spionaj esuat

By | 2015-01-26

Am o minune de copil. Adică pentru mine, ca mamă ce sunt, copila mea e grozavă pentru că așa e ea, grozavă, și m-ar bate Dumnezeu să mă plâng. Ar putea să ia niscai note mai mari, dar cum sunt convinsă că nici ei nu-i convin, nu mai zic nimic.

Are totuși o mare meteahnă: îi e rușine de câte un profesor mai țăcănit, așa, băi, dar o rușine de-aia care o paralizează de tot! Până la urmă se înțelege bine cu ei, dar pornirea e îngrozitoare.

Zilele trecute mă întâlnesc cu ea în drum spre casă și zice că i se pare că l-a zărit pe fostul prof de civică în spate.

– Așa, și?

– Aș vrea să-l salut, să-l întreb ce face…

– Și ce te reține?

– Mi-e rușine.

-Moaaaaa! Du-te, băi fată, uită-te înapoi, vezi dacă e el, vorbiți, alea…

– Nuuuuu. Eu nu mă uit înapoi. Nu te uita nici tu!!! Pentru că… ar fi aiurea să te uiți.

– OK, zic și mă prefac că-mi controlez talpa ghetei oprindu-mă în loc: ia vezi, mi s-a rupt talpa?

Se oprește și ea, se întoarce în loc și-mi zâmbește uitându-se în spatele meu:

– Hahaaaa!…Ce strategieeeee  de a mă uita în urmă!

– Nu mai râde, uită-te și zi, e profu?

Se uită în continuare atentă în spatele meu. Declară:

– Nu văd nimic. Mami, hai să abandonăm spionajul.

– Ba nuuuuu!!!! De ce??? întreb, pentru că mie începuse să-mi placă deja.

– Pentru că nu văd nimic, mami. Trebuie să-mi schimb ochelarii.

 

 

 

0 thoughts on “spionaj esuat

  1. adelinailiescu

    Ia-i, ma, fetii niste ochelari cu retrovizoare, n-o mai pune sa-ti citeasca-n talpa in mijlocul drumului!…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *