cand esti mai mare

By | 2014-10-29

Eu când mi-am aranjat dulapul de haine (de două ori pe anul în curs), l-am așezat de două ori și de fiecare dată am scos din el câte un sac de rufe pentru sărmani. Pentru că animalul din mine doar crește, și nu dă semne să dea înapoi.

Eu nu sunt ca mama. Ea e o sentimentală. Păstrează rufe cârpite de jde ori pentru că e criză sau pentru că sunt rufe la modă, scoate tot, aruncă două boarfe mai putrede decât un tifon ars de soare, apoi le mută pe toate de colo și le înghesuie dincolo ca să i se pară că-s mai puține. Și rufele sunt cam la fel de multe și de inutile.

Eh, eu nu-s așa. Când mă apucă niște hotărâri drastice, mă țin de treabă.

Dar vezi? Nu intrasem anul ăsta în costume și treburi de finețe, cămășuțe care stau pe umeraș de obicei și pe care le folosesc mai la ocazii. Doar nu credeați că-s omul care calcă rufe? Nuuu. În traiul de zi cu zi, mai lejer, în traiul de musai 4 ace, rufe mai călcabile.

Și-acum le probam, să văd ce-mi mai vine.

La două-trei rufe probate mai alergam la mama arestată, ca să mă scoată din cămășile din care nu mai ieșeam! Greu e să intri în ele, dar e imposibil să mai ieși!

Și am mai aruncat un sac.

 

 

0 thoughts on “cand esti mai mare

  1. blo

    ba eu nu le mai arunc, ca fiica-mea aproape m-a ajuns. mi-a arestat tricourile deja, cateva hanorace, si viseaza cu jind la pantofii cu toc..
    isi face planuri ca prin clasa a 3-a, o sa poata purta in mod sigur rochitele mele de vara. si are dreptate copilu’ :))

    Reply
  2. arakelian

    Eu mi-am impus o regula: am luat 3 kg => dieta sa le dau jos si nu cumpar alte haine(la mine e simplu , ma doare coloana si ma opresc din ciocolatzit …)
    La hainele mele am 2 rafturi: nu incap acolo asa multe (mai e si o cutie cu ce e de contra sezon). Daca vreau ceva nou, tre sa arunc ceva vechi sa fac loc.

    Pt piticania in dotare, unele haine de la mine le croiesc/adaptez ei, si adaug cate o floricica/fundita/pamblicuta; dar cum le port suficient de mult, ajung obosite in 1-2 ani. In plus, gusturile pt mine nu sunt adaptate la moda varstei ei asa ca pe el e imi fac ceva incercari croitoresti, lucru nu neaparat o pierdere pt ca acum urmaresc reduceri la anumite rochii/fuste marimi xxxl si el iau si croiesc fetei fustitze/rochitze din ele, si ies f. ieftin 🙂

    Reply
    1. blo

      stii ca asta-i o idee buna? nu prea am timp, dar mi-ar placea sa-i fac pumpkinoasei hainute 🙂

      Reply
      1. arakelian

        poti improviza. Eu am implicat si copila din dotare, pt combinat culori. Majoritatea au ajuns la gunoi, dar cateva sunt chiar reusite!

        Reply
        1. mixy Post author

          Pentru piticania din dotare eu trebuie să adaug material 😀 (sper că nu citește)

          Reply
  3. adelinailiescu

    Lasa, ma, creste trupul, creste si sufletu’! Si de-abia nu sta inghesuit… Zic sa mai pastram totusi vreo doua hainute, ca daca vine Ebola peste noi n-au in ce ne impacheta la funeralii, in alea o sa incapem taman bine.

    Reply
    1. mixy Post author

      Serios? Deci ebola e secretul? Și eu fac foamea cu înverșunare?!???

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *