-credinciosii tai… si daca se adunau mai multi, cre’ ca aveai si cruce rosie in calendar. Numa’ sa nu pici in post… ca fara udeala si legume cu picioare grase si sorici, parca nu prea mai e sarbatoare…

        Reply
        1. mixy Post author

          Io înţeleg ca pe ultimu’ drum să vezi stele verzi, îngeri şi demoni, necum numere de loterie. Că aşa, mă împrieteneam cu toţi morţii mei!
          Dar mă puseşi pe gânduri cu crucea din calendar. La câtă lume e acolo, aş putea să-mi fac şi eu loc, fie şi cu cruce neagră, poate-n timp se înroşeşte….
          Îţi dai seama?
          “Dragă, nu spăl rufe, e Sf. Mixy” :))))))

          Reply
  3. adelinailiescu

    Asa de frumos ai scris incat te rog sa-mi scrii si mie epilogul cand o fi sa fie. Poti sa-l scrii si in avans, nu cred sa ma schimb prea mult pana m-oi integra in absolut. La tarif ne negociem acu sau cand ne intalnim “dincolo”, la o aiazma cu lamaie?
    Cred ca noi am fi bune sa tinem un blog special despre chestii funerare, am experienta cum zboara zaharul de pe coliva cand izbucneste lumea in ras la Vesnica Pomenire in biseica…

    Reply
    1. mixy Post author

      Io folosesc cacaua pe colivă, zboară mai mişto ca zahărul când se umflă lumea de râs.
      Dai arvună şi-ţi fac rimă.
      Restul stabilim dincolo, dar la cum mă ştiu, parcă văd că bei tu aiazma şi eu lămâia 😀

      Reply
  4. Adriana

    ..nu cred că e o săptămână de cand am visat că muream şi Dumnezeu imi dăduse răgaz să aflu de ce, dar dacă as fi avut mai mult umor in viata mea de zi cu zi şi visul s-ar fi conturat precum in articolul tău, zău că nu cred că l-as mai fi trezit pe sotul meu, singurul de care imi părea rău că -o să-l mai văd, din somn, cu hohote ciudate de plâns, ci de răs. Esti delicioasă…

    Reply
  5. Roxana

    :)) Draga mea sunt convinsă că vei câştiga. Nu cred că ar putea cineva să scrie un mai bun, mai amuzant, mai interesant şi mai ironic text despre sine în momentul trecerii în nefiinţă. La câte cărţi cu îngeri şi nefilimi am citit în ultima vreme şi la câte cărţi cu oameni invizibili sau fantome mi-au plăcut – ar fi fost cazul să-mi treacă prin minte şi mie ceva atât de drăguţ (oricum şi eu nutresc speranţa că măcar acolo de-un ultim bun rămas tot m-aş putea întrupa fantomatic sau ca în filmul Trancendence), dar dacă nu reuşesc te rog să faci un SRL “Despre morţi bine şi amuzant” şi scrii ceva şi despre mine – vedem noi cum ne mai înţelegem anterior sau ulterior.

    Reply
    1. mixy Post author

      Sper să reuşeşti treaba cu întruparea, că nu prea îmi vine să plătesc taxele şi impozitele unui SRL 😀

      Reply
  6. blo

    :))) esti de groaza! bine ca si in postura de fantoma, iti pastrezi umorul 🙂

    Reply
    1. mixy Post author

      Eu mă gândeam că e singura postură în care îl conserv cel mai bine

      Reply
  7. Silavaracald

    Excelent scris!
    Sper că te-am și votat. Adică, am clicuit articolul tău, dar am ajuns iar aici. Măi să fie! 😕

    Reply
  8. dagatha

    Soro!
    Te citisem și data trecută și am aplaudat alegerea organizatorilor. Am râs și de data asta. Și dacă nu mi-ar plăcea de mine așa de mult, mi-ar plăcea de tine! 😆
    Îți spun un secret: cred că ai fi singura concurentă pe care nu m-aș supăra că a câștigat! 😆

    Bine că de acum putem muri, că discursul ni l-am scris!

    Reply
    1. mixy Post author

      Ba mai stai, că poate îmi mai vin idei de revizuială 😉

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *